Istoria SALVAMIN Petrosani

Activitatea extractivă, atât de suprafaţă dar mai ales cea din subteran, este însoţită întotdeauna de diferite pericole. Schimbarea bruscă a condiţiilor de lucru şi apariţia unor factori de neprevăzut sunt doar câteva dintre elementele ce pot produce acci-dente de muncă cu urmări dintre cele mai grave. Cu toate că sunt luate tot mai multe măsuri de prevenire a acestor evenimente nedorite, totuşi, ele au loc uneori. În aceste situaţii trebuie să se intervină în timpul cel mai scurt pentru a limita pe cât este posibil urmările produse de avarie. Aici este vorba în primul rând de salvarea vieţilor omeneşti şi mai apoi de readucerea locului de muncă la starea de normalitate. Datorită condiţiilor speciale create la locul de muncă avariat, pentru remedierea situaţiei nu se poate interveni cu mineri obişnuiţi, pentru astfel de lucrări se intervine cu grupe speciale de muncitori. Aceşti muncitori specializaţi denumiţi generic „salvatori mineri”, sunt recrutaţi din-tre cei mai buni profesionişti ce îşi desfăşoară activitatea în subteran. Începuturile acti-vităţii de salvare minieră sunt strâns legate de inventarea în anul 1860 a primului aparat de salvare care să poată permite intervenţiile în mediu toxic ( în urma unor explozii su focuri de mină se produc degajari masive de monoxid de carbon, gaz deosebit de toxic). Invenţia inginerul minier, francez Benoit Rouqyayrol denumită „Aerophère”, consta într-un recipient cu aer comprimat, un furtun şi un muştiuc pentru respirat. O clemă nazală împiedica aerul contaminat să intre prin nas în sistemul respirator. În anul 1889, germanul Robert Dräeger (un nume rostit şi astăzi cu mult respect de toţi cei care au legătură cu activitatea din subteran), brevetează primul aparat de salvare rudimentar care are în componenţă majoritatea pieselor folosite şi acum la acest tip de aparate, punând astfel bazele unei noi meserii – cea de salvator minier.

 

Salvatorii de la Mina Petrila alături de echipamentul lor în anul 1915. 

Paralel cu dezvoltarea mineritului a luat amploare şi activitatea de salvare minieră. La început pe lângă fiecare mină era un grup de salvatori ce aveau ca bază  Staţia de salvare, unde erau păstrate, reparate şi verificate echipamentele şi unde se face instruirea periodică a personalului. 

Salvatorii în Staţia de Salvare de la Mina Aninoasa în anul 1940

În contractele colective de muncă era stipulat în mod expres acest lucru, alături de salarizarea cuvenită pentru o astfel de riscantă activitate. În facsimil este prezentat capitolul referitor la salvatorii minieri din Contractul colectiv de muncă încheiat între Direcţiunile Minelor Societăţilor „Petroşani”, „Lupeni”, „Valea Jiului de Sus”, „Lonea” şi lucrătorii lor din anul 1928.

Personalul ce face parte din echipele de salvare minieră este obligat, aşa cum de altfel se poate citi şi în facsimil, să participe la exerciţii şi antrenamente specifice.

      În situaţii deosebite urmate de avarii majore şi cu un număr mai mare de accidentaţi se cerea ajutor şi de la grupele de salvatori de la alte mine, pentru a completa numărul de personal necesar într-o astfel de situaţie.

 

Exerciţiu de salvare –Lupeni 1928 

  La Petroşani, în anul 1949 ia fiinţă o filială a I.C.E.M.I.N. Bucureşti sub denumirea de Staţia de Cercetări pentru Securitate Minieră; de acum, la această unitate, salvatorii minieri sunt testaţi periodic atât din punct de vedere al cunoştinţelor teoretice cât şi al condiţiei fizice. Tot la S.C.S.M. se efectua verificarea periodică a tuturor aparatelor de salvare din dotarea exploatărilor miniere. 

Salvatori Mina Lonea 1970

     Din 1965 aceasta sectie devine institut departamental de cercetari, organizat pe sectii, laboratoare, sectoare, servicii functionale, corespunzatoare unui institut de cercetari independent.  
     Prin HG nr. 1461/18.10.2006, denumirea institutului este schimbata în INCD INSEMEX (Institutul National de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Miniera si Protectie Antiexploziva) Petrosani, denumire sub care functioneaza si azi.

Activitatea salvatorilor minieri de azi

Dincolo de tot si toate activitatea acestor oameni este dincolo de inchipuirea multora dintre noi pentru ca salvarea miniera presupune inainte de toate asumarea riscului de a deveni victime la randul lor, de aceia nu o singura data s'a intamplat ca in randul victimelor sa se numere multi dintre acesti oameni curajosi care pun inaintea lor misiunea de a isi salva ortacii prinsi in iadul subteran. Sunt primi care coboara in mina dupa o explozie sau surpare misiunea lor fiind una extrem de grea. Ultimul mare incident major in care au pierit o echipa intreaga de salvatori s'a inregistrat in fatidica zi de 14 noiembrie 2008 la Mina Petrila in urma unei a doua explozii survenite in urma acumularii de metan, eveniment ce a pecetluit se pare ca si decizia de inchiderea acestei mine.

Dumnezeu sa ii ierte pe cei care au pierit in incercarea de a isi salva ortacii si sa ii ajute pe cei care isi desfasoara inca activitatea plina de pericole!

Noroc bun! 

Istoric:
Puscasu Ioan Dumitru

Completari, editare si punere in pagina:
Florin Mugurel

Fotografii:
Arhiva orasului
Google images