BISERICA SÂNONILOR

Această biserică numită ,,Biserica Sînonilor” (de la numele familiei Sîn, întîlnit şi acum la uni locuitori) dăinuie de peste 200 de ani, înfruntînd timpul şi vitregiile sale. Ea este construită din bîrne de lemn de frasin defrişat din pădurea locului numită ,,Rătundul” de către credincioşii – păstori aşezaţi în urmă cu secole pe aceste meleaguri, veniţi din Livadia şi Galaţi, sate nobiliare foarte vechi ale Ţării Haţegului, de unde se trage şi numele fostei Comune Livezeni.
Din dovezile materiale şi potrivit tradiţiei, această biserică a fost ridicată de cre-dincioşi pe vatra străvechii biserici incendiată de către oştirile otomane în 1788. Turcii, pătrunzînd prin pasul Vîlcanului, au pustiit satele din Valea Jiului, au dat foc caselor şi bisericilor şi au luat mulţi locuitori în robie.
Aşa s-a întîmplat la Uricani-Hobiceni, Iscroni, Paroşeni, Bărbăteni şi alte localităţi.
În aceste împrejurări românii din Lunca Jiului s-au refugiat în pădurea de peste Jiu, actuala Dîlja, iar după retragerea trupelor turceşti şi-au reluat viaţa obişnuită, reconstruidu-şi casele şi bisericile care le-au fost arse.
Biserica Sînonilor este în formă de navă simplă, cu un turn – clopotniţă, înalt de cca. 7 m, deasupra tindei şi pronaosului.
În clopotniţă se află două clopote: unul – cel mic, cu o inscrpţie în chirilice ,,Anul Domnului nostru Iisus Hristos 790”, încadrată în ornamente româneşti cu frunze de stejar; iar al doilea cu o inscripţie în limba latină : ,,FUSAE MICHELEM EM MANCHEN IN SCHAESSBURG” avînd imprimat anul 1839 – prin poansonare – şi o frumoasă ornamentaţie în relief cu influenţe apusene.
Primul clopot a fost turnat în Ţara Românească, iar al doilea în Ardeal la Sighişoara, dovadă inscripţia şi stilul ornamentaţiei. Prezenţa acestor clopote, în special cel mic, demonstrează în mod sigur că la 1790 reconstruirea bisercii era terminată.
În legătură cu aceste clopote menţionăm că în timpul primului război mondial au fost salvate prin îngropare în pămînt de către credincioşi (familia I. Barna). Procedeul acesta de salvare a mai fost folosit în 1788 şi la Paroşeni, cînd un credincios cu numele de Mihai Băleia a scăpat clopotul bisericii, ascunzîndu-l într-o rîpă, numită a lui ,,Păcală”.
Acest lăcaş de cult, aşezat pe o temelie de piatră de rîu a fost construit în două perioade distincte. La început biserica era formată din altar şi actualul naos, avînd o lungime de cca. 10m.
Un perete de bîrne, situat în imediata apropiere a ferestrelor delimitează naosul de pronaos.
Întreagă această construcţie, de la 1790, este din bîrne de frasin.
Cu timpul, biserica a devenit neîncăpătoare şi probabil în anul 1872, după cum rezultă din data săpată pe un stîlp de la intrare, ea a fost mărită, adăugîndu-se actualul pronaos - ,,tinda muierilor”.
Această adăugire, ca şi clopotniţa, este construită din bîrne de brad.
Vechiul perete despărţitor dintre naos şi pronaos a fost desfăcut de lîngă ferestre şi mutat la îmbinarea actuală a construcţiei de frasin şi brad. Acest perete care desparte actualul naos de pronaos este prevăzut cu o intrare centrală şi două deschizături – ferstre laterale, prin care femeile priveau spre altar şi ascultau slujbele religioase.
Prin adăugarea noii construcţii, biserica s-a lungit cu încă 5 m, ceea ce a schimbat armonia proporţilor iniţiale. Intrarea în biserică se face printr-o tindă deschisă sprijinită pe patru stîlpi de brad, din care cei laterali sînt ciopliţi cu motive ornamentale locale.
Acoperişul iniţial al bisericii era din şindrilă de lemn, care la reparaţia din 1931, a fost înlocuită cu ţiglă. Tot atunci s-a acoperit şi turla clopotniţei cu tablă.
Altarul bisericii situat canonic spre răsărit, avînd forma semi-octogonală, este construit prin încheierea artistică a bîrnelor în ,,coadă de rîndunică”.
În partea de sud altarul are două ferestre mici prin care pătrunde lumina. Calota altarului este realizată din arce de cerc de lemn, măiestrit curbate şi prinse în cuie tot de lemn.
