Valea Jiului: trecut, prezent si viitor ...

Cine nu-l cunoastea pe Petru Harham? Pe apa Jiului, in locul Rachite, era o ingramadeala de case cu: moara, scarmanator de lana, darac, vajaga, gater, turbine ce producea curentul pentru iluminat inauntru si pe-afara numai a caselor sale.      La nimeni si nicaieri n-au fost atatea instalatii tehnice manate de apa. O roata cu cupe enorme se invartea cu apa multa din iazul lui Petrea. Apa era “data” pe iaz de la un baraj aflat la doua-trei sute de metri mai sus pe apa Jiului, unde era bine adunata in albie.       Ii mergeau lui Petrea toate instalatiile; singur le dirija, le repara, avea tot soiul de scule.      La el erau cu zecile de femei si barbate, ba la moara, ba la darac, ori la gater, vaiaga etc.      Moara lui macina foarte repede. Petrea o “fereca” mereu. Era foarte ocupat zi si noapte. Cand erau prea multi clienti, ii ocara:      - Mai duceti-va freantului, ca mai au si altii mori, ce veniti toti la mine?       Maria, sotia sa, avea o ie numai pana la genun

Era un batranel maruntel, simpatic, cu un par alb, retezat, cu carare pe mijlocul capului, cu o barba alba, ca un calugar, stiutor bine de carte si de oameni, placut la vorba. Citea Psaltirea, avea Pascalia si Zodiacul, toate cu litere de “potcoave” (chirilice). Il aflai in orice comuna sau sat, nu numai pe Valea Jiului, ci si prin Tara Hategului, pe la Orastie etc. I se dusese vestea cu Psaltirea lui si celelalte carti amintite, de care nu se despartea. La noi venea des, eram vecini si fiind patru copii, o fata si trei baieti, cand ne imbolnaveam, pe langa medicamentele prescrise de Dr. Sandor si pregatite de prietenosul batran, priceput farmacist G ӧ r ӧ g Daniel, mama Marina mai credea si in rugaciunile lui Antonie. Am fost prin 1921, cand aveam 12 ani, foarte bolnav din cauza muscaturii unui caine al lui Dan Grecea, vecin cu holdele noastre.      Vine batranul Antonie sa-mi citeasca Psaltirea. Atata stiu: ca o spunea cam pe de rost, cartea era deschisa, dar vedea tot ce se

Nu stiu cand a aparut la noi. Il chema Cers Iuan…de la Jibou – Judetul Salaj, iar noi ii spuneam baci Ioane. Undeva, a citit mama intr-un roman si a gasit numele “Dichiti”. Asa l-a poreclit pe baci Ion si asa-i spuneau si vecinii si cunoscutii. Avea multe calitati: cinstit, muncitor, fidel…Nu l-am vazut niciodata suparat, oricat l-ar fi certat mama sau l-am fi necajit noi, copiii.      In 1914 tata a plecat la razboi…Baci Ion ne lua in spate si ne ducea pe “Coaste”, sus in Arsura, la fanatul nostru (unde se dusese vestea ca ar fi palit cu boata un ostas neamt sau ungur, ca sa ne salveze de la rechizitionare vacile familiei).      Prin 1915, aveam 6 ani, ma duc cu mama la Valea Popii, In “Dos”, intre brazi, aveam stana, “staneica”, cum ii spuneam noi. Pe Vale, colibele, cotetele earu ocupate de intreprinderea (“Firma”) forestiera “Goldman-Rieghelhaupt”, cu sediul in Petrila-Fabrica.      In Valea Popii se construise un jilip (jgheab cu apa pentru transportul lemnelor). Aces

