Valea Jiului: trecut, prezent si viitor ...

Ieri la aceasta ora traficul inspre sau dinspre statiunea Parang a fost complet paralizat de masinile care s-au blocat pur si simplu pe acel drum ingust care duce pana la baza statiunii ! Motivul principal fiind acela ca sensul de urcare este blocat de catre masinile turistilor care vin la sfarsit de saptamana la munte, astfel ca pe kilometrii intregi se poate circula doar pe un singur sens, iar drumul este extrem de stramt. Vina nu o au neaparat acesti turisti ci mai degraba autoritatile locale, care de ani de zile inca nu au fost capabili sa faca o parcare mare la baza muntelui, iar traficul si afluenta de turisti a crescut de la an la an ! Inca nu s-au gasit solutii in aceasta privinta si se pare ca nici nu sunt semne ca s-ar cauta vreunele. Drumul pana la statiune dupa ce ca este praf si pulbere, nu este curatat suficient si nici material antiderapant nu este aruncat constant, astfel ca iesirile in decor sunt destul de dese datorita formarii poleiului, numai ieri in timp ce am avut

In acest an, parca orasul nostru a fost mai bine pregatit ca niciodata sa intampine aceste sarbatori de iarna ! Pe aceasta cale am dori sa felicitam Primaria Municipiului Petrosani si pe toti cei care au depus efortul ca in acest an orasul sa fie mai frumos impodobit ca niciodata! Mai jos, aveti un mic album cu cateva fotografii surprinse in oras, n'joy! (Click pe fotografie) Fotografii: Florin Mugurel

Ioana are doar 4 ani si este parasita intr-un centru de plasament social de parintii plecati in Italia, iar ca ea mai sunt inca foarte multi altii ! Un articol din ziarul Adevarul mi-a atras atentia in mod deosebit, si a tras un semnal de alarma asupra unui adevarata tragedie sociala care a cuprins intreaga tara si implicit si Valea Jiului. 2.500 de copii ai foştilor mineri care au plecat să muncească peste hotare îşi vor petrece sărbătorile la rude sau chiar singuri . Minorii „părăsiţi" de părinţi trăiesc adevărate drame, iar în unele cazuri rămân traumatizaţi pe tot restul vieţii. De dorul părinţilor, unii copii ajung chiar şi la sinucidere, cum a fost şi cazul unui şcolar de opt ani din localitatea hunedoreană Uricani, care în acest an s-a spânzurat de dorul mamei sale, plecată la muncă în Germania. Specialiştii spun că sărbătorile le pot accentua aceste stări. Numărul cel mai mare de copii „abandonaţi" este înregistrat în zonele monoindustriale ale judeţului, cum ar fi V

Cu o investitie de 2,5 milioane de Euro (nu stim cat de reala sau nu este aceasta suma declarata mai ales ca a fost din fonduri nerambursabile, asa cum am aflat din sursele noastre)astazi a fost inaugurat cel mai nou si modern mall din judetul Hunedoara, care poarta numele de Jiul Shopping Center si in care se regasesc adunate peste peste 30 de firme locale si din afara, urmand ca anul viitor sa fie dat drumul la inca un etaj, adica cel de al treilea. Cumparaturi placute !

Viata mea de miner s-a terminat dupa 3 luni de zile, adica cam tot cand s-a terminat perioada de proba obligatorie conforma contractului care il aveam cu mina Petrila. Intre timp ajunsesem manipulant la banda 11, in ceea ce se numea fund de sac adica un fund de galerie unde banda se deversa printr-un siloz pe fluxul care ducea carbunele la suprafata. Aici era un loc de munca relativ lejer, ptr ca ma ocupam de buna functionare a benzii, dar nu am avut parte de el decat 2 saptamani. M-am hotarat sa imi vad de viata mea, nu vedeam nici un viitor in groapa aia, decat poate in cel mai optimist caz, unul mic si negru. Asa ca am decis sa plec de la mina si sa incerc sa imi vad de viata mea, si asta intr-o perioada in care se dadeau spagi grele sa mai prinzi un loc la mina. Am scris toate aceste pagini din dorinta de a incerca sa ii intelegi mai bine pe acesti oameni si sa nu ii condamnati ! Mi-as dori sa incercati sa intelegeti ca au avut si au o viata grea, din care pericolul este nelipsit,

Minele de carbune isi intind galeriile pe zeci de kilometrii ! Foarte usor puteai sa te ratacesti mai ales ca iluminarea de cele mai multe ori se rezuma doar la lampa din dotare, nu puteai sa iti iei nici repere ptr ca scenele se repetau over and over. Am incercat sa nu ma indepartez de grupul meu si sa fac ceea ce era de facut. In subteran este o cu totul alta lume, o lume care nu are nici o legatura cu cea exterioara ! Oameni dupa ce ajuns jos se transforma in altceva, se vorbea extrem de vulgar indiferent cui te adresai. La inceput si mai ales in prima zi, nu mi-am permis sa folosesc acest limbaj, insa m-am deprins destul de repede cu el, deoarece am observat ca este subliniat si inteles mult mai bine dupa ce te foloseai de cateva parti anatomice pe care le varai in cavitatea bucala a celui cu care vorbeai, sau ii aduceai aminte ca are o mama acasa. Se apropia ora in care trebuia sa sfarsim ceea ce aveam de facut si sa plecam acasa. Dupa ce ne-am strans sculele si le-am ascuns bine,

