Imagini si amintiri din Petrila de altadata

Inchiderea Minei Petrila a fost un punct important de cotitura in istoria acestui oras care s'a construit in jurul respectivei mine, la fel ca si toate celalalte orase din Valea Jiului. Pentru cei care nu au radacini sau nu au trait aici este mai greu de inteles legatura pe care o au oameni de aici cu minele ce nu erau pentru ei doar banale locuri de munca ci povesti de viata, intr'o casa putand gasi chiar si trei generatii de mineri la un loc.

Din pacate astazi mai putem depana doar amintiri sperand ca macar ce a mai ramas din ce era odata Mina Petrila va mai fi salvat desi la cum merg toate lucrurile in tara asta sperantele sunt minime. Cu toate astea, multumita lui ocsike.com astazi va pun la dispozitie atat niste fotografii din vremurile de aur ale Minei Petrila cat si niste explicatii suplimentare pentru care ii multumesc celui care se semneaza Lala!

Lala: 

In cladirea din stanga imaginii a functionat, pana la oprirea activitatii de extractie la mina Petrila, Statia de salvare miniera a minei(partea spre nord) si Laboratorul CTC pentru carbune(partea spe sud a cladirii).In plan apropiat se vad stive de brichete de la brichetajul Preparatiei Petrila.In partea stanga a cladirii descrise mai inainte se afla azi cladirea corpului administrativ al minei.In locul parculetului din stanga se afla in prezent cladirea lampariei si baii minerilor. In plan indepartat se vede un bloc ce rezista si azi. Este blocul cocișilor=carutasilor, de la cocie=caruta, care erau angajati la Colonie, sectie a Administratiei Societatii Anonime, ce administa colonia miniera.Sectia avea in dotare multe carute folosite pentru repararea drumurilor, reparatia cladirilor la exterior,ridicarea gunoiului, golirea lazilor de la WC-urile aflate in curtea caselor de colonie,transportul ratiilor de carbune de la mina la casele de colonie, transportul materialelor de constructii.Colonia mai avea angajati dulgheri, tamplari, zidari, electricieni. Tot la colonie se gaseau si calestile pentru sefi cat si salvarea cu..cai, de culoare verde, avand pictata pe usile din spate si partile laterale, in niste cercuri albe o cruce rosie. Aceasta salvare a functionat si in anii 50, cand a fost inlocuita de o salvare veche de tip Robur.In anii 50 gunoiul se colecta din tot orasul cu carute, dupa anii 50 au aparut primele camioane Steagul Rosu. Colonia si-a schimbat ulterior numele in ILL, IGO, s.a.

Lala: 

