Acum, când scriu aceste rânduri, simt cum
moare încă un pic din mine, cu fiecare mina ce se închide murim câte puţin şi
noi cei ce am trudit în adâncurile lor. Unora li se va parea melodramatic, dar
numai acel ce a fost barem odată într-un front de lucru poate înţelege ce
înseamnă acest loc pentru un adevarat miner.
De aceasta data cu modestele mele puteri
voi încerca să prezint pe scurt istoria de peste 150 de ani a minei Petrila.
Chiar dacă prima producţie oficială de 8.529
chintale (852,9 tone) este consemnată în
anul 1868, la mina Petrila, trebuie spus că exploatarea a început mult mai
devreme.
Primele forme de exploatare au fost
carierele ce valorificau aflorimentele stratelor de cărbune. Acestea au apărut
la Petrila şi Petroşani în 1840 fiind deschise de către fraţii Hoffmann şi
Carol Maderspach (Velica,Schreter,1993,p.32).
Abia la 30 decembrie 1859 este consemnată la
Deva sub denumirea de: „Concesiunea Maximilian” atribuirea unui teren minier pe
teritoriul localităţii Petrila. Acest teren cu o suprafaţă de 135.349,2 fiind dat în folosinţă unui consorţiu format
din prinţii Maximilian şi Egon Fürtenberg, contele Otto Chotek, baronii Luis şi
Moritz Haber (Jujan, Svoboda, 2009, p.41).
Obiectele necesare începerii deschiderii
(şine de cale ferată, vagonete, unelte etc.) au fost aduse de la Călan în
căruţe (Arpad Schreiber, Valea-Jiului
1840-1926, Revista „Montanistică şi metalurgie” 1927, Nr.1-2, p.4).
Ȋn primă fază în 1869, se construieşte,
pentru transportul cărbunelui, linia ferată îngustă între Petrila şi Petroşani
(Arpad Schreiber, Valea-Jiului 1840-1926,
Revista „Montanistică şi metalurgie” 1926, p.6).
Tot în această perioadă Direcţia minelor
statului a cărat tot pamântul de pe zăcământul principal organizând un sistem
de exploatare prin carieră.
După terminarea exploatării în carieră
(datorită faptului ca pamântul ce ar trebui dislocat era într-o cantitate mult
prea mare) a început săparea unei galerii.
Ȋn decembrie 1869, Comisarul minier Pistel
Jenö spune că lucrările de deschidere a primei mine din Valea Jiului sunt în
grafic. Ca urmare Consiliul de Administraţie a minelor statului Petroşani
declară data de 12 decembrie 1869 ca data de intrare în exploatare a primei
minei subterane de cărbune din zonă. Mina va funcţiona sub denumirea de „MINA
DEAK-FERENCZ-PETRILA” Şi va exploata carbunele din preimetrul Petrila. Valoarea
lucrărilor de deschidere a minei a fost evaluată la 218.995 forinţi (Jujan,
Svoboda, 2009, p.49).
Exploatarea minelor statului (este vorba
despre statu Maghiar) pentru a obţine materialul lemnos necesar minei şi la
construcţia clădirilor, a montat la Petrila un fierăstrău cu aburi ce urma sa
prelucreze lemnul din padurile Auşelului. Buştenii urmau să fie transportaţi cu
plutele pâna la fierăstrău. Ȋn acest scop au fost construite două baraje mari
pentru colectarea apei. Dar considerând ca acestea nu corespund, Statul
arendează exploatrea pădurii Auşel şi fierăstrăul Petrila unei firme forestiere
care va folosi sistemul de transport prin plutărit (Arpad Schreiber, Valea-Jiului 1840-1926, Revista
„Montanistică şi metalurgie” 1926, NR.11-12 p.6).
Se continua lucrările de deschidere prin
adâncirea puţului de extracţie cu încă 123 m şi se montează o maşină de
extracţie cu aburi de tip Mayer ce putea dezvolta o viteză de transport de 4-6
m/s.
Ȋn 1871 la Petrila, aceeaşi Drecţie a
minelor, construieşte mai multe locuinţe pentru oficianţi suboficianţi şi
muncitori.
Datorită necunoaşterii particularităţilor
stratelor de cărbune de aici şi în special a stratelor 3 şi 5, la care se
adaugă folosire unor metode de expolatare neadecvate precum şi unele deficienţe
de ordin tehnic ale sistemului de aeraj (Arpad Schreiber, Valea-Jiului 1840-1926, Revista „Montanistică şi metalurgie” 1927,
NR.3-4 p.5), în noaptea de 12 decembrie 1872 se produce şi prima mare explozie
de gaz metan şi praf de cărbune din istoria destul de însângerată a exploatării
cărbunelui în Valea Jiului.