Tot drumul inspre rampa putului de suprafata care ne ducea primi 300 de metri sub pamant pe galeria principala, am fost tinta mistourilor facute de minerii mai in varsta sau cu vechime. In echipamentul nostru nou, faceam o clara nota discordanta in multimea de oameni care se grabeau inspre intrarea putului. Era ora 5 si jumatate aproape, la ora 6 trebuia deja sa incepem munca in subteran, iar pana acolo mai era cale lunga. Ajunsi in rampa putului am fost preluati de seful de echipa, un om la vreo 40 de ani, care mai avea doar cativa ani pana la pensie. Era moldovean, nu l-am judecat, insa ulterior ne-am dat seama ca era un om foarte harnic si intelept. Eram repartizati la sectorul 11, sectorul care avea ca obiect de activitate investitiile. Nu stiam noi exact ce inseamna asta, insa ne era clar ca in loc de mecanici vom fi carnea de tun "numai buni de pus la lopata ca sa ne invatam cu munca la mina". Colivia "liftului" era conceputa ptr 12 persoane, insa asta era doa

De la cantina, dupa ce ne-am luat suplimentul, am pornit inspre vestiar-ul unde urma sa suferim transformarea de la civil la miner. In acea vreme era un adevarat lux sa ai propriul tau dulapior, si asta ptr ca erau insuficiente, iar cele disponibile se dadeau pe spaga si doar daca stiai unde sa apelezi ! Unele se lasau mostenire, ptr ca la aceasi mina munceau generatii intregi de mineri. Eu am avut noroc, ptr ca si un neam de al meu lucra la aceasi mina si la inceput am impartit dulapiorul de haine cu el. Vestiarul era o incapere intunecoasa, in care de cele mai multe ori dadeai de mirosuri grele datorate fie cizmelor de cauciuc proaspat venite din subteran dupa 6 ore de munca la 40-50 de grade, fie a salopetelor imbibate cu sudoarea unei munci in fundul pamantului in noroi pana la brau. In acelasi vestiar era si spalatorul, unde se spalau cei care ieseau din schimb si pe care urma sa ii inlocuiesti. Imbracatul se facea intr-o viteza relativa, era 5 dimineata. Avand in vedere faptul c

3 si jumatate dimineata, deschid ochii incet, neobisnuit fiind sa imi sune ceasul la aceasta ora, insa imi aduc destul de repede aminte, ca astea este ceea ce se va putea numii mai tarziu prima mea zi de miner adevarat, ptr ca voi cobora ptr prima oara in maruntaiele pamantului. Ma dezmetecesc cu greu, incerc sa ma spal pe fata si sa imi fac o cafea, dar nu apuc sa o beau ptr ca deja la usa bate colegul meu de scoala, Vali, care se angajase la aceasi Mina Petrila ca si mine. Plecam impreuna in dimineata racoroasa de septembrie inspre locul in care se adunau minerii ptr a lua conventia . Gasim acolo multa lume, barbatii de tineri, barbatii mai in varsta, toti zgribuliti de frig, cu o tigara in coltul gurii, vorbind sau razand zgomotos. Intr-un final, dupa vreo jumatate de ora de asteptare in frig, apare si conventia, care se materializa intr-un autobuz rablagit in care intra fumul de esapament, sau o un camion Roman improvizat din paltforma de carat marfa, in una de carat persoane. Ne-a

Ca peste tot în lume unde sunt oameni şi aici în Valea Jiului s-a făcut simţită nevoia hranei spirituale. Astfel cu ajutorul călugărilor de la sud de Carpaţi apar primele biserici ortodoxe în Valea Jiului. Prima atestare a unui lăcaş de cult ortodox din zonă datează din anul 1670, când este menţionată biserica de la Câmpul lui Neag. Această biserică fiind construită de către călugării de la Mănăstirea Tismana. Descoperirea rezervelor de cărbune din zonă în prima parte a secolului al XIX-lea, a adus cu sine un mare număr de muncitori specializaţi în minerit. Aceşti muncitori proveniţi din întregul imperiu Austro–Ungar, prin multitudinea naţionalităţilor cât şi a confesiunilor religioase, au crea un adevărat mozaic etnic şi religios al cărui liant reprezentat de munca grea din subteran a împiedicat apariţia de disensiunilor de ordin etnic şi religios. Pe lângă unele mici avantaje create aici pentru muncitori, cu scopul de a stabiliza forţa de muncă, Societăţile

