Preot Traian Mosic: Din cele traite printre oamenii de la Izvoarele Jiului - Morarul Petrea ( Petru Harham), ep.6

Cine nu-l cunoastea pe Petru Harham? Pe apa Jiului, in locul Rachite, era o ingramadeala de case cu: moara, scarmanator de lana, darac, vajaga, gater, turbine ce producea curentul pentru iluminat inauntru si pe-afara numai a caselor sale.

     La nimeni si nicaieri n-au fost atatea instalatii tehnice manate de apa. O roata cu cupe enorme se invartea cu apa multa din iazul lui Petrea. Apa era “data” pe iaz de la un baraj aflat la doua-trei sute de metri mai sus pe apa Jiului, unde era bine adunata in albie.

     Ii mergeau lui Petrea toate instalatiile; singur le dirija, le repara, avea tot soiul de scule.

     La el erau cu zecile de femei si barbate, ba la moara, ba la darac, ori la gater, vaiaga etc.

     Moara lui macina foarte repede. Petrea o “fereca” mereu. Era foarte ocupat zi si noapte. Cand erau prea multi clienti, ii ocara:

     - Mai duceti-va freantului, ca mai au si altii mori, ce veniti toti la mine?

     Maria, sotia sa, avea o ie numai pana la genunchi, era murdara, n-avea timp sa-si bage iile (strimfii – ciorapii) in vaiaga, macar sa se spele de la sine.

     Venea asa blaznita cu laptele, sa-l vanza la brutarul Chirca si la alti vecini. Donitele ei erau pe dinafara pline de balega de vaca. Nu ma dumiream cum abonatii la laptele Marii lui Petrea, nu le era sila sa-l manance.

     Petre stia sa scoata si masele. Biata mama avea niste masele stricate si o dureau grozav. Dentist era numai unul in Petrosani, la vreo zece kilometri de gospodaria noastra.

     Merg si eu cu mama sa vad cum ii scoate Petrea maselele. Aduce doua perechi de cleste lungi si ruginite ca ale tiganului Docea, cu care scotea potcoavele inrosite din focul pe care-l sulfa cu un foi apasand de o scandura, cu un picior.

     - Noa, Marino, ii spune Petrea mamei, “culca-te pe carca”. Petre ii prinde capul intre genunchi si vara clestele in gura. Trebuia sa-i scoata o masea de la maxilarul inferior. Cand se vaita mama: “a-aa”, Petre: “iate-o!” si-i arata mamei maseaua gaunoasa.

     - Noa, Marino, stai asa! Petrea se aseza, sezand pe pieptul mamei, cu aceeasi dibacie ii mai scoate o masea din “falca” de sus.

     Petrea avea bani multi, pe cei de aur si-i tinea ascunsi intr-o scorbura dintre “Rachite”. Era o salca mare, gaunoasa. Petre trecea zilnic sa vaza daca n-a umblat cineva pe-acolo. Un borfan de copil, sluga la Petrea, observa ca Petrea se uita din cand in cand la salca. Curios, se duce si el la salca lui Petrea si cu o bata incepu sa scormoneasca in scorbura. Petrea il vede, se duce in moara, scoate de dupa o grinda un pistol, trage si raneste sluguta la un picior. Copilul nu ajunsese la “comoara”. Se zice ca Petrea l-a ranit din “gresala”. Dar galbenilor le-a aflat alt ascunzis.

     Odat’, cand mama avea mare nevoie de niste bani, trebuind sa plateasca o rata la Banca lui Miocu, n-avea de unde cere. Petre avea incredere in mama, care-l ruga:

     - Nene Petre, stiu ca ai ceva bani, mi-ar trebui vreo patru-cinci mii sa dau din capete ceva si din cameta, ca altcum, imi protesteaza politia si dau mai mult.

     - Cum nu, Marino, tie iti dau bucuros si oricand ai lipsa. Ingaduie o tara, ma duc sa-I caut, stie freantu’ unde i-am pus?

     Vine intr-un tarziu cu o traista de hartii de mii, de sute…si goleste straita in curte in fata mamei.

     Hartiile, bani multi, unele roase de soareci, galbene, puteau a fum.

     Mama intreaba:

     - Unde i-ai tinut de-s asa afumati si rosi de somaci?

     - Da-i frantului, dupa o grinda in podul casei.

     - Ia-ti, Marino, cati vrei, alege-ti!

     In podul casei lui Petrea iesea fumul, n-avea cos, in acel pod afuma iarna carnile de porc. Mama ii spune:

     - Nene, ar fi bine sa-i pui la banca, ca asa n-ai hazna de ei.

     A ales mama ce-a ales, i-a numarat: “uite cati sunt”.

     S-a caznit mama sa-i intinda cu fierul de calcat, sa le mai scoata mirosul de fum, i-a pus la aerisire…

     Nu stiu ce a facut mama…ca mie mi-a fost rusine sa ma duc la banca cu atata miros a fum.

     Ion Cic, socrul lui Petrea, era un om maruntel, cu barba, musteti albe, albe, curat imbracat, intotdeauna calare. Nu prea statea pe-acasa, mai mult cu vitele la padure, in Corbu. Acolo si-a cam petrecut vremea pana la batranete. Nu stia carte, dar destept de la natura, cand vroia sa rada de cineva, le spunea foarte serios.

     In vecini cu moara lui Petrea, era un om sarac, Dan Grecea, pe batjocura, “Grebla”, pe cat de sarac pe atat era de lenes, nu iutea nici vorba nici pasul, invrednicit fiind de unsprezece copii.

     Intr-o zi, Ion Cic ii spune vecinului:

     - Ferica de tine, Dane, cu atatia copii ca-ti gunaie holda, sa nu se mai duca dupa casa, ca dupa casa ta e sfanta biserica, spune-le sa se cace pe holda, ca vite n-ai s-o gunoiesti…”