Câmpul lui Neag, satul momârlanilor din Valea Jiului care a rezistat în calea mineritului

 Satul Câmpul lui Neag a fost întemeiat în Evul Mediu de munteni (locuitori ai regiunii Olteniei) care dupa ce au trecut Munții Carpați în ținuturile Hunedoarei, găsindu-și aici, alaturi de localnicii momarlani, un locul ascuns între Munții Retezat, Pleșa (munții Vâlcan) și Godeanu refugiul din calea turcilor care au năvălit în ținuturile de la sud de Carpați. 

Câmpul lui Neag a fost ocolit de industrializarea fortata a zonei

Până la începutul anilor ‘60, satul Câmpul lui Neag din Hunedoara, aflat la zece kilometri de orașul Uricani, și-a păstrat înfățișarea patriarhală fiind ocolit de industrializare. Devenise unul dintre locurile căutate de drumeții care porneau pe cărările din Retezatul Mic (zona de nord, calcaroasă, din Parcul Național Retezat) și Munții Vâlcan, ori pe traseele mai lungi, spre izvoarele Jiului de Vest și apoi spre Valea Cernei, în Parcul Natural Domogled Valea Cernei 

Barajul Valea de Pesti a fost prima lucrare care a tulburat linistea arhaica a zonei 

Timp de cinci ani, în perioada 1962 – 1967, liniștea satului Câmpul lui Neag din Hunedoara a fost tulburată de miile de muncitori care au lucrat construcţia barajului Valea de Peşti, necesar pentru a asigura alimentarea cu apă a oraşelor şi exploatărilor miniere din Valea Jiului. Un munte a fost dinamitat și excavat pentru construcția barajului lung de 240 de metri, al lacului Valea de Pești, întins pe 25 de hectare.

„Am realizat barajul înalt de peste 50 metri, iar în el vedem rodul întregii noastre frământări şi dăruiri de-a lungul anilor. Milionul de tone de rocă al barajului este tocmai muntele Păroasa, retezat de încărcăturile de 25.000 de kilograme de amestec exploziv declanşate la fiecare puşcătură de mineri, cu concursul compresoriştilor şi forezorilor” relata inginerul Gheorghe Ciobanu, în iulie 1972.

După finalizarea lucrărilor la barajul Valea de Pești, satul Câmpul lui Neag avea să își recapete din nou liniștea, pentru mai mult de un deceniu.

Anii 80 si goana dupa extinderea exploatarile de carbune soarta micului sat de la Poalele Retezatului se schimba pentru totdeauana

Din vara anului 1980, soarta așezării de momârlani avea să se schimbe pentru totdeauna, odată cu descoperirea unor zăcăminte de cărbune pe terenurile localnicilor. Primele tone de huilă au fost scoase de la marginea satului de momârlani.

„Au găsit cărbune de bună calitate. Era ca smoala. Pe un deal, la marginea actualului lac de carieră din Câmpul lui Neag – înființat pe vatra satului, săpaseră niște oameni și au dat de grămezi de cărbune. S-a sondat și au dat drumul la carieră. Prin 1980, cei de la combinatul minier au început să intre în grădinilor. Tot luau câte o bucată și tot așa, până au ajuns lângă casele oamenilor. De acolo nu a mai fost loc de întoarcere”, își amintește Emil Manolescu, localnic din Câmpul lui Neag.

Stramutarea fortata a momarlanilor

În toamna anului 1987, autoritățile comuniste i-au anunțat pe localnicii că vor trebui să își părăsească definitiv vechile gospodării, pentru că sub sat se află un important zăcământ de cărbune care va fi exploatat în carieră deschisă.

Decizia de strămutare nu mai putea fi amânată, în ciuda protestelor momârlanilor 

Deja, de câțiva ani, sătenii erau sufocați de poluarea pe care o produceau câteva cariere mai mici înființate la marginea satului.

„Locuitorii au primit cu înţelepciune noua realitate impusă de cariera de cărbune. Simţul proprietăţii n-a anulat, în cazul lor, simţul ierarhiei, astfel încit au consimţit cu politeţe să se intre în zona lor. Au acceptat să-şi mute gardul pentru a face loc drugului pentru basculante, au acceptat să cedeze suprafaţa arabilă pentru a se depozita piatră, deşi în acest fel a trebuit să-şi pună cartofii mai departe, au acceptat să dea o mână de ajutor, când şi unde puteau, muncitorilor de la carieră”

 revista Flacăra, în 1985.