Prestolul (altarul) din piatră rotundă de moară este asemănător cu cel din biserica Sălătruc şi Cîmpu lui Neag.
Pe altar se păstrează un chivot din lemn vechi, în trei trepte, pe care putem descifra încă datele sărbătorilor Paştilor pe o perioadă de ani, începînd cu 17 aprilie 1894, însemnate de unul dintre foştii preoţi ai bisericii.
Iconostasul este construit tot din bîrne late e frasin prevăzut cu trei intrări. Cea din mijloc, împărătească, are dimensiunile de 1,40/0,60m, iar cele laterale diaconeşti, cu dimensiunile 1,30/0,55m, toate trei avînd partea de sus în formă arcuită. Fiind înguste ele nu au uşi, ci se închid cu draperii.
Pe iconostas se află icoane pictate pe plăci de lemn asezate, dispuse în trei registre. Registrul I cuprinde patru icoane împărăteşti montate în iconostas, avînd butoni ornamentali pe margine. În partea dreaptă a uşii împărăteşti se găseşte icoana Mîntuitorului cu textul ,,Iisus Hristos a toate ţiitorul” scris în chirilice, bust cu Evanghelia în mîna stîngă, pe un fond portacaliu închis, cu aureolă strălucitoare, veşminte de culoare roşu şi verde-albastru închis, avînd dimensiunile 0,45/0,35m.
În stînga se află icoana ,,Maica Domnului cu pruncul Iisus” pe mîna stîngă, veşminte de culoare roşie, pe un fond inchis.
În dreapta iconostasului se află icoana hramului bisericii reprezentînd pe Sf. Arhanghel Mihail cu sabia în mîna dreaptă, iar în stînga potirul, veşmintele de culoare roşie şi galbenă, dimensiunile 0,40/0,30m. În partea de jos se află data 1793.
Alături se află două icoane cu dmensiuni diferite: una 0,75/0,35m uzată şi alta 0,45/0,30 care reprezintă Adormirea Maicii Domnului, avînd pe Iisus, odată lîngă catafalc şi a doua oară, în slava cerului, cu Maica în braţe.
În partea stîngă a iconostasului se află icoana Sf. Nicolae, (0,40/0,30m), bust cu Evanghelia în mîna stîngă şi cu dreapta binecuvîntănd, în vaşminte de culoare bordo, omoforul galben cu cruci. Alături se află o icoană pictată pe două plăci de lemn alăturate, 0,75/0,75m, reprezentînd în dreapta pe Sf. Gheorghe omorînd fiara, iar în stînga fiind uzată, este foarte greu de identificat.
În registrul II superior se află 14 icoane prăznicare, avînd dimensiunile 0,41/0,35m.
Începînd din partea stîngă spre dreapta ele reprezintă: 1) Naşterea Maicii Domnului; 2) Sfînta Troiţă - (Treime) – reprezentată prin trei îngeri: cel din centru stînd în picioare, ceilalţi doi la masă. În partea de jos se poate descifra semnătura, numele lui Popa Sime(on). Prin deducţie presupunem că ar fi numele iconografului. Popa Simeon Piteşteanul, care la finele secolului al XVIII, a pictat mai multe iconostase în această parte a Transilvaniei; 3) Botezul Domnului; 4) Naşterea Domnului, avînd în colţul stîng al icoanei scena spălării pruncului într-o cristelniţă, de către o femeie cu inscripţia chirilică ,,moaşă”; 5) Întîmpinarea Domnului la templu; 6) Răstignirea, avînd ca elemente în plus soarele şi luna; 7) Înălţarea Domnului; 8) Sfintele Paşti – (Învierea Domnului reprezentînd pogorîrea la iad a Mîntuitorului şi dezrobirea lui Adam şi Eva, precum şi a adepţilor Vechiului Testament, stil pur ortodox); 9) Duminica Floriilor; 10) Buna Vestire; 11) Vovedania, Întrarea în biserică a Maicii Domnului; 12) Adormirea Maicii Domnului;
13) Schimbarea la Faţă; 14) Icoană degradată, se distinge un arhanghel.

Toate icoanele au tonuri de culori deschise, cu figuri bine conturate, echilibrate, vii, în stil bizantin şi concepţie pur ortodoxă.
În registrul III superior sînt tot 14 icoane reprezentînd pe Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti. Începînd de la stînga spre dreapta: 1) icoană deteriorată indescifrabilă ; 2) Apostolii: Toma; 3) Bartolomeu; 4) Simion; 5) Luca;
6) Matei; 7) Petru; 8) Ioan; 9) Marcu; 10) Pavel; 11-14 mai greu de identificat.
În partea de sus deasupra Sf. Apostoli, se află pictată direct pe iconostas, scena răstignirii Domnului Iisus Hristos încadrat de Fecioara Maria şi Apostolul Ioan.
