Meseria de miner este pe cale de dispariție în Valea Jiului, în urmă rămân poveștile despre riscurilor acestei meserii

Meseria de miner în Valea Jiului este azi pe cale de dispariție, dar în urmă cu doar câțiva ani, era principala formă prin care locuitorii zonei își câștigau pâinea de zi cu zi, în multe familii meseria find transmisă din tată în fiu, neexistând familie în Valea Jiului care să nu aibă cel puțîn un membru care să lucreze la mînă sau industriile conexe. Este greu că cineva din afară Văii Jiului să înțeleagă cu adevărat această viață și modul în care acești oamenii și'au trăit mai bine de jumătate de viață în întuneric, cum și pericolele la care s'au expus pentru a pune o bucată de pâine pe masă familiilor lor, fiecare coborâre in una din Minele Văii find poate că ultima, un risc asumat cu care oamenii se obișnuiseră, moartea find parte din viața lor, iar doliul al întregii comunității, atunci când aveau loc tragedii.

Meseria de miner este pe cale de disparitie in Valea Jiului, in urma raman povestile despre riscurilor acestei meserii 

 Pe lângă amintirile vremurilor în care în Valea Jiului locuiau zeci de mii de mineri, numeroși pensionari din minerit au rămas marcați pentru totdeauna de tragediile și dramele din subteran. Unii și-au văzut colegii striviți sub dărâmături, ori uciși de gazele toxice și de exploziile din galerii și abataje, orașele Văii Jiului find impanzire de monumente ridicate în amintirea minerilor care au plătit tribut de viață cărbunelui, locuri unde periodic comunitatea se roagă și reculeg alături de urmașii ortacilor ale căror nume sunt înșirate pe pietre funerare comune.  

Alții poartă pentru totdeauna urmele rănilor din clipele în care au fost și ei aproape de moarte 

 „De trei ori mi-am văzut moartea cu ochii. Prima dată, am fost prins între vagoneți, cu piciorul, și m-au târât vreo 20 de metri. Am rămas cu o tijă în picior, după ce trosnise tot. A doua oară, într-o surpare, am rămas îngropat până la gât. A treia oară, am rămas spânzurat în puț, de cabluri. Puteam cădea în gol, într-un puț de 400 – 500 de metri”,

 povestește Petre, un fost miner din Uricani, care a muncit 22 de ani în subteran. Bărbatul s-a pensionat la 52 de ani, în urmă cu 23 de ani, crește animale la marginea orașului, dar locuiește într-unul din apartamentele modeste ale blocurilor construite în anii ’50 pentru familiile de mineri abia sosite în Valea Jiului. 

„Ne strecuram prin niște găuri, ca văgăunile de vulpe, dezbrăcați pentru că era extrem de cald și sufocant, cu lemne de mină legate de picior, pentru a le aduce în locuri unde trebuiau susținute tavanul și pereții minei. Era atât de fierbinte totul în unele locuri, în mina care ajungea la 900 de metri adâncime, încât puteam prăji slănina pe cărbune. În alte locuri, era plin de șobolani. Deștepte animale. Se urcau deasupra mâncării noastre, pe care o așezam pe ziare, în subteran, și își făceau nevoile pe ea”, 

își amintește Ion, un fost maistru minier din Aninoasa, cu o vechime de 28 de ani în minerit, intr'un interviu pentru adevarul.ro 

 Dintotdeauna, minerii din Valea Jiului au avut de îndurat condiții grele de lucru, mai ales cei care munceau în subteran. Mii de oameni au murit ori au rămas mutilați pe viață în urma unor accidente petrecute în minele de cărbune. Numeroase tragedii au fost cauzate de explozii iscate de acumulările de gaz metan, altele de surpări sau defecțiuni la instalațiile miniere. Condițiile proaste din minele de cărbune au făcut numeroase victime și în afara lor. Reumatismul și bolile de plămâni au fost adesea întâlnite la foștii mineri. Modul de viață dezordonat al multor mineri le-a cauzat de asemenea, probleme de sănătate. 

 Birturile erau așezate „strategic” în apropiere de poarta minelor, iar numeroși mineri au căzut pradă patimii alcoolului 

 „Noi, care am avut familii aici, am dus-o mai bine. Pentru alții, care locuiau în cămine, era altă treabă. Ei trebuiau să mănânce la cantină, iar când se luau salariile, știți cum era minerul... nu se mai uita la bani. Se apuca de mâncat și de băut, bea, mânca și după aia mai făcea câte o pauză”

își amintește Sandu, un fost miner din Uricani.

O pită amară, câștigată cu sudoare în întuneric de eroii necunoscuți și de mulți blamați pe nedrept

La final, ca urmaș al unui ortac care a plătit tribut de viață într'o mină a Văii Jiului, las versurile Imnului minerilor, ce încă mai este intonat la ceremoniile de comemorare, până când va veni ziua în care se va stinge și ultima lampă.

In fund de munti noi des intram
Cu Bun noroc! ne salutam
Si cand iesim din sanul lor
Noi tot noroc strigam in cor.

Refren
Cand plini de praf cu pasi truditi
Iesim din mina obositi
Ne doare ca-n lumina sa
Pamantul tine-o lume rea

In mina Dumnezeu cu noi!
Afara - grija si nevoi.
Deasupra noastra n-avem cer,
C-asa e viata de miner.

Refren
Cand plini de praf cu pasi truditi
Iesim din mina obositi
Ne doare ca-n lumina sa
Pamantul tine-o lume rea

Atatea doruri si nevoi.
Si-apoi ne-ntoarcem inapoi
In lumea noastra fara cer,
C-asa e viata de miner.