Valea Jiului: trecut, prezent si viitor ...

Minele de carbune isi intind galeriile pe zeci de kilometrii ! Foarte usor puteai sa te ratacesti mai ales ca iluminarea de cele mai multe ori se rezuma doar la lampa din dotare, nu puteai sa iti iei nici repere ptr ca scenele se repetau over and over. Am incercat sa nu ma indepartez de grupul meu si sa fac ceea ce era de facut. In subteran este o cu totul alta lume, o lume care nu are nici o legatura cu cea exterioara ! Oameni dupa ce ajuns jos se transforma in altceva, se vorbea extrem de vulgar indiferent cui te adresai. La inceput si mai ales in prima zi, nu mi-am permis sa folosesc acest limbaj, insa m-am deprins destul de repede cu el, deoarece am observat ca este subliniat si inteles mult mai bine dupa ce te foloseai de cateva parti anatomice pe care le varai in cavitatea bucala a celui cu care vorbeai, sau ii aduceai aminte ca are o mama acasa. Se apropia ora in care trebuia sa sfarsim ceea ce aveam de facut si sa plecam acasa. Dupa ce ne-am strans sculele si le-am ascuns bine,

Tot drumul inspre rampa putului de suprafata care ne ducea primi 300 de metri sub pamant pe galeria principala, am fost tinta mistourilor facute de minerii mai in varsta sau cu vechime. In echipamentul nostru nou, faceam o clara nota discordanta in multimea de oameni care se grabeau inspre intrarea putului. Era ora 5 si jumatate aproape, la ora 6 trebuia deja sa incepem munca in subteran, iar pana acolo mai era cale lunga. Ajunsi in rampa putului am fost preluati de seful de echipa, un om la vreo 40 de ani, care mai avea doar cativa ani pana la pensie. Era moldovean, nu l-am judecat, insa ulterior ne-am dat seama ca era un om foarte harnic si intelept. Eram repartizati la sectorul 11, sectorul care avea ca obiect de activitate investitiile. Nu stiam noi exact ce inseamna asta, insa ne era clar ca in loc de mecanici vom fi carnea de tun "numai buni de pus la lopata ca sa ne invatam cu munca la mina". Colivia "liftului" era conceputa ptr 12 persoane, insa asta era doa

De la cantina, dupa ce ne-am luat suplimentul, am pornit inspre vestiar-ul unde urma sa suferim transformarea de la civil la miner. In acea vreme era un adevarat lux sa ai propriul tau dulapior, si asta ptr ca erau insuficiente, iar cele disponibile se dadeau pe spaga si doar daca stiai unde sa apelezi ! Unele se lasau mostenire, ptr ca la aceasi mina munceau generatii intregi de mineri. Eu am avut noroc, ptr ca si un neam de al meu lucra la aceasi mina si la inceput am impartit dulapiorul de haine cu el. Vestiarul era o incapere intunecoasa, in care de cele mai multe ori dadeai de mirosuri grele datorate fie cizmelor de cauciuc proaspat venite din subteran dupa 6 ore de munca la 40-50 de grade, fie a salopetelor imbibate cu sudoarea unei munci in fundul pamantului in noroi pana la brau. In acelasi vestiar era si spalatorul, unde se spalau cei care ieseau din schimb si pe care urma sa ii inlocuiesti. Imbracatul se facea intr-o viteza relativa, era 5 dimineata. Avand in vedere faptul c

3 si jumatate dimineata, deschid ochii incet, neobisnuit fiind sa imi sune ceasul la aceasta ora, insa imi aduc destul de repede aminte, ca astea este ceea ce se va putea numii mai tarziu prima mea zi de miner adevarat, ptr ca voi cobora ptr prima oara in maruntaiele pamantului. Ma dezmetecesc cu greu, incerc sa ma spal pe fata si sa imi fac o cafea, dar nu apuc sa o beau ptr ca deja la usa bate colegul meu de scoala, Vali, care se angajase la aceasi Mina Petrila ca si mine. Plecam impreuna in dimineata racoroasa de septembrie inspre locul in care se adunau minerii ptr a lua conventia . Gasim acolo multa lume, barbatii de tineri, barbatii mai in varsta, toti zgribuliti de frig, cu o tigara in coltul gurii, vorbind sau razand zgomotos. Intr-un final, dupa vreo jumatate de ora de asteptare in frig, apare si conventia, care se materializa intr-un autobuz rablagit in care intra fumul de esapament, sau o un camion Roman improvizat din paltforma de carat marfa, in una de carat persoane. Ne-a

Ca peste tot în lume unde sunt oameni şi aici în Valea Jiului s-a făcut simţită nevoia hranei spirituale. Astfel cu ajutorul călugărilor de la sud de Carpaţi apar primele biserici ortodoxe în Valea Jiului. Prima atestare a unui lăcaş de cult ortodox din zonă datează din anul 1670, când este menţionată biserica de la Câmpul lui Neag. Această biserică fiind construită de către călugării de la Mănăstirea Tismana. Descoperirea rezervelor de cărbune din zonă în prima parte a secolului al XIX-lea, a adus cu sine un mare număr de muncitori specializaţi în minerit. Aceşti muncitori proveniţi din întregul imperiu Austro–Ungar, prin multitudinea naţionalităţilor cât şi a confesiunilor religioase, au crea un adevărat mozaic etnic şi religios al cărui liant reprezentat de munca grea din subteran a împiedicat apariţia de disensiunilor de ordin etnic şi religios. Pe lângă unele mici avantaje create aici pentru muncitori, cu scopul de a stabiliza forţa de muncă, Societăţile

Inventar (la înfiinţare) Suprafaţa bisericii, 661m 2 în valoare de 8.000K (koroane) . Construcţia bisericii a început în anul 1892, iar sfinţirea ei s-a făcut la 29 august 1896, construcţia a costat 36.000K. Au fost montate două clopote, unul de 900kg de fabricaţie Seltenhofer în valoare de 3.000K, iar celălalt de 60 kg de fabricaţie Sebesß (sassebes) în valoare de 200K donat de consistoriu. Suportul clopotului din lemn de stejar a costat 480K. Orga este fabricată de fraţii Rieger Jägerdorf din Silezia şi a costat 3.000K. Altarul a costat 200K, iar portretul lui Cristos a fost achiziţionată la preţul de 500K. Femeile evanghelice din Hamburg au donat pocalele argintate şi aurite şi o cană de vin în valoare totală de 200K. Gimnaziul Honterus din Braşov a donat o farfurie şi un pocal aurit în valoare de 200K. Crucea altarului, argintată, este donaţia marelui prinţ Saschen W