Insemnarile unui miner in Valea Jiului, episodul III

Tot drumul inspre rampa putului de suprafata care ne ducea primi 300 de metri sub pamant pe galeria principala, am fost tinta mistourilor facute de minerii mai in varsta sau cu vechime. In echipamentul nostru nou, faceam o clara nota discordanta in multimea de oameni care se grabeau inspre intrarea putului. Era ora 5 si jumatate aproape, la ora 6 trebuia deja sa incepem munca in subteran, iar pana acolo mai era cale lunga. Ajunsi in rampa putului am fost preluati de seful de echipa, un om la vreo 40 de ani, care mai avea doar cativa ani pana la pensie. Era moldovean, nu l-am judecat, insa ulterior ne-am dat seama ca era un om foarte harnic si intelept. Eram repartizati la sectorul 11, sectorul care avea ca obiect de activitate investitiile. Nu stiam noi exact ce inseamna asta, insa ne era clar ca in loc de mecanici vom fi carnea de tun "numai buni de pus la lopata ca sa ne invatam cu munca la mina".
Colivia "liftului" era conceputa ptr 12 persoane, insa asta era doar in cartile de protectia muncii, la fel cum s-au dovedit ulterior toate cei 4 ani de scoala si apoi cele 2 de instructaj. Am facut primul pas in colivia metalica, fara pereti, si m-am gandit ca poate este ultima oara cand vad lumina soarelui, care incepea sa strapunga intunericul diminetii de toamna. In colivia aia stramta s-au inghesuit minim 25 de persoane adica dublu fata de maximul admis. S-au inchis cu greu si mari eforturi usile metalice de acces, intre noi si peretii de pamant si piatra fiind doar o plasa de sarma.
Viteza descendenta este una uriasa, astfel ca cei 300m ii faci in cateva zeci de secunde. Colivia se loveste mereu de margine, se misca amenintator, si astfel avansezi pana la statia terminus, care era doar galeria principala de unde se porneste mai departe.
Senzatiile sunt unele unice cand ajungi acolo ! Intunericul este unul absolut, mirosul este unul de pamant amestecat cu mirosul de lemn in putrefactie folosit ptr planseul galeriei sau ptr unele podete de trecere. Este un miros unic, care mi-a ramas viu in minte si pe care nu il intalnesti altundeva. Aerul este inchis, statut, umed ... Doar cei care au coborat vreodata intr-o mina de carbune pot intelege, oricum este o experienta unica.
Am plecat grabiti pe galeria principala, mai era doar putin si incepeam munca, iar noi mai aveam de coborat cu inca o colivie de data aceasta printr-un put orb, care ne ducea pana pe orizonturile de exploatare, in cazul nostru mergeam pana la orizont 200, adica ultimul, acestea fiind numerotate din 50 in 50.
Intunericul absolut ne inconjura de peste tot, umezeala, noroi ... in scurt timp, salopetele noastre si-au pierdut stralucirea, iar cizmele erau deja grele de noroiul adunat pe ele. Singura noastra raza de lumina era data de lampa primita, care in scurt timp iti devine o prietena foarte apropiata.
...
Am ajuns la locul de munca ... trebuia sa planam o banda de transport ... ca sa va explic mai bine la ce se refera acest lucru ... am sa va spun doar ca trebuia sa curatam tot materialul care cazuse sau cadea de pe banda, si sa punem din nou pe banda. Dragi mei ... nu stiu cum va imaginati voi aceasta activitate, insa va pot spune doar ca banda de transport avea o lungime de cateva sute de metrii in cel mai bun caz (existau benzi si de 1000 de m), banda este sprijinita pe pe niste piloni de metal la o inaltime de 1m fata de pamant, iar sub ea era aduna material compus din carbune sau piatra, pana aproape de inaltimea stalpilor. Munca de sclav la lopata, iar norma zilnica era distanta dintre doua piloni ... ceea ce insemna vreo 10m de planat ... in tone nu stiu sa va socotesc, dar oricum era enorm. Am lopatat vreo 3 ore non-stop, la mine a fost mai rau ca am dat de noroi, iar acesta trebuia sa il pun cu galeata pe banda. Dupa 3 ore, cu greu ma deosebeai de noroiul care ma acoperea din cap pana in picioare. Temperatura la care lucram era ok ... in jur de 35 de grade ... dar fata de alea 45-50 din frontalele de inaintare, era boierie. Ne-am oprit dupa vreo 3 ore ... ca sa luam binecuvantata pauza de masa, si atunci i-am inteles eu rostul. Acele 20 de minute de pauza, mi s-au parut cele mai frumoase minute din viata mea. Ma dureau toate. Ce am uitat sa va spun, este ca in dotarea fiecarui miner, mai intra un bidon de apa, care era fie o sticla de plastic de 2L, fie o bidon de plastic de 5l din care beau 2-3 ortaci. Una din corvoadele pe care le luau in primire noii veniti era mersul dupa apa ... apa potabila care putea fi si la 2 kilometrii de locul de munca, si sa nu va imagineati ca dormeai pe drum, ptr ca trebuia sa faci cumva sa te intorci in maxim 10 minute ptr ca altfel iti taia o ora de shut(munca).
...
In timpul pauzei de masa se purtau discutii care mai de care cu restul membrilor echipei, in numar de 7. Noi eram ceea ce acum este cunoscut sub numele de Dorel.
Suplimentul rece era ok, compus fiind dintr-o conserva mare de carne + 2 carnatii mari + 2-3 bucatii de branza topita + o bucata zdravana de slanina + o ceapa mare + o paine de 250g. Aceasta mancare nu era la fel in fiecare zii, in alte zile ne dadeau pateu + salam + ce am mai zis, il altele jumatate de pui prajit + restul ... deci sincer era foarte buna si poate o sa vi-se para multa, insa va zic eu, ca dupa ce lopatai carbune si piatra 3-4 ore in caldura si aerul ala, o suflai fara sa iti dai seama si inca uneori parca ai mai fi mancat ceva ...

Niste personaje interesante, si care faceau parte din viata de zi cu zi a minei, erau sobolanii. Niste sobolanii uriasi, cat o pisica, care isi faceau viata in subteran si care erau peste tot. Daca nu erai atent unde iti puneai suplimentul, acesta iti disparea subit. Cu toate acestea sobolani in subteran erau respectati, minerii le lasau resturile de mancare, si asta ptr ca putea venii o zi cand acestia iti puteau salva viata ! Sobolanii simteau foarte bine acumularile de metan, sau pericolul de surpare, astfel ca fugeau din acele zone in grupuri destul de mari pe care nu aveai cum sa nu le observi la cat de multi erau ! In aceste fel, puteai sa te astepti la ceva rau si plecai din zona aia ! Am aflat si eu asta doar dupa ce am omorat unul cu lopata din dotare ... mustrat fiind de maistru miner care ne avea in grija !

Inca de la prima pauza de masa ... seful de echipa ne'a spus ... "mai copii, ce dracu faceti voi aici mai copii ? De ce va omorati voi zilele si tineretea in imputita asta de mina ? Incercati ma copii sa faceti scoala sau sa faceti altceva ptr ca minele astea nu o mai duc mult, si oricum e pacat de voi", si uite ca a avut dreptate nea'Vasile ... a prevazut viitorul mineritului in Valea Jiului, inca cu mult inainte de a se auzii ca se va intalmpla ceea ce s-a intamplat la doi ani dupa aceea. Era 1996 ...

Sfarsitul episodului III.

Florin Mugurel