Persoana din stanga seamana foarte bine cu Sultz, a carui familie a locuit pe dealul de deasupra cimitirului. S-au apucat sa mareasca si sa recompartimenteze casa, perioada in care au stat in cartierul 7 Noiembrie.Cel mai mic dintre copii era Sandu care a studiat la subingineri la IMP si a lucrat la mina Lonea.Urmatorul in ordine crescatoare a varstei era Ghita, cu cativa ani mai mare. Cu Ghita am fumat pentru prima data in viata mea, noi ca sa devenim barbati, el pentru ca il durea maseaua. Ghita era cel mai bun trompetist la pionierii din Petrila. Cariera lui de trompetist a fost in pericol cand am fost in tabara la Sacel, langa Santamaria Orlea. Eram cazati in castelul Nopcea, acum ajuns o ruina. Intr-o zi se duce Ghita acolo unde se duc si regii, locatie aflata in fundul curtii castelului. Cum tot timpul era cu arma la picior, conform regulamentelor pioneresti,i-a cazut mustiucul trompetei in masa urat mirositoare a latrinei. A fost o tragedie si o rusine pentru pionierii petrileni aflati in tabara. Problema mustiucului s-a rezolvat in zilele urmatoare print-o completare de la pionierii hunedoreni.Urma Zica si apoi Licu, un brunet cu parul dat pe spate, cel mai frumos crai, la brondosi, dupa spusele fetelor. Fica mare se numea Moni, cea mai buna frizerita din oras. Frizeria se afla in una din casele Farcas. Prima casa in forma de L era situata la intersectia strazii principale cu strada T.Vladimirescu, pe dreapta , cand stateai cu fata spre Jiu. Pe latura de pe strada T.Vladimirescu functiona un atelier foto, care dupa plecarea lui Farcas in 1958 in Israel a fost preluat de Torok. Pe colt functiona un aprozar. Ne placea sa mergem la aprozar pentru ca pe tejghele se aflau gramezi de pere, mere, gutui, ca la piata. Noi purtam bluzoane cu elastic la brau si fermoar scurt in fata. Cand se intorcea vanzatorul sa ia ceva de pe raft intr-o fractiune de secunda bagam o poama in bluzon.Spuneam ca nu furam ci doar il pedepsim pentru ca ne fura la cantar, ce partial era adevarat. In aceiasi cladire se continua cu un magazin de paine si unul de lapte. Urma un teren viran, ingradit la strada, unde mai venea circul, ala cu femeia sirena si omul paianjen.In continuare era o cladire in care era frizeria, unde lucra Moni, si un atelier foto a lui Teodorescu, un batran artist fotograf cu barba.Tot pe strada T. Vladimirescu, peste drum de atelierul foto a lui Torok, se afla tutungeria La Ciungu,porecla data dupa faptul ca vanzatorul avea o invaliditate la o mana,probabil din primul razboi mondial. Dupa primul razboi mondial prin Decret Regal se statua ca la debitele de tutun ale MAT vor lucra invalizi de razboi, o decizie inteleapta. Vanzatorul nostru a ramas la debit si dupa naionalizarea din 1948. La ciungu era placut, avea un clopotel ce suna cand deschideai usa debitului, avea una-doua colivii cu pasari si era un miros excitant de tutun, colonie si sapun. Ce era mai rau ca ciungul nu vindea tigari varsat, la bucata si eram nevoiti sa cumparam cate un pachet intreg.Si asa trebuia sa vi spalat, frizat si curat imbracat, ca si cum ai fost trimis de parinti dupa tigari. Operatiune era garantata daca cumparai si o penita, vezi doamne erai silitor la scoala.Cand doream o tigara mai fina(Virginia cartonat sau Aroma), ce erau mai scumpe si le luam la bucata, mergeam la alt debit de tutun unde vindea batranul Berar, invalid la un picior, ce era mai intelegator. Debitul era situat putin mai jos de parcul de la intrarea in Clubul Muncitoresc, aproape in dreptul fostei librarii. Chioscul a fost demolat cu prima sistematizare a strazii principale.Cand doream sa fumam ne urcam pe acoperisul WC-ului de la Parcul Copiilor ce era mai retras si nu pre era folosit. Avea dublu avantaj ca puteam sa sarim direct inafara parcului sau in parc, functie de unde venea pericolul.Mai aveam la dispozitie pere mici si amare pe care le ingurgitam pentru inlaturarea mirosului de tigare. De acolo il observam pe profesorul Dan Cocor, ce locuia intr-un bloc din apropiere si isi facea siesta stand la ferastra. In clasa aVa cand a strigat catalogul, la prima ora de sport si a pronuntat numele meu, a spus ca noi doi ne cunoastem din Parcul Copiilor.Colegii se uitau cu invidie la mine si mie imi venea sa intru in pamant de rusine. Cand venea primavara mergeam la ciungu dupa bricege in forma de peste, format mare(ala mic era pentru copii, vezi doamne).Il purtam cu lant la gaica curelei.Inainte sa intram in casa bagam lantul in buzunar. In fata casei Farkas, peste strada principala, se afla casa directorului minei Petrila , construita de Societatea Anonima Petrosani.Era o casa cu ferestre mari, cu un hol central cu geamlac.Casa era in forma de U cu aripile spre nord.Era ceva mai retrasa de la strada pricipala in raport cu celelalte case si era inconjurata de un parc. La strada avea un gard cu stalpi ziditi si o poarta mare(prin dreptul strazii T. Vladimirescu) pentru vehicule. Aici a functionat prin anii 50 policlinica. Ulterior in dreapta cladirii a fost construit si un pavilion. Unitatea a fost mutata ulterior in cladirea din fata scolii generale nr1-vechi,apoi in cladirea unde se afla la restructurarea domeniului sanatatii. In stanga cladirii policlinicii s-a luat o portiune din parc, care impreuna cu o parte a gradinilor de la casele vecine au format Parcul Copiilor, parc ce a functionat pana la constructia blocurilor. Primul autoturism particular dupa 1950 din Petrila apartinea doctorului Daniel. Era un Mercedes Benz100 de culoare neagra. Dupa un timp l-a vandut lui Man, care a prelungit aripile din fata(mai aerodinamic) si a dat masini o culoaare gri inchis.Daniel a cumparat un Fiat800, ce a dat lumea pe spate in Petrila.

