Biserica ,, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Petroşani

Venerabilul părinte Teofil Ioanovici, după ce a binecuvăntat lucrările din 1926 prin slujbă arhierească la care a participat Mitropolitul Transilvaniei Niculae Bălan, în toamna anului 1930 a stăruit în gând şi în faptă punând piatra de temelie la a treia Biserică parohială din Livezeni cu hramul ,, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” pe Dâmdul Rătundu de pe care cu 200 de ani în urmă se tăiau şi ciopleau falnicii frasini pentru edificarea străvechii Biserici a ,, Sânionilor”. Terenul pentru noua biserică fusese conce-sionat parohiei prin Decret regal încă din 1925.
Între anii 1930 şi 1940 monumentala biserică parohială ,, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” în stil bizantin şi în formă de cruce cu trei turle s-a înălţat, s-a acoperit şi s-a tencuit pe interior şi exterior.
Începând cu Cel de al doilearăzboi mondial lucrările au stagnat. În 1944 s-a confecţionat iconostasul din lemn de cireş de către sculptorul Iosif Vilmoş şi icoanele iconostasului s-au pictat de către pictorul Ilie Chidu din Sibiu. Clopotele s-au luat de la Biserica Sânionilor care după 1940, deoarece fiind un singur preot la trei Biserici, dintre care două fiind foarte apropiate, s-a dezafectat pentru cult. Din Toaman anului 1965 Biserica parohială ,, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, neterminată înă şi grav afectată de trecerea vremii, a fost restaurată complet de la acoperiş şi până la temelie, schimbându-i-se acoperişul de ţiglă cu unul nou din tablă zincată, fiind retencuită complet şi finisată în filer (praf de piatră) temelia consolidată şi terenul bisericii împrejmuit.Interiorul s-a refăcut şi a fost pictat în fresco de către maestrul Iosif Vasiu – pictor şi restaurator din Bucureşti; s-a turnat un clopot nou de 500kg. Şi două candelabre din bronz la Atelierele Institutului Biblic Bucureşti, s-a înnoit mobilierulsculptat în lemn de stejar tot la Institutul Biblic şi s-a făcut încălzire centrală proprie. La 1 noiembrie 1970 biserică parohială ,, Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” terminată şi împodobită, cu toate cele necesare, a fost târnosită, sfintele moaşte fiind aşezate după rânduială de către vlădica Teoctist, al Aradului şi Hunedoarei- actualul Ptriarh al României.
Ulterior s-au construit anexe gospodăreşti, birouri şi magazii în care între 1978-1990 a funcţionat Oficiul Protopopesc Ortodox Român Petroşani. Din documentele de arhivă cercetate până în prezent, reiese că în Parohia Ortodoxă română – Livezeni au slujit : preotul Nicolae Selişteanu (1863-1875)şi a fost hirotonit de Mitropolitul Andrei Şaguna de la Sibiu; preotul Avram Stanca (1876-1877); preotul Basil Socol (1878-1915); preotul Teofil Ioanovici (1915-1965); preotul Octavian Nicolae Pătraşcu din 1965 şi pînă în prezent (2004n.n.). Începând din 1991 şi până în prezent slujeşte în Parohia Livezeni şi preotul Barbu Dănău. Din decembrie 2003 avem doi preoţi tineri; preotul Nicolae şi preotul Marius Isai.

(Articol publicat în Magazin Ortodox mai 2004)

Preot Octavian – Nicolae Pătraşcu, paroh Livezeni 1









Fotografii
Florin Mugurel
Blataretu Flavius

Comentarii

  1. Va rog sa-mi dati acordul de a publica informatii, gasite aici pe blog despre bisericile din Valea Jiului, pe site-ul care vreau sa il realizez pt promovarea acestor sfinte lacase din zona aceasta.
    Daca nu sunteti de acord sau daca mai aveti unele informatii care mi-ar putea fi de folos, va rog sa ma contactati la adresa bisericivj@yahoo.com
    Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentariile pe aceasta pagina sunt moderate inainte de postare, de aceea va rog sa introduceti un singur comentariu, care va aparea pe site dupa ce va primi aprobarea administratorului!

Recomandari de postare:

Evitati sa comentati ANONYMOUS/ANONIM pentru ca aceste comentarii sunt de obicei sterse!

Incercati sa comentati decent, pentru ca daca injurati sau incercati sa jigniti pe cineva nu faceti decat sa ne dovediti ca inca nu v-a cazut coada!

HINTS: Daca nu aveti cont blogger, folositi optiunea OpenID unde va puteti loga cu conturile folosite pe alte formate de blog.

Daca nu aveti nici una nici alta folositi optiunea Nume / Adresă URL, unde va puteti scrie numele si adresa pagini personale!

Bine ati venit in Valea Jiului!

Postări populare de pe acest blog

Scurt Istoric al mineritului în Valea Jiului

Scurt istoric al bastinasiilor din Valea Jiului - Momarlanii

A fosta odata Uzina de Reparat Utilaj Minier Petrosani (U.R.U.M.P) - Locul unde a luat nastere "Coloana Infinitului lui Brancus"