În pronaosul vechi (actualul naos prevăzut cu patru ferestre de 0,60/0,55m, cu drugi de fier) se află în partea dreaptă, pe bîrne urme din vechea pictură. De asemeni, pe peretele despărţitor dintre naos şi pronaos se văd, în partea stîngă, trei figuri de sfinţi, iar în dreapta şase figuri, presupunînd că reprezintă ,, Cina cea de taină”, într-o concepţie originală.
Pe lîngă icoanele pictate pe lemn şi pictura directă pe bîrne, ,,Biserica Sînionilor” a fost împodobită şi cu vechi icoane pe sticlă. Dintre acestea se mai păstrează şi azi o parte, care fiind examinate de unii specialişti au fost considerate ca aparţinînd şcolii de la Gherla-Nicula de lîngă Cluj.

Pe bolta pronaosului, care este din scînduri, avînd forma semi-cilindrică, se găseşte un vechi candelabru, prins într-un sistem original care permite coborîrea şi urcarea lui. De asemenea, se mai păstrează un vechi şi masiv tetrapod, trei sfeşnice, o masă şi două scaune, toate din lemn masiv, lucrat cu meşteşug.
În tindă, la intrare, pe tocul din dreapta uşii se găseşte prinsă în cuie de lemn o interesantă şi frumoasă troiţă probabil pisanie din lemn de frasin, avînd dimensiunile 0,60/0,20m. în partea superioară pe cruce sînt gravate iniţialele, în chirilice (IC – XC, NI + KA) şi o mînă, iar sub aceasta se află o pisanie. Dintele vremii care a acţionat asupra întregului monument, îngreunează descifrarea acestui text.
Din partea nord-vestică a interiorului pronaosului actual, pe o scară de lemn se poate urca în clopotniţă, unde se află clopotele şi toaca.
În rîndul vechilor comori ale ,,Bisericii Sînonilor” se includ şi cărţile de cult păstrate peste timp, impresionînd şi astăzi pe iubitorii de carte romînească. Printre acestea amintim cîteva mai preţioase: 1) Apostol, tipărit în anul 1791 la rîmnic pe timpul Voievodului Alexandru Moruzi şi a Mitropolitului Dositei; 2) Cazanie , tipărită în anul 1792 la Rîmnic sub domnia lui Mihail Constantin Şuţu şi a Mitropolitului Kir Filaret; 3) Evanghelia, tipărită în anul 1794 la Rîmnic de către tipograful Ierodicaon Grigorie; 4) Liturghiar din anul 1797, tipărit în 1835 la Sibiu în timpul Împăratului Ferdinand I al Austriei; 6) Liturghiar, tipărit în 1856 tot la Sibiu sub Mitropolitul Andrei Şaguna; 7) Aghiazmatar, tipărit în 1857 la Buzău sub domnia lui D.Ghica Caimacan şi a Mitropolitului Filotei al Buzăului;
8) Penticostarion, tipărit la Sibiu în 1859 sub Andrei Şaguna; 9) Triodion, tipărit în 1860 de asemeneai la Sibiu, tot sub Andrei Şaguna;
10) Molitvelnic, 1879 tipărit de Mitropolitul Procopie al Ardealului ş.a. Toate aceste cărţi au fost tipărite cu alfabetul chirilic. După cum se poate constata, cele mai multe titluri au fost tipărite în Ţara Românească, la Rîmnic, Buzău, Bucureşti, iar unele la Sibiu. Majoritatea cărţilor au fost aduse în Valea Jiului, la ,,Biserica Sînonilor”, prin intermediul călugărilor de la mănăstirile: Tismana şi Lainici (din defileul Jiului), cu care s-au întreţinut permanente şi strînse legături cultice, de instruire, ca şi de rezistenţă împotriva propagandei catolice pentru unirea cu Roma. Că lucrurile au stat aşa se poate deduce şi din următoarea relatare:…,,în scrisoarea din 1810 a Vicarului Ţopa, se spune că în Petrila erau pe atunci cinci biserici de lemn dar fără nici un preot stabil pentru că din lipsa porţiunii canonice nu avea cu ce se susţine şi chiar dacă ar fi avut cu ce trăi, nu era suferit de poporul fanatizat din partea călugărilor şi a preoţilor neuniţi care veneau din România. Atfel de preoţi erau unul numit Popa Gheorghe din Petrila şi fiul său Ion Murariu din Livezeni”. (Cf. Dr. Iacob Radu, ,,Istoria Vicariatului greco-catolic al Haţegului” la paginile 243, 269,287, 336).

Preot Octavian Pătraşcu şi prof. Cornel Hogman