Preot Traian Mosic: Din cele traite printre oamenii de la Izvoarele Jiului - Dichiti – Cers Iuan, ep.4


Nu stiu cand a aparut la noi. Il chema Cers Iuan…de la Jibou – Judetul Salaj, iar noi ii spuneam baci Ioane. Undeva, a citit mama intr-un roman si a gasit numele “Dichiti”. Asa l-a poreclit pe baci Ion si asa-i spuneau si vecinii si cunoscutii. Avea multe calitati: cinstit, muncitor, fidel…Nu l-am vazut niciodata suparat, oricat l-ar fi certat mama sau l-am fi necajit noi, copiii.
     In 1914 tata a plecat la razboi…Baci Ion ne lua in spate si ne ducea pe “Coaste”, sus in Arsura, la fanatul nostru (unde se dusese vestea ca ar fi palit cu boata un ostas neamt sau ungur, ca sa ne salveze de la rechizitionare vacile familiei).
     Prin 1915, aveam 6 ani, ma duc cu mama la Valea Popii, In “Dos”, intre brazi, aveam stana, “staneica”, cum ii spuneam noi. Pe Vale, colibele, cotetele earu ocupate de intreprinderea (“Firma”) forestiera “Goldman-Rieghelhaupt”, cu sediul in Petrila-Fabrica.
     In Valea Popii se construise un jilip (jgheab cu apa pentru transportul lemnelor). Acestia adusesera in Valea Popii peste o suta de gaste, care umblau de capul lor prin fanul nostru, apoi mai cadeau gaste in jilip…si ajungeau cu repeziciune cincisprezece kilometri devale, pana in sat la Taia. Baci Ion mai lovea cu o boata doua-trei gaste, le ciupelea in Paraul Urzicarului, cate doua incapeau la fiert in caldaria cea mare si manca carne cata vrea…Nu tinea nimeni socoteala gastelor.
     Stiu ca, de, musai, mama a luat o gasca fiarta. I-a bagat-o cu de-a sila in desagi, mamei…
     Dichiti isi ducea veacul cu vacile in Valea Popii. Staneica din Dos am avut-o pana prin 1920-1925, cand s-a daramat de la sine…lemnele au ramas pe loc pana la putrezire. “Firma” avea si acolo un cioban platit de intreprindere.
     Baci Ion – Dichiti – manca foarte mult: o mierta de malai abia ii ajungea trei-patru zile. Cand era acasa, mama ii punea mancarea intr-un blid mare de lemn, mare cat un lighean. Acolo, daca era fasole, varza, cartofi etc. le amesteca pe toate la un loc si le manca…”ca si asa se amesteca in burta”, zicea el.
     Cand venea randul laptelui, mama ii umplea blidul. Dichiti privea: cand ramanea lapte cerea: “Nana Marino, pune o tara mamaliga langa laptele asta”, se termina laptele: “pune o tara lapte langa mamaliga asta”, asa se amagea…Spunea de atatea ori ca el poate manca oricat, fara sa simta vreodata satul.
     Intr-o vara, aveam cosasi pentru fanul de la Poiana Dobraii. Trei cosasi angajase mama si, intr-o duminica, pe un cal, a pus mama merinde pentru ei si pentru Dichiti. O bota de varza fiarta murata cu afumatura de porc, o legatura mare de branza, un malai si o mamaliga, sa aiba oamenii ce manca pana marti…sa facem claile cu fanul uscat, intors fiind de catre Dichiti. Marti mergeam cu totii sa terminam de lucru.
     Cum ajung cosasii duminica seara, cosesc doua brazde de iarba, sa aiba sa-si faca asternutul in coliba peste noapte. Cineaza si se culca. Dichiti, toata noaptea a mancat toata mancarea. Dimineata, pe la ora 4, s-au apucat de coasa.
     La orele 8-9, cand sa manance oamenii, mancare…nimic.
     Cand il vad luni dimineata pe baci Ion, venind cu calul de la fanat la colibele de la “staneica”, eram aproape sigur ca nu mai au merinde.
-          Ce-i baci, Ioane? Ai mancat toata merindea oamenilor?
-          O, am mancat! Acu’, ce sa fac?...
-          Ai facut pe dracu! Ce fac bietii oameni…flamanzi?
     Repede fac o mamaliga mare, am pus doi casi si o bota – donita cu lapte. L-am trimis pe Ilie, fratele mijlociu, cu mancarea la oameni si pe narod l-am tinut cu mine la vaci, la oi.
     Ilie trebuia sa ajunga apoi din Poiana, acasa, ca pe marti sa aduca malai, mamaliga, branza, fiertura.
     Pe baci Ion il iubeam cu totii, era bun cu noi. Dupa ce s-a intors tata acasa, nu stiu din ce pricina, l-a batut. Ne-a fost ciuda pe tata. N-am stiut baci Ion unde s-a dus.