  Sora   mai mare, Victoria-Toli, statea cu treburile pe langa gospodaria de acasa, fiind cu sapte ani mai mare decat mine, Traian, primul baiat, mai urmau Ilie si Petru, cu cate doi ani mai mici. Acum, elevi de liceu, in vacanta stateam cu oile pe la fanete.      Primavara – vara, oile le mulgeam de trei ori pe zi, acum spre toamna, numai de doua ori.      Eram la fanatul din “Coasta Taii” unde aveam coliba, staul pentru oi, strunga si cotet pentru vitei. Aproape de coliba aveam o fantana ingradita cu lemn inclestat si o binecuvantata apa rece, cum nu era alta in “Coasta”, de veneau oameni de pe la alte colibe sa ia apa de la noi.      La mulsul de seara, uneori, ma ajuta si tata, care venea de acasa cu bucate pregatite de mama.      Ilie scotea oile dupa strunga.      Peste zi, pastoream singur oile.      Cand era dogoarea miezului de ziua, oile marzau la umbra (langa coliba, tata a sadit niste pruni adusi de acasa). Eu ma ocupam de cele ale laptelui (opaream vasel

Eram elev la Seminar la Sibiu, prin anii 1930-1931. In vacanta, preotul Coriolan Dragan, din Lonea, ma rugase sa “merg cu crucea” in ajunul Bobotezei, asa cum era legal canonic si obisnuit numai in ziua de 5 ianuarie.      Facea cinci-sase echipe din tarani, doi craznici, un cantor: cantaretul Georgere al Jurii la Mosici, Burdesti etc., alta in Jiet de la Dominicaru, Dobresti, Fabrica, pana la ai lui Ion Cic, altii de la Primarie, Lunca de Jos Petrila, pana la “Tunel”.      Popa parcurgea centrul de la Primarie, Lonea, Predonii spre ai lui Hut etc. intocmai cum facea cand traia legendarul om de patimi, Popa Preda.      Neajunsul era ca, echipele, fara preotul cu ele, se imbatau si nu ajungeau pe la toate casele crestine unde erau asteptati. Il furau pe popa din bani, din bucate, din branza, cu un cuvant, din toate cele ce primeau si trebuia randuit – cuvenit impartite.      In acel an mi-a dat teritoriul Taia. Eu botezam, ajutor craznic mi l-au trimis pe Dumitru-Duma Papalau

Era duminica si duminica seara eram invitati la bal in Hondol. Ne-am pus la “spiţ” si ne-am dus la bal. Stiu ca am dansat multe fete, indeosebi pe cele doua surori ale pantofarului Miclos Cibian. Una era Olivia, pe cealalta…, nu-i mai stiu numele. Erau frumoase si mai elegante decat altele. Cibian era un om instarit, casa mare, aranjament elegant. Dansandu-i fetele, Miclos s-a simtit onorat si obligat sa ne cheme noaptea, dupa bal, sa ne omeneasca si sa dormim la ei.      Romulus s-a dus la unchiul sau Stefi. Eu si cu un coleg de seminar, Patru Munteanu a lui Poleacu din Batiz, poreclit “Strompea”, ne-am dus la Cibian, care avea un baiat, fost coleg la Liceul “Decebal” din Deva cu Munean Petru a lui Poleacu. Stiu ca ne-am ospatat. Ne-au lasat pe amandoi intr-o camera mare cu doua canapele.      Ei, familia, s-au dus in alte incaperi in curte. W.C.-ul era in curte, dar pe acolo se plimba, legat de o sarma, pe toata lungimea curtii un caine mare. Peste noapte ne veneau nevoile ce

"Acesta mi'e pamantul care ma imbratisa inca din copilarie cand dormeam afara langa oi, si in nopti senine priveam cum cadeau stelele din cer, una dupa alta, lasand cozi mari de lumina in urma lor pana noaptea tarziu. Ma consultam cu fratele Ilie despre numele constelatiilor, despre mersul astrilor ... pana ce Luceafarul scapara, ca dintr'un amnar lumina sa, semn ca ziua nu e departe. Cele ce nu au aflat ochii mei si sufletul meu, le'oi purta si in neam cu bucuria cu care mi'au fost daruite, cu graiul in care m'am aflat. Stelele, muntii, izvoarele, padurile, pasunile, colibele, casa parinteasca... vor ramane cele mai frumoase... pentru ca asa au rasarit in sufletul meu"  Preot Traian Mosic Eheheee dragii mei, cu bucurie in suflet va anunt ca incepand de astazi va urma o serie de povestiri unice si pline de umor cuprinse intr'o carte in editie limitata, a celui care a fost Preot Traian Mosic. Valoarea acestei carti as indrazni sa spun ca este ce