Ȋn urma acestui eveniment tragic şi-au
pierdut viaţa 17 mineri aflaţi în galeria „DEAK”, iar stratul 3 care era în
exploatare s-a aprins (Jujan, Svoboda, 2009, p.51).
După închiderea minei, galeria principală
transversală ca şi suitaorele la suprafaţă au fost rambleiate (umplute cu
material steril), s-au făcut diguri iar pe malul Jiului a fost montată o pompa
care a inundat atât cariera cât şi întreaga mină.Renunţând şi la minele Defor
şi Jieţ statul (maghiar) arendează aceste perimetre Societăţii Braşovene
(„Societatea de mine şi cuptoare” n.n.)
(Arpad Schreiber, Valea-Jiului
1840-1926, Revista „Montanistică şi metalurgie” 1927, NR.3-4 p.5).
Ȋn urma inundării lucrărilor miniere
subterane şi datorită focului existent s-au format mari cantităţi de abur care
a erupt dărâmând clădirile din apropiere, acesta fiind încă un motiv pentru
stat ca să arendeze aceste perimetre (Boboc, 2008, p.17).
Ȋn anul 1874, atât Tezaurareatului
Montanistic cât şi Societatea Braşoveană în urma unui acord bilateral încep
săparea unor galerii spre mina „DEAK”.
Până în1879 Mina DEAK trece printr-o
perioadă dificilă, când au fost facute tot felul de arificii pentru a se
asigura o continuitate în exploatare.
Ȋn 1879 statul concesionează pe o perioadă
de 17 ani jumătate din minele Tezaurareatului Montanistic din Valea
Jiului, „Societăţii de mine şi cuptoare” din Braşov care devine astfel cea mai
importantă forţă economică din zonă.
Mina „DEAK” (Petrila) rămâne în 1894
singura dintre minele arendate, de Societatea de mine şi cuptoare de la
Tezaurareatul Montanistic, care mai funcţiona şi care s-a şi dezvoltat
exploatând aripa nord estică prin puţul Deak şi aripa vestică a câmpului minier
Petrila prin puţul Fero. Ȋn urma problemelor financiare care nuau putut fi
rezolvate Societatea va vinde toate drepturile şi proprietăţile miniere din
Valea Jiului Societăţii SALGOTARJAN (Jujan, Svoboda, 2009, p.61).
Ȋn perioada 1 ianuarie 1895 – 12 ianuarie
1921, perimetrul minier Petrila va fi exploatat de către Societatea
SALGOTARJAN.
Ȋn 1900 se montează şi se foloseşte prima
instalaţie de rambleere hidraulică din Vale Jiului, la mina Petrila (Velica,
Schreter,1993, p.58).
Putem presupune cu uşurinţă ca primele
lămpi de benzină cu siguranţă dublă de tip Wolf au fost utilizate în
subteranele Minei Petrila după anul 1910. Ȋn Valea Jiului primele lămpi de
acest tip fiind folosite în 1909 la Mina Aninoasa şi în 1910 la Mina Vulcan
(Velica, Schreter,1993, p.62).
La Mina DEAK se
încheie lucrările de prospecţiune şi exploatare a stratului principal în anul
1912 şi se adânceşte puţul Deak până în 1913 de la 143 m (cât avea în 1910) la
207m. Se schimbă maşina de extracţie de 60 CP montată în 1870 cu alta mai
puternică (desfiinţată prin 1970) şi
este construit şi turnul metaic al acestui puţ (Baron,Wersanski,
Andraş,2013,p.52).
Ȋn fotografie în
partea dreapta jos este un Pulmotor de tip „Dräger” fabricat în anul 1915.
Va urma.
Istoric:
Puscasu Ioan Dumitru
Completari, editare si punere in pagina:
Florin Mugurel
Fotografii:
Arhiva personala Puscasu Ioan Dumitru
Draga Puiu,
RăspundețiȘtergereArticolul asta mi'a intors parca un fier inrosit in inima cand ma gandesc ca la mina aia o lucrat si murit tata intr'un accident si tot la mina aia am facut si eu ucenicie si am muncit mai apoi. Au trecut atat de multi ani de atunci ... da parca ieri a fost totul ... si probabil ca maine nu va mai exista decat amintirea acestor articole ce vor avea valoare documentara peste ani. Iti multumesc pentru acest articol, astept cu nerabdare si viitoarele parti!