Citeste si restul povestirilor ...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Comentariile pe aceasta pagina sunt moderate inainte de postare, de aceea va rog sa introduceti un singur comentariu, care va aparea pe site dupa ce va primi aprobarea administratorului!

Recomandari de postare:

 Evitati sa comentati ANONYMOUS/ANONIM pentru ca aceste comentarii sunt de obicei sterse!

Incercati sa comentati decent, pentru ca daca injurati sau incercati sa jigniti pe cineva nu faceti decat sa ne dovediti ca inca nu v-a cazut coada!

HINTS: Daca nu aveti cont blogger, folositi optiunea OpenID unde va puteti loga cu conturile folosite pe alte formate de blog.

Daca nu aveti nici una nici alta folositi optiunea Nume / Adresă URL, unde va puteti scrie numele si adresa pagini personale!

Bine ati venit in Valea Jiului!

Postări populare de pe acest blog

Scurt Istoric al mineritului în Valea Jiului

Imagine
Primele observaţii făcute asupra zăcământului de cărbuni din Valea Jiului, au fost consemnate în anul 1782, când acesta s-a aprins în zonele de afloriment şi a ars multă vreme, observaţia fiind făcută de mineralogul Benkö Janos. O a doua consemnare a prezenţei cărbunelui a fost făcută în perioada 1787-1788 când generalul austriac Landau, cu armata sa, a apărat înălţimile Vulcanului de o hoardă otomană ce vroiau să pătrundă în Transilvania. Fiind o noapte friguroasă de toamnă, soldaţii austrieci au aprins focul în tranşee. Generalul fiind îngrijorat că focurile aprinse ar putea să-i trădeze poziţiile, a dat ordine ca acestea să fie stinse. Constatând că este imposibil să stingă focul, se spune că generalul a avut ideea să adune grămezi uriaşe de cărbuni cărora le-a dat foc. Otomanii derutaţi de numărul mare de focuri au crezut că armata austriacă este mult mai mare decât în realitate, s-au speriat şi s-au întors spre Dunăre. Ca un gir de credibilitate a celor de mai sus stă de...
Citiți mai multe

Scurt istoric al bastinasiilor din Valea Jiului - Momarlanii

Imagine
In spatele culmilor abrupte ale Vaii Jiului, la adapostul unei adevarate fortificatii naturale, s-a dezvoltat o spiritualitate unica, din care razbate o puternica amprenta dacica. Bastinasilor li se spune momirlani, iar numele li se trage de la şocul pe care l-au avut cei care au ajuns in Valea Jiului la sfirsitul veacului trecut, cand venind ptr prima oara in aceste tinuturi au gasit niste gramezi de pietre si pamant facute de locuitorii acestor locuri, care poarta numele de momai. O populatie arhaica, cu obiceiuri si traditii proprii. Multi dintre ei prefera si acum sa traiasca izolati pe culmile muntoase,intr-un spatiu fara virsta, in conditii comparabile cu cele ale vremurilor mitologice. Azi, momirlanii se amesteca printre cei veniti dupa carbunele din Valea Jiului, dar ramin reprezentanti ai unui neam uitat intre timpuri. Valea Jiului este sinonim cu locul in care, odata, se innegreau sufletele prin subterane. Insa Valea ascunde un tezaur de traditii si legende, aici traind o pop...
Citiți mai multe

A fosta odata Uzina de Reparat Utilaj Minier Petrosani (U.R.U.M.P) - Locul unde a luat nastere "Coloana Infinitului lui Brancus"

Imagine
    Ȋn 1868  „Societatea de mine şi cuptoare” din Braşov, construieşte la Petroşani locuinţa administratorului minelor în zona minei Petroşani Est. Lângă aceasta se vor construi şi o clădire destinată birourilor dar şi câteva locuinţe pentru funcţionari. Aceste clădiri vor deveni nucleul în jurul căruia va apărea colonia  „Praga”.     Locuinţa administratorului beneficia de un mare parc pe care în 1909 se construiesc Atelierele Centrale Petroşani , ce aveau rolul de a deservi Minele Lonea, Petrila , Petroşani Est şi Vest, dar şi mina Aninoasa cu lucrări mai complicate ce nu puteau fi făcute în atelierele acestora (Baron 1998  p45).        Construcţia clădirii a început în 1909 şi a fost finalizată în 1910, ulterior fiind extinsă în mai multe etape. Tot în 1910 se dă în folosinţă şi turnătoria de fontă, care la finele anului 1925 va fi mărită şi dotată cu  cubilouri de 1000 kg şi un cuptor de uscat f...
Citiți mai multe