Cu timpul, dinamitările stâncilor și șirurile de buldozere și basculante s-au apropiat tot mai aproape de centrul satului

„Totul se desfăşoară în ritm intens, cariera se grăbeşte să dea la suprafaţă cărbunele de sub casele oamenilor, Preparaţia Uricani aşteaptă cărbunele de la Câmpul lui Neag, Doiceştiul aşteaptă cărbunele de la Uricani… Nimeni nu se mai împacă acum nici cu praful care înăbuşă aici, mai abitir ca în Bărăgan, iarba, copacii, întregul peisaj. La fiecare trei minute trece o basculantă, timp de 20 de ore pe zi, doar între orele 3 şi 7 aşezarea respirând în linişte. Este un dans infernal, ca în jocurile mecanice cu fise, numai că aici locul maşinuţelor e luat de basculante de 16 tone. Dintr-o posibilă staţiune montană (spargerea spre Herculane ar fi şi consacrat-o ca atare), Câmpu lui Neag devine pe zi ce trece, sub ochii noştri şi cu simţul plămânilor noştri, o localitate poluată cu praf — altitudinea, pădurile de brad şi fag nemaiavînd forţa de absorbţie a teribilului praf ce iese de sub coloşii pe roţi”

 informa revista Flacăra, în 1985.

Satul demolat în câteva zile

În anii ’80, localnicii au sperat până în ultima clipă că lucrările în noua carieră de cărbune se vor opri și își vor putea continua viața în ritmul specific al zonei de munte. Minele de cărbune erau suficiente în Valea Jiului pentru a absorbi forța de muncă și pentru a produce milioanele de tone de huilă cerută de industria românească a acelor ani.

„Apoi, prin noiembrie – decembrie 1987, ningea, ploua, ne-am trezit cu armata în sat. Au trimis soldații să ne anunțe să ne luăm ce avem mai de valoare în casă, țigle, materiale, mobilă și să plecăm. Cei care nu au avut posibilitatea să își ia lucrurile au trebuit să le lase în calea buldozerelor. În câteva zile nu a mai fost nicio casă”

 spune Emil Manolescu, a cărei veche casă a fost demolată în 1987.

Biserica veche din satul Câmpul lui Neag a fost demolată, împreună cu cimitirul din jurul ei

Unii localnicii au vrut să rămână până în ultima clipă în casele lor, chiar și atunci când cupele excavatoarelor le-au zdruncinat pereții. Alții au avut noroc, fiind mai departe de perimetrul viitoarei cariere.

„Au venit peste noi, cei de la combinatul minier și ne-au anunțat ca în termen de două – trei zile să părăsim gospodăriile. Casa socrilor mei se afla chiar lângă biserica satului. Era foarte solidă, astfel că au pus dinamită ca să poată sparge tavanul de beton al beciului. Am luat ce am putut din ea și țiglele de pe acoperiș. Socrul meu însă nu a vrut să o părăsească. A zăcut vreo trei-patru nopți lângă o sobă pe care o demolaseră și spunea: să vină să mă împuște, că nu plec de aici. Apoi ne-am mutat la Valea de Brazi (n.r. satul învecinat), iar socrul meu a decedat în anul următor”

își amintește Ileana Oprea, o localnică din orașul Uricani din Hunedoara.

Localnicii din Câmpul lui Neag au fost despăgubiți cu bani și au primit propunerea de a se muta, cu chirie, în locuințele unor blocuri din Uricani, care încă nu erau finalizate

Mulți dintre momârlani nu au rămas în apartamente, fiind obișnuiți să locuiască la sat. De asemenea, la capătul satului spre Munții Retezat, au fost ridicate vreo patru blocuri, unde autoritățile plănuiau să îi mute pe săteni. Clădirile nu au mai fost date în folosință nici până în prezent, iar unele au fost abandonate înainte ca lucrările să fie finalizate.

Cariera minieră transformată în lac

În anul următor, a început exploatarea la suprafață a cărbunelui, la Câmpul lui Neag. Cariera care a luat locul vetrei satului de momârlani s-a extins rapid la aproape opt hectare, ajungând la o adâncime se 80 de metri, iar de pe fundul ei au fost forate mai multe galerii miniere.

Activitatea minieră a fost, însă, de scurtă durată. Investiția s-a dovedit nerentabilă, minereul fiind de slabă calitate, își amintesc localnicii. Imediat după 1990, proiectul exploatării la suprafață, care urma să ducă la dispariția și a altor case de momârlani, nu a mai continuat.

Mina de la Câmpul lui Neag din vecinătatea carierei a fost închisă definitiv în anul 1999. Cinci ani mai târziu, a urmat închiderea minei de cărbune din satul învecinat Valea de Brazi, a doua mină a orașului Uricani, iar 2017 a fost oprită definitiv și exploatarea minieră din Uricani.

Sursa: adevarul.ro