Lala:

Poza este facuta la Caminul de copii al Minei Petrila, ce functiona prin anii 50 intr-o cladire situata pe partea stanga, inaite de intrare pe poarta parcului Dr. Peru Groza, pe atunci.Caminul avea o sala de mese,o sala de jocuri cu tot felul de cuburi, o sala de dormit. Pe partea dreapta, intr-o cadire geamana,era cresa.In poza este sala de mese a caminului.In vizita sunt elevi printre care si pionieri.De altfel la camin alaturi de copii prescolari veneau si cativa elevi care isi faceau lectiile si dupa amiaza mergeau la scoala.Doamna cu papion este Opis tante.Ea facea prezenta dimineata cand soseau copii, ii controla sa nu fie bolnavi,apoi urma o pastila roz-vitamine si o lingurita de ulei de peste.Caminul avea o curte mare pentru joaca, cu groapa de nisip si hinta.Cel mai frumos era cand se mergea in parc si pe jos se gaseau castane.

Lala:

Pardesiele purtate de tovarasele din centrul fotografiei sunt de tip Raglan.Erau de doua culori, maroniu si verde. Se vindeau pe cartela. Se purtau inchis sau deschis la ultimul nasture. Erau de o calitate destul de slabuta.

Lala:

Femeia mai scunda cu turban cred ca e tovarasa Kopsin, o activista dura si pura.Pe strada umbla cu pardesiu mulat pe trup, facut la comanda,turban pe cap,pantofi cu toc inalt, rujata puternic,cu o poseta plic sub brat.Sotul ei era lacatus pe la mina, om de treaba de altfel.Intr-o zi dupa sut omul a ras una mica la crasma si la sosirea acasa a fost mustrat de tovarasa sotie.S-a pus omul la masa in bucatarie si in timp ce astepta sa fie servit a observat ca de pe perete il privea tovarasul Lenin incruntat.-Ce te holbezi ba la mine? …si l-a impuns in ochi,cu un ac de gamalie.Tovarasa l-a certat si a facut reclamatie la partid. A avut omul de patimit. Pe vremuri iubirea de partid era totala, chiar cu sacrificii, nu ca azi cand schimba unii partidele ca batistele.

Lala:

Inundatia a facut prapad in Petrila. La sticaciunile din poza a participat si suvoiul de apa si pietrisul venit de pe dealul din stanga drumului. Jietul a spalat calea ferata Petrila-Lonea,a spalat la fundatie cateva case din zona si a carat pe sub fundatii in case bolovani, de au ridicat podelele in tavan. De asemenea apele” au ras” jumatatea dispre est la doua blocuri din Fabric. Jiul a inundat baracile de peste Jiu la Paraul Dracului, au inundat stadionul de fotbal, casele lui Ionescu C-tin, Bența, s.a.(pe locul caselor si terenului de fotbal s-a construit parcul nou).Au spalat capul podului de beton ce trecea Jiul in continuarea strazii T. Vladimirescu. Peste Jiu,in stanga podului apele au inundat cartierul de baraci al detasamentelor de munca ale Armatei si sala de sport de aici. Apoi au spalat picioarele podului de lemn de la strada Minei si l-au compromis. In locul lui a fost construit actualul pod de beton. Au fost inundate baracile de pe locul unde se afla acum fabrica de mobila si bazinul de inot. In cartierul 7 Noiembrie au fost inundate trei blocuri, casele momarlanilor de la baza dealului cat si casele fam. Muska, Biri, Sench. Au fost inundate si multe case de colonie. Dupa aceste inundatii s-a trecut la regularizarea raului Jiu. Dupa aceia s-au construit cateva canale colectoare principale, de la dealurile din zona pana la Jiu,canale ce preiau apele torentilor ce se formeaza pe vaile de pe dealuri, in caz de ploi torentiale.

Lala:

