Un lucru mult mai puțin cunoscut din istoria minieră a Văii Jiului este acela că în această zona, pentru o anumită perioada de timp, au circulat o formă monetară proprie emisă de Societatea Consumului Muncitorilor din Valea Jiului reprezentată de așa numitele "bancnote de necesitate" a cărei istorie o vom scrie în continuare, acesta emisie monetară (notgeld) a zonelor miniere fiind prezența și în alte țări din Europa cu tradiție în minerit. Poate pare curios să afirmi că pentru unele zone sau chiar localităţi, în decursul istoriei moderne, au fost emise diferite însemne monetare (aşa numitele jetoane) sau chiar bancote. Cu toate acestea, datorita unor situaţii speciale, conducerile unor oraşe sau a unor societăţi au decis emiterea de asemenea însemne monetare unele de circulaţie restrânsă, altele putând fi folosite pe întreg teritoriul unei ţări. În continuare voi prezenta două asfel de tipuri de însemne monetare. Este vorba despre jetoanele Consumului Muncitorilor din