Coloniile muncitoreşti din Valea Jiului - istoric

      Începând cu evul mediu apar primele informaţii privind privilegiile acordate minerilor în scopul  construirii de locuinţe proprii. Dintre aceste privilegii amintim libertatea de a-şi alege locul viitoarei construcţii şi de a tăia gratuit lemnul necesar construcţiei fără a presta alte munci suplimentare pentru casă.

      
     Dezvoltarea industrială a adus cu ea mărirea numărului de muncitori  mineri şi implicit o creştere a necesarului de locuinţe. Pentru a avea o producţie constantă proprietarii trebuiau să dispună de o forţă de muncă stabilă ori acest lucru era posibil numai dacă muncitorii locuiau în imediata apropiere a minei, deci era necesară crearea unor aşezări stabile cărora era necesar să li se asigure şi condiţiile de igienă aferente.

      La început întreprinderile au construit, în acest scop, pe terenul şi cu cheltuială proprie, ţinând cont de arhitectura vremii şi necesităţile societăţii.

      Astfel au apărut cazărmi mari ce aveau avantajul că ocupau o suprafaţă redusă de teren şi asigurau posibilitatea cazării unui număr mare de lucrători, dar astfel de clădiri prezentau neajunsuri de ordin sanitar şi moral.

      Pentru a contracara aceste efecte s-au construit locuinţe separate pentru 2-4 familii (după cum permitea terenul) cu dependinţele necesare gospodăriei şi cu câte o grădină. Acest sistem cu reale avantaje faţă de vechile cazărmi au fost adoptate treptat de toate întreprinderile.

      În Ardeal începând de prin 1880 – 1890 se realizează o uniformizare şi o sistematizare a locuinţelor. Muncitorii celibatari ca şi cei care nu se puteau întoarce zilnic acasă datorită distanţei mari locuiau în continuare în cazărmi.

      Cele mai vechi locuinţe din noul sistem separat sânt cele de la minele de cărbuni de la minele Drâncova şi cele din Valea Jiului.²

     În cazul în care societatea nu putea asigura locuinţă muncitorului, acorda un ajutor financiar care să suplinească costul chiriei. Din contractele colective de muncă putem vedea evoluţia acestui ajutor în decursul timpului aşa cum este prezentat mai jos.

      Primul document de acest fel la care am putut apela (care se află în arhiva muzeului) a fost Contractul colectiv de muncă pe perioada 1iulie 1926 – 31dcembrie 1927.

      Acest document la art.47 (capitolul ,,Alocaţiunile în natură”) stipula: ,,Societăţile vor acorda lucrătorilor în măsura posibilităţilor locuinţă în mod gratuit”. Celelalte facilităţi precum şi evoluţia lor în contractele din 1928 şi 1930 sunt redate în facsimilele din continuarea acestui articol ce reprezinta o pagina din istoria intemeierii Vaii Jiului.

Contractul colectiv de muncă valabil între 1iulie 1926 – 31dcembrie 1927.

  

Coperta contractului:

Drepturi contractuale:

               

              Contractul colectiv de muncă valabil de al 1 iulie 1931.

                                                       Coperta contractului:

                                                         Drepturi contractuale

Depresiunea Văii Jiului dispune de un spaţiu restrâns pentru dezvoltarea urbanistică, de aceea coloniile au trebuit să se adapteze situaţiei existente, coloniile căpătând unele trăsături specifice cum este de exempul cazul coloniei din Aninoasa care s-a dezvoltat de-a lungul cursului unei ape. Au apărut colonii mai mici cum este cazul celei din Petrila. Acolo unde spaţiul a permis au apărut colonii separate pentru muncitori şi funcţionari cum este cazul ,,Coloniei Oficianţilor” de la Lupeni sau a ,,Coloniei Teodorescu” din Petroşani.3 Topografia unei colonii avea o axa centrală formând un model geometric. Plan colonii. Casele funcţionarilor aveau o singură locuinţă iar cele ale muncitorilor aveau două şi mai rar patru locuinţe. Planul acestor locuinţe este prezentat mai jos. 