Inventar (la înfiinţare) Suprafaţa bisericii, 661m 2 în valoare de 8.000K (koroane) . Construcţia bisericii a început în anul 1892, iar sfinţirea ei s-a făcut la 29 august 1896, construcţia a costat 36.000K. Au fost montate două clopote, unul de 900kg de fabricaţie Seltenhofer în valoare de 3.000K, iar celălalt de 60 kg de fabricaţie Sebesß (sassebes) în valoare de 200K donat de consistoriu. Suportul clopotului din lemn de stejar a costat 480K. Orga este fabricată de fraţii Rieger Jägerdorf din Silezia şi a costat 3.000K. Altarul a costat 200K, iar portretul lui Cristos a fost achiziţionată la preţul de 500K. Femeile evanghelice din Hamburg au donat pocalele argintate şi aurite şi o cană de vin în valoare totală de 200K. Gimnaziul Honterus din Braşov a donat o farfurie şi un pocal aurit în valoare de 200K. Crucea altarului, argintată, este donaţia marelui prinţ Saschen W

Prin aceasta povestire, nu incerc sa concurez cu Amintirile din Copilarie ale lui Creanga, doar incerc sa va spun cum era viata unui copil in Valea Jiului in prioada de trista amintire si dupa aceea. M-am nascut si crescut aici si nu am sa regret niciodata acest lucru. Am cunoscut perioada de glorie a acestei zone, si perioada ei de decadere. Despre trecutul indepartat ii las pe altii sa va povesteasca, eu am sa va povestesc despre trecutul apropiat, trecutul generatiei care acum incearca sa iasa in fata si sa scape de anonimat. Scoala am facut-o la nr.2, una dintre cele mai vechi scoli din oras. O scoala la care au fost si bunicii mei, si parintii mei, si la care mi-am desavarsit si eu in 1991 invatamantul primar. Copilaria mea a fost una de provincie, in mijlocul unor oameni calzi, care isi castigau cu greu painea zilnica trudind in minele de huila din Valea Jiului. Viata aici nu era una usoara ptr cei care isi cresteau copii, insa ptr noi era una fara griji, chiar daca simteam din p

31 August 1935 "După 28 de ani de când nu mai venisem în domeniul Mândrei şi al Retezatului am sosit acum 13 zile împreună cu fiul meu pentru a revedea locurile scumpe de odinioară . Am găsit aici o casă frumoasă şi ospitalieră , cu un confort nevisat în vremurile eroice ale turismului de acum un sfert de veac . După trei zile de bucuroasă revedere a plaiurilor dragi , am întrerupt şederea aici pentru a străbate în recunoaştere Retezatul . Bunăvoinţa Domnului Director principal Timoc ( preş . secţiunii) mi-a dat ocazia de a cunoaşte pe domnul Krausz Pitiu, pe atât de minunat atlet , turist şi cunoscător excepţional al Retezatului , pe cât de adorabil tovarăş de drum . Cu el am petrecut 5 zile neuitate în Retezatul , pe ruta Câmpul lui Neag – Câmpuşelul –Scorota – Drăcşanu – Valea Lăpuşnicului – Lacul Peleaga – Vf. Peleaga – Lacul Bucurii – Vârful Bucurii – Vârful Retezatului – Casa Pietrele , revenind prin Nucşoara – Ohaba de sub Piatră din nou l

In spatele culmilor abrupte ale Vaii Jiului, la adapostul unei adevarate fortificatii naturale, s-a dezvoltat o spiritualitate unica, din care razbate o puternica amprenta dacica. Bastinasilor li se spune momirlani, iar numele li se trage de la şocul pe care l-au avut cei care au ajuns in Valea Jiului la sfirsitul veacului trecut, cand venind ptr prima oara in aceste tinuturi au gasit niste gramezi de pietre si pamant facute de locuitorii acestor locuri, care poarta numele de momai. O populatie arhaica, cu obiceiuri si traditii proprii. Multi dintre ei prefera si acum sa traiasca izolati pe culmile muntoase,intr-un spatiu fara virsta, in conditii comparabile cu cele ale vremurilor mitologice. Azi, momirlanii se amesteca printre cei veniti dupa carbunele din Valea Jiului, dar ramin reprezentanti ai unui neam uitat intre timpuri. Valea Jiului este sinonim cu locul in care, odata, se innegreau sufletele prin subterane. Insa Valea ascunde un tezaur de traditii si legende, aici traind o pop

Venerabilul părinte Teofil Ioanovici, după ce a binecuvăntat lucrările din 1926 prin slujbă arhierească la care a participat Mitropolitul Transilvaniei Niculae Bălan, în toamna anului 1930 a stăruit în gând şi în faptă punând piatra de temelie la a treia Biserică parohială din Livezeni cu hramul ,, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” pe Dâmdul Rătundu de pe care cu 200 de ani în urmă se tăiau şi ciopleau falnicii frasini pentru edificarea străvechii Biserici a ,, Sânionilor”. Terenul pentru noua biserică fusese conce-sionat parohiei prin Decret regal încă din 1925. Între anii 1930 şi 1940 monumentala biserică parohială ,, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” în stil bizantin şi în formă de cruce cu trei turle s-a înălţat, s-a acoperit şi s-a tencuit pe interior şi exterior. Începând cu Cel de al doilearăzboi mondial lucrările au stagnat. În 1944 s-a confecţionat iconostasul din lemn de cireş de către sculptorul Iosif Vilmoş şi icoanele iconostasului s-au pictat de către pictorul