Insemnarile unui miner in Valea Jiului, episodul I

3 si jumatate dimineata, deschid ochii incet, neobisnuit fiind sa imi sune ceasul la aceasta ora, insa imi aduc destul de repede aminte, ca astea este ceea ce se va putea numii mai tarziu prima mea zi de miner adevarat, ptr ca voi cobora ptr prima oara in maruntaiele pamantului. Ma dezmetecesc cu greu, incerc sa ma spal pe fata si sa imi fac o cafea, dar nu apuc sa o beau ptr ca deja la usa bate colegul meu de scoala, Vali, care se angajase la aceasi Mina Petrila ca si mine. Plecam impreuna in dimineata racoroasa de septembrie inspre locul in care se adunau minerii ptr a lua conventia. Gasim acolo multa lume, barbatii de tineri, barbatii mai in varsta, toti zgribuliti de frig, cu o tigara in coltul gurii, vorbind sau razand zgomotos. Intr-un final, dupa vreo jumatate de ora de asteptare in frig, apare si conventia, care se materializa intr-un autobuz rablagit in care intra fumul de esapament, sau o un camion Roman improvizat din paltforma de carat marfa, in una de carat persoane.
Ne-am urcat si noi in masina si am inceput sa strabatem incet si leganat cei 15km pana la ceea ce va deveni ptr 3 luni de zile viitorul meu loc de munca.
Sinceri sa fim, atat eu cat si Vali ne bucuram ca in sfarsit incepem munca, si asta ptr ca trecusem prin cele 2 saptamanii lungi si chinuitoare de instractaj, in care muncisem ca robii ptr nimic.
Dupa circa 20 de minute, am ajuns la destinatie, acolo ne-am dat jos inainte de poarta minei, ptr a ne duce sa ne luam suplimentul alimentar pe care il primeam in mod gratuit inainte de a intra in mina. Acesta consta ori intr-o masa calda la suprafata, ori intr-o masa rece in subteran. Cam toata lumea alegea suplimentul rece, si asta ptr ca era mai consistent, si ptr ca in subteran iti oferea o pauza de masa, a carei importanta am inteles-o eu mai tarziu.
Dupa ce am stat la coada mare formata inainte, si ne-am luat suplimentul in baza marcii pe care am primit-o cu o zi inainte. Acesta marca era defapt un bucatica de aluminiu care putea sa fie ovala, dreptungiulara sau fara o forma definita(in functie de imaginatia celui care o avea) si care continea stantat pe ea o serie matricola. In baza acestei marci primeau mancarea, lampa, faceai pontajul sau erai foarte usor indentificat.
De aici am plecat inspre vestiar unde trebuia sa ne schimbam in salopetele de culoare albastra, nou primite si care in curand vor capata acea culoare gri ... trista pe care o avea toata lumea care lucra la mina.
Aveam 18 ani, nu fumam, nu consumam alcool, nu umblam noptile ... eram copil cuminte, locuiam singur la casa mea de 2 ani, ptr ca ai mei se stinsesera mult prea devreme. Traisem din afacerile care le facusem in timpul liber, si imi vazusem de scoala care mi-a dat si acest loc de munca. Calificarea mea era aceea de Lacatus-mecanic masini si utilaje miniere, meserie pe care nu am apucat sa o practic nici macar o zi, ptr ca la mina era nevoie de holoangari, adica oameni ptr munca de jos, indiferent de ce calificare aveai. Am vazut si oameni cu facultati mari care sapau langa mine, atat ptr salarul bunicel care il aveai, cat si ptr faptul ca nu aveai prea multe optiuni. La mina circula o vorba, "carte multa nu se cere, sa fi prost sa ai putere", chestie perfect valabila si dovedita ulterior.
Cine lucra la mina ? Pai ce sa zic ... era o lume pestrita, multi localnici, dar si foarte foarte multi veniti din toate colturile tarii, in special Moldova, atrasi de locurile de munca disponibile si salariile destul de mari pe care le primeai in aceea vreme la minele din zona.
Eu unul nu eram deloc incantat de perspectiva unei vietii ingropate la sute de metrii sub pamant, dar in acel moment nu aveam alte alternative, aveam si o fata pe care o iubeam si ulterior mi-a devenit sotie ... vroiam si fiu si eu om la casa mea, cu un loc de munca stabil si care incearca sa isi faca un drum in viata.

Sfarsitul episodului I.

Florin Mugurel