Puntea peste Jiu era situata in dreptul salii cazanelor de abur ale minei, intre cele doua camine muncitoresti sau intre camin si spital, cum ar fi in prezent.La vreo 20-30 de metri mai sus(spre stanga) a fost construit podul de beton, de la poarta nr1 a minei.Pe pod se vede o persoana cu o roaba. Oricine se considera cat de cat gospodar in Petrila avea o roaba. Erau din lemn,intarite cu doua platbande metalice si cu roata fier(cele cu roata de lemn erau pe cale de disparitie).Oamenii carau te miri ce dar in special carbunii din strada pana in magazia din curte si de asemanea faina de la alimentara pana la gospodarie.Si noi aveam o roaba si o tineam permanent dupa usa de intrare in scara blocului.De altfel o foloseau toti de pe scara cand aveau nevoie.Nu a furat-o nimeni, dar a avut o soarta trista.Pe scara la etajul trei locuia Fulmann, mecanic masina de extractie, ce locuia usa in usa cu fotograful Torok.Mecanicul nu suporta deloc galagia, mai ales cand lucra in tura de noapte si dormea ziua.Oricum intre noi copiii si el era un razboi total.Ori de cate ori ne prindea neatenti ne tragea o palma dupa cap,ne tragea de urechi sau par si cate un picior in dos.Nu reclamam la parinti ca mai luam o portie.Ne mai arunca apa in cap de la etaj si noi il injuram de mama focului.Dar ne razbunam si noi. In beciurile blocului era un intuneric total pentru ca nu rezista nici un bec sau intrerupator. Am scos usa de la holul beciurilor din balamale si am asezat-o orizontal in cadrul usii.Cand coborai in viteza in beci nu observai usa datorita intunericului iar cand ajungeai in dreptul ei te izbea in fata lumina de la geamul din capatul holului.Am inceput sa facem galagie in scara blocului si imediat mecanicul a iesit la atac. Ca sa fim siguri de reusita am adoptat clasicul de acum „Fulmann prostu copilul nostru”. Am reusit pentru ca il auzeam cu venea duduind pe scari. Cand am fost siguri ca ne vede , am fugit in beci, am sarit peste usa plasata strategic si apoi am sarit geamul afara si am ascultat.Mecanicul dupa noi injurand de mama focului, zgomot puternic, pauza totala, gemete. Eram satisfacuti.Intr-o seara ploioasa de toamna, fiind intuneric si frig afara ne-am refugiat in scara blocului si am inchis usa de la intrare sa nu ne traga curentul. Stateam pe scari si povesteam pe intuneric. Deodata usa se deschide si …intra Fulmann.Conform obiceiului cateva dupa cap si in dos si expulzarea in vremea caineasca de afara.Imediat am hotarat sa ne razbunam in aceiasi seara.Am schimbat putin scenariul. Nu mai scoatem usa si o punem travers ca inamicul stia.Cum scara de acces de la parter la beciuri era in doua ape, cu un palier intermediar, am hotarat ca punem roaba mea travers pe acest palier.Zis si facut. Am luat roaba pe sus si am pus-o pe palier si am inceput scenariul cunoscut pentru momirea dusmanului. Intradevar am auzit o usa deschizandu-se si coborat in viteza pe scari. Deodata persoana care cobora a inceput sa fluiere o melodie, probabil ca sa indulceasca intunericul de pe scara.Am incremenit . Pe scara cobora Torok, tatal lui Gyuszi, care era copartas cu mine.Am zbughit-o afara din scara. Nenorocirea a fost si mai mare cand ne-am dat seama ca Torok senior merge dupa carbuni in beci.S-a auzit o busitura puternica, gemete si injuraturi in maghiara.Torok a tarat roaba pana la parter in dreptul usii unde locuiam eu, a sunat, a iesit tata.Fotograful a pus un picior pe un maner si cu mainile a tras de celalalt maner, rupand roaba in doua. Si a plecat bombanind pe scari in sus.Trebuie spus ca Torok avea cam 185-190 cm inaltime si 120 kg.Tata socat a tras roaba din dreptul usii si a intrat in apartament. Peste vreo jumatate de ora ne-am despartit mergand fiecare pe la casele noastre, cu inima stransa.- Tata ai vazut ca cineva ne-a rupt roaba si a pus-o la usa? -Da ma ,Torok a rupt-o. Era plin de sange la nas si la gura. Cred ca era beat. Maine sa faci aschii de foc din roaba si roata sa o pui bine in beci ca o sa facem alta. Si … n-am mai facut.Problema a fost ca tata lui Gyuszi a trebuit sa-si puna si doi dinti din fata.

