Pagini de istorie: Putul centru Mina Petrila la deschidere

Imagine cu inginerul Laurențiu Șomolik, de la punerea în funcțiune a Puțului Centru de la Mina Petrila, în 1945.

Iată mai jos câteva pagini din jurnalul acestuia, pus la dispoziția noastră de către fiica domnului Șomolik, Imola Martonossy:

• 18 aprilie 1945

....... Aici totul este în ordine, am început activitatea mea la Petrila în aşa fel ca luni, marţi, joi şi vineri sunt la Petrila , miercuri, sămbătă şi duminica la Vulcan.
Am primit o locuinţă frumoasă şi la Petrila, tot cu baie şi mănânc la casinoul din Petrila.
Lucrez de la 6 dimineaţa pâna la 9 seara, lucrarea fiind foarte urgentă dar o fac cu bucurie pentru că este frumoasă şi interesantă. Am oameni buni şi voioşi ca ajutoare şi din partea direcţiuni primesc tot ajutorul pentru reuşita lucrului.. Cum am povestit, lucrarea este foarte complicată, timp de 6 luni n-a avut nimeni curajul să o continue.
Aşadar iarăşi începe o perioadă frumoasă de muncă, de probe, cu emoţii şi bucurii. Să-mi ţineţi pumnii!!!! Nu trebuie să fii îngrijorată, ce a fost periculos s-a terminat deja.
Turnul unde lucrez este deja gata vopsit, pereţii cu faianţă şi pe jos cu mozaic, totul este curat şi foarte frumos. Din vârful turnului am o privelişte minunată jur împrejur, numai munţi, care mă ajută la situaţiile grele.
Am ca ajutor pe subinginerul Dan, un băiat foarte cumsecade.

• 8 mai 1945

Aşa cum am mai scris, am o lucrare mare, foarte interesantă. Luni şi joi plec dimineaţa la ora 8 spre Petroşani, de acolo pe jos (cca 35-min) sau uneori cu maşina la Petrila.. Lucrăm până la 8-9 seara. La prânz o oră masa. Marţi şi vineri plec pe la 19:30 şi se face ora 9 cînd ajung la Vulcan. Cinez şi mă culc mort de oboseală, dacă nu fac şi un tur în uzină. Miercurea, sâmbătă şi duminică este consacrată uzinei, aşa că nu am făcut drumeţii, excursii n-am cules flori de munte.
Dar munca mă face să uit oboseala pentru că este foarte interesantă şi despre cât este de complicată v-am mai scris că de 7 luni de când s-au oprit lucrările nimeni nu a îndrăznit să încerce pornirea... Montarea are două locaţii: cam la nivelul etajului doi este o sală de maşini şi la nivelul etajului 7 este maşina propriu-zisă... Maşina de la nivelul de jos am pornit-o pe 5 mai pentru o perioadă lungă de probă, a mers fără probleme. Zgomotul produs de maşină a provocat un adevărat exod din oraş în curtea minei şi s-a luat la cunoştinţă că maşinile uriaşe mult respectate au prins viaţă. Ca să vă faceţi o idee despre ce este vorba vă pot spune că un motor mare acţionează un dinam mare şi unul mic la capătul cărora este roata cu greutate de 20600 kg şi care se învârteşte în jurul propriului ax cu 750 de ture pe minut. Un punct aflat pe partea exterioară a roţii se deplasează (în cerc) cu o viteză de aproximativ 500 km/oră.
Acest fapt a fost cel mai mare pericol, motiv pentru care nici inspectorul de montaj german nu a avut curajul să pornească, a aşteptat inginerul specialist... Aşa că acum poţi înţelege de ce mă bucur de primul succes şi sper să mai urmeze şi altele... Ceea ce urmează este mai mult muncă intelectuală şi răbdare şi nu prezintă pericol. Mai multe, prin viu grai.
De 1 mai toată Valea Jiului s-a deplasat pe câmpul de la Surduc la intrare, au venit de peste tot cu muzică, fanfare. Au fost foarte mulţi, discursuri, spectacole, însufleţire maximă.etc . Eu am mers dus-întors cu coloana Vulcanului pe jos.

• 18 mai 1945

Azi am primit scrisoarea ta din 1 mai şi la 10 min după citirea ei am făcut cea mai interesantă probă: pornirea motorului puţului principal.
Fără să spun cuiva ceva, am pornit motorul, cei din jur nu au observat ca am acţionat maneta, foarte încet, până când unul a început să strige că se mişcă roata mare... Nimeni nu s-a aşteptat, nu s-a gândit la pornire mai repede de o lună. Totul merge foarte bine, slavă Domnului! Rezultatele se datoresc, cred cel puţin şi faptului că m-am aruncat în muncă cu trup şi suflet, lucrez cu mai multă bucurie ca oricând.
Mulţumesc celui de sus, această lucrare foarte frumoasă, provocatoare a sosit la momentul potrivit. Nu mă pot plânge, primesc tot ajutorul atât din partea conducerii cât și a fiecărui colaborator. Şi, foarte important, pot să spun că aici toţi, fără excepţie mă iubesc.
Am mai scris că primesc aici locuinţă şi masa gratuit pentru cele 4 zile cât sunt aici, iar la Vulcan menajera mi-a rămas în continuare.

• 25 septembrie 1945

De când aţi plecat am lucrat aproape numai la Petrila pentru a pregăti predarea ca dl.Ing. Bratu să poată pleca la Bucureşti. Deja ştii cum se lucrează aici, zilnic am lucrat până la 10 seara numai duminica am fost pe munte. Cu dl Bratu am urcat în Parâng,, am fost pe Mândra, am prins o vreme splendidă cu vizibilitate excelentă. Am privit frumosul Drum al Regelui pe care l-am parcurs în anii trecuţi, drum ce se vede bine de pe Mândra. Am dormit la cabana SKV şi dimineaţa ne-am dus direct la Petrila.
Referitor la Puţul centru: în 20 septembrie a avut loc marea predare-preluare. Îţi poţi imagina ce zi grea am avut. Maşina de extracţie a funcţionat fără oprire 8 ore, sus-jos, cu nenumărate frânări şi măsurători într-un cuvânt o zi grea ca celelalte predări pe care le-am făcut. Important este că totul a mers perfect mult peste aşteptări şi procesul verbal de predare s-a semnat spre satisfacţia tuturora.
A doua zi la prânz ne-am ţinut mica noastră sărbătoare privată la Mihuţ, cu sendviciuri, bere vin chiar şi acordeon şi singura femeie din trupă (care făcea curăţenia) a şi fost dansată.Au fost numai oamenii noştrii, dl Bratu şi cu mine. Toţi şi-au exprimat regretul că tu şi fetiţa nu aţi putut participa... Serbarea a fost reuşită, chiar dacă un pic prea gălăgioasă, ceea ce este de înţeles, bucuria succesului a fost mare Voi regreta foarte mult despărţirea de oamenii mei petrileni, toţi au fost deosebiţi.. Fiecare în parte vă salută şi pe voi cu drag. Se zvoneşte că sunt prime mari în perspectivă. Chiar că merităm. Dar şefii sunt foarte secretoşi. Deci cred că nu va fi un lucru de toate zilele!!!

Multumesc pentru aceste insemnari celor de la PlanetaPetrila.