Plan locuinta director:

Plan locuinta functionar pentru una sau doua familii:

Plan locuinta muncitor, 2 familii:

Plan locuinta muncitor, 4 familii:

 

După 1892, la Lupeni, Societatea ,,Uricani –Valea Jiului” începe să construiască, în locul barăcilor de lemn, primele case din cărămidă care au stat la baza celor zece colonii ce au fost finalizate până la Primul Război Mondial.

Locuinte caramida 2-4 familii, Colonia Petrosani

Colonia si putul Stefan:

Construcţia de locuinţe a continuat şi după Primul Război Mondial, datorită efortului depus de către societăţile ,,Petroşani” şi ,, Uricani –Valea Jiului” (viitoarea societate ,,Lupeni”).

Colonie Lupeni:

Colonie Vulcan:

Colonie Petrila:

Colonie Lonea:

Cartirul Bosnia se numeste astfel pentru ca aici au fost cazati mineri adusi de austrieci din Serbia (Bosnia Herzegovina) pe vremea lucrarilor de deschidere a minei Petrila, respectiv in perioada 1850-1859. Initial, aceste locuinte au fost niste baraci simple din lemn in care se locuia la comun, dezvoltarea ulterioara a cartierului de case s'a facut dupa ce acolo au inceput sa se stabileasca familiile minerilor de la mina Petrila. Nu exista foarte multe date despre ce s'a intamplat ulterior cu comunitatea minerilor sarbi adusi acolo, dupa deschiderea si darea in exploatare a Minei Petrila se presupune ca acestia au fost mutati la alte deschideri de mine.

Societăţile aveau în componenţă şi un serviciu de construcţii care se ocupa şi de întreţinerea coloniilor efectuând lucrări de reparaţii a caselor , a drumurilor, a reţelelor de canalizare sau alimentare cu apă. Lucrările de întreţinere a locuinţelor cuprindeau lucrări de întreţinere interioară (zugrăvit, curăţirea sobelor, parchetare etc.) şi lucrări de întreţinere exterioară (tencuire locuinţei, repararea coşurilor sobelor şi a acoperişului, repararea cuptoarelor de pâine, curăţire W.C-urilor şi ridicarea gunoiului). Toate aceste lucrări erau făcute fie în regie proprie fie prin contracte încheiate cu terţi. Tot societăţile miniere erau cele care asigurau iluminatul (fie electric fie cu gaz lampant) cât şi combustibilul necesar încălzirii locuinţei şi pentru preparatul hranei. Iluminatul electric a fost introdus pentru prima dată în locuinţele funcţionarilor de la Lupeni în 1903, iar în 1925 toate locuinţele din colonii beneficiau de iluminat electric. În 1929 Societatea ,,Petroşani” introduce iluminatul electric în locuinţele muncitoreşti de la Petrila (570 de locuinţe), Petroşani (1662 de locuinţe), Dâlja (5 locuinţe) şi Aninoasa (725 de locuinţe), acţiune care a costat societatea 8.770.000 lei.

 Coloniile muncitoresti de ieri

Dupa cel de al doilea razboi mondial si nationalizarea din 1948, coloniile muncitoresti si minele pe care le deserveau locuitorii lor au trecut in proprietatea noului stat format, Republica Populara Romania ce precedea doar ce mai tarziu va deveni Republica Socialista Romania. Desi teoretic locuitorii acestor coloni ar fi trebuit sa o duca mai bine in noul stat socialist lucurile nu au stat tocmai asa, multe din drepturile prevezute in contractele colective de munca fiind modificate sau anulate, mai ales cele ce privesc plata in natura. 