Lala:

Aceiasi imagine putea fi imortalizata 40 de ani mai tarziu,protagoniste fiind doamnele ce lucrau pe la birourile minei.In poza noua trebuie adaugat si un personaj masculin,poreclit Acopermisul (prietenii stiu de ce),ce pe statul de plata, la functie era trecut secretar PCR pe mina.Imbracat de mina, cu fular alb la gat, cu manile proptite in bracinar( pardon, in cureaua lampii),numara „tovarasele” prezente si le supraveghea , in timp ce dansele incarcau scandura in carucioare.In plan indepartat se vede dealul Mamata. De-a lungul coamei dealului se intindeau urmele transeelor din Primul Razboi Mondial, pe unde daca scobeam bine se mai gaseau gloante, cate o baioneta,casca sau tabachera.Panta de nord a dealului era ocupata de o padure de aluni.In vacanta de primavara, pe acest deal, avea loc batalia intre „cei de jos”, baietii din Cocosvar,Puskin,colonia de la strada Minei si „cei de sus”,baietii din 7Noiembrie, cei din colonie,de la Club pana la strada Piscului(a lui Bobar Loti).Cand aparea arborat steagul tricolor pe piramida topografica din varful dealului Mamata,stiam ca a doua zi urma batalia.Ne informam de ora si locul adunarii.Ne pegateam armele:bate, pietre,arcuri cu sageti cu varfuri din aluminiu.Bubu Bagaian a luat o sabie de-a lui taicasu, ce era comandantul militiei(politie in prezent), a lu Ionuc a luat baioneta cu tot cu teaca a cumnatului sau si o purta mandru la cingatoare.Cumnatul lui era soldat in trupele de securitate si cautau in acea perioada, in munti, banditii, cum stiam noi pe atunci.De fapt erau luptatori anticomunisti retrasi in munti.Soldatul pleca cate o saptamana si apoi dormea cate o saptamana,norocul lui ca il lasau sa doarma la parinti nevestei.Trupa noastra se aduna la piramida topografica, iar trupa celor de jos se aduna pe dealul de deasupra Cocosvarului.Noi eram condusi de Bobi,vanzator la faina, in spatele aimentarei din fata-dreapta Clubului Muncitoresc.Bobi era un fel de James Dean al Petrilei,blond cu parul ondulat dat pe spate, cu ochii albastrii.Tot timpul era insotit de un superb ciobanesc german,foarte bland si cu chef de joaca. Cei de jos erau condusi de Taian,ce locuia peste drum de alimentara de jos(cum era pe vremea aia).La un semn cele doua gasti porneau una spre alta,cu rafale de pietre aruncate din mers.Taian era in fruntea trupei lui cocotat pe un cal alb,in mana dreapta cu un ciomag si in stanga cu un capac de butoi, pe post de scut.Fiecare trupa avea un efectiv de circa 70-80 de combatanti, cu varste de la 10 la 18 ani.Cand se producea contactul incepea adevarata batalie. Ce mai, ne bateam ca chiorii.Erau cateva reguli:nu se lovea la cap, nu se lovea cel cazut jos sau cel ranit.Statea lumea jos in oras pe strada principala si cascau gura la noi ,in timp ce babele isi faceau cruce. Oricum noi cei de sus am invins, i-am gonit pana la ei in Cocosvar si pe strazile Cocosvarului, de i-am bagat in case.Ne-am intors obositi dar fericiti la locul nostru de adunare. In timp ce ne povesteam faptele de vitejie, apare in fuga Ionuc(ce a ramas in urma sa-si caute baioneta pierduta in timpul bataliei)stigand,militia!Am facut stanga imprejur sa o luam la goana, dar ne-am dat seama ca santem inconjurati.Erau vreo 6-7 militieni si cativa barbati, profesori la Scoala Generala nr1,printre care si Dan Cocor.Elevii am fost notati intr-un caiet .Toata trupa s-a incolonat in sir indian si a pornit, insotiti de militieni, pe sus, pe drumul pe unde se cara fanul, direct in curtea Militiei,situata in capatul estic al blocurilor vechi din 7Noiembrie.Primul care a luat cateva dupa cap a fost Bubu Bagaian ,de la tatal lui pentru ca i-a stricat sabia, taisul.Apoi am fost impartiti pe grupe de varsta si ateliere de lucru la taiat cu joagarul, despicat si stivuit.Si erau ceva lemne. Intre timp se duse vestea ca santem la Militie si au inceput sa se adune la gard parintii si rudele.Si isi felicitau odrasla cu nenorocitule, vagabondule, ma faci de ras, casa de corectie te mananca, altii cu pastele mati, cu Cel desus,samd.Am avut noroc ca ai mei erau la servici si mi-au dat drumul intr-un tarziu fara insotitor.Binenteles ca Dan Cocor in timp ce ma scria in caiet, strangea din gura si dadea din cap.Desi pe deal am fost informati ca noi elevii vom avea nota scazuta la purtare,nu s-a intamplat asa.Avea suflet profu.