In colonia din Petrosani functiona chiar si o frumoasa baie comunala, precum si un cazinou, care acum adaposteste sediul unei societati comerciale ce din fericire a ales sa il restaureze aducandu'i ceva din gloria de altadata! Batranii isi aduc si acum aminte de vremurile cand in acest cartier mai functiona un magazin denumit "Consum", de unde gospodinele isi faceau cumparaturile care erau transportate direct la poarta casei cu ajutorul vagonetilor denumiti prin zona "vanglu"! 

De elanul bulodozerelor comuniste bineinteles ca nu au scapat nici aceste colonii, unele dintre ele disparand complet altele fiind schilodite de hidoasele blocuri din beton armat ale "omului nou".

Petrosani, Strada Minerului in anii '50:

Petrosani, Strada Closca, in anii '50: 

Revolutia din 1989 a pus capat si planurilor de sistematizare ale vechilor colonii muncitoresti care aveau planurile de demolare gata intocmite pentru anii '90, imi aduc aminte si acum de acele documente de expropriere a mici brume de pamant cu care mai ramasesera bunicii mei dupa nationalizarea din 1948, pe care aveau construita casa bunicii mei ce au trebuit sa le semneze de voie de nevoie primind in schimb un viitor apartament cu 2 camere, desi suprafata expropiata era cel putin de 10 ori mai mare. Din fericire a venit revolutia din 1989 si parte din aceste colonii inca a ramas in picioare.

Coloniile muncitoresti de astazi

Au trecut 23 de ani de la Revolutia din 1989 iar vechile colonii muncitoresti au ramas parca prinse in timp. Majoritatea locuitorilor de astazi sunt acum doar fostii mineri de altadata sau urmasii lor pentru ca daca in 1948 minele au fost preluate de catre stat, investitiile au continuat ceia ce nu putem spune dupa 1989 cand acestea au fost in mare parte inchise. Traiesc inca in casele acestor colonii mii de oameni care in anul 2012 inca nu au parte canalizare sau drumuri asfaltate, administratiile locale facand doar promisiuni cu ocazia campaniilor electorale si spun asta cu durere in suflet. Colonia Petrosani a fost inclusa, dupa anul 1990, pe Lista Monumentelor Istorice, lucru ce teoretic ar fi trebuit sa protejeze aceasta zona si sa atraga fonduri pentru restaurarea ei, ceia ce bineinteles ca nu s'a intamplat si nici nu sunt sperante ca in viitorul apropiat se va intampla, cladiri istorice ca si Baia Comunala ...

... au disparut cu desavarsire fiind furate caramida cu caramida de catre locuitorii saraci ai zonei in timpul in care altele sunt intr'o stare avansata de degradare. Acest lucru din pacate nu se intampla doar in colonia din Petrosani ci in toate coloniile ce au mai ramas in picioare inca.

Ca sa inchei acest articol ce ne'a purtat prin timp pot spune doar ca imi pastrez vie speranta ca cineva se va gasi sa salveze aceste adevarate zone istorice ce fac parte din dezvoltarea unei intregi zone. Timid s'au inceput lucrarile pe ici pe colo ... insa nu doar asfaltul este solutia ca aceste zone sa ramana in picioare!

Istoric:
Puscasu Dumitru, membru al Societatii Numismatice din Romania
Redactare si actualitate:
Florin Mugurel
Fotografii de epoca:
Arhiva foto Petrosani, Arhiva Muzeului Mineritului Petrosani
Fotografii actuale:
Florin Mugurel
Bibliografie: - Ştefan Tomuţa articolul ,,Evoluţia condiţiilor muncitoreşti miniere la minele de cărbuni din Ardeal şi Banat” din revista ,,Montanistică şi metalurgie” nr. 1şi 2 pe anul 1927 - M. Baron ,,Cărbune şi societate în Valea Jiului” - Krizko Bohus ,,Az Urikany – Zsilvölgyi magyar köszénbánya” Budapesta 1903