Bataliile de pe Jiu din toamna lui 1916 - lectia de istorie CENTENAR ce nu trebuie niciodata unitata!

Romania se gasea in anul 1916 in stare de neutralitate, desi cu sufletul de partea Antantei. Convingerea ca doar de partea Antantei Romania va izbandi in telul sau suprem, adica unirea teritoriilor locuite de romani intr-o singura tara, duce la decizia inevitabila de a declara razboi Puterilor Centrale. Dupa ce decizia de intrare in razboi a fost luata, Armata Romana forteaza in seara zilei de 27 august o serie de trecatori si trece in Transilvania, eliberand mai multe orase si fortand trupele austro-ungare sa se retraga. Cele trei armate romane sunt insa departe de a reprezenta o forta bine pregatita si echipata, iar factorul politic se amesteca constant in luarea deciziilor militare. Situatia era critica pentru Puterile Centrale si se iau masuri. La jumatatea lui septembrie sunt transferate in Transilvania 4 divizii sub conducerea generalului von Falkenhayn, iar pe frontul de sud o armata formata din trupe germne, austro-ungare, bulgare si turce, sub comanda generalului Mackensen, este pusa pe picioare pentru a ataca Romania dinspre sud.

Granita de pe Defileul Jiului care despartea Regatul Romaniei de Transilvania ocupata de Austro-Ungaria

Ofensiva Puterilor Centrale a inceput la 1 septembrie 1916 in Dobrogea, silind armata romana sa opreasca ofensiva din Transilvania. Au loc lupte sangeroase, dar dupa esuarea Manevrei de la Flamanda si pierderea bataliei de la Turtucaia si ocuparea celei mai mari parti a Dobrogei situatia devenea grava pentru Romania. La 18 septembrie trupele Puterilor Centrale declanseaza operatiile militare impotriva trupelor romane din Transilvania. Au loc lupte sangeroase pentru controlul trecatorilor spre Oltenia, Muntenia si Moldova, si, desi soldatii romani se bat cu mult curaj, corpul ofiteresc roman in mare parte da dovada de impostura, incompetenta si chiar lasitate; mai multor generali li se vor lua comenzile si numai situatia critica a tarii ii va salva de Curtea Martiala; se remarca insa cativa straluciti ofiteri, Prezan, Averescu, Dragalina, Grigorescu, Rosetti, Vaitoianu, precum si viitorul maresal Antonescu. Dupa pierderea bataliilor de la Sibiu si Brasov trupele romane reusesc sa obtina totusi , in aparare, cateva succese. Sub comanda generalului Averescu grupul Prahova opreste ferm orice atac german prin Valea Prahovei, in timp ce grupul operativ Namaesti, desi inferior numeric, se bate cu vitejie si opreste inamicul in batalia extrem de dura de pe muntele Mateias; regimentul 44 infanterie Muscel, alcatuit mai ales din localnici, trece de mai multe ori la atac la baioneta si respinge curajos trupele de elita germane; pierderile sunt insemnate de ambele parti.

Sub comanda generalului Prezan trupele romane reusesc doua victorii defensive de importanta capitala, oprind armata austro-ungara sa invadeze Moldova. Numite generic Prima si A Doua Batalie de la Oituz, ele prilejuiesc Diviziei 15 infanterie, comandata de generalul Eremia Grigorescu, sa isi numele Divizia de Fier; toate atacurile inamicului sunt respinse fara a ceda nicio palma de pamant; aici se naste deviza "Pe aici nu se trece"!. Armata de Nord isi castiga astfel o pretioasa experienta de lupta ce se va dovedi decisiva in 1917. In schimb, Dobrogea este aproape in intregime ocupata pana la 1 noiembrie, fortele romane si ruse fiind categoric infrante de armata mixta a lui Mackensen, care ameninta fortarea Dunarii si inaintarea spre Bucuresti. Si In valea Jiului, in cursul Primei batalii din Valea Jiului, trupele romane au reusit, cu considerabile pierderi, sa opreasca trupele germane.

Planul de operații german prevedea fixarea de front în pasurile Vâlcan și Surduc și executarea unei duble învăluiri la flancurile dispozitivului românesc. În același timp, Divizia 6 Cavalerie trebuia să treacă peste dealul Arcanului și să înainteze spre câmpie, fără a ține cont de rezultatul luptelor din munți, pentru a deschide drumul trupelor care dădeau atacul frontal. Atacul german a survenit chiar în 23 octombrie 1916, cu o zi inainte ca Marele Cartier General român  să retragă trupele Diviziei 11 Infanterie pentru a o constitui ca rezervă la dispoziția sa, urmând ca sectorul Jiu să fie apărat doar de 6 batalioane. Planul a fost anulat de declanșarea ofensivei germane astfel încât lupta a fost dată de forțele acestei divizii: 17 batalioane de infanterie, 2 escadroane de cavalerie și 15 baterii de artilerie. Forțele germane reușesc să rupă apărarea română în dimineața celei de-a doua zile a ofensivei, 24 octombrie 1916, când reușesc să surprindă și să ia prizonier, fără a trage un foc, întregul detașament Homoriceanu (două batalioane infanterie și un escadron de călărași) care asigura apărarea pasului Vâlcan. Prin breșa creată au început să se scurgă grosul forțelor atacatoare. Comandantul Armatei 1, generalul Ioan Culcer, consideră situația pierdută și propune Marelui Cartier General să aprobe retragerea trupelor pe linia Oltului și abandonarea Olteniei.

Regele Ferdinand nu aprobă atitudinea defetistă a generalului Culcer și îi ia acestuia comanda, înlocuindu-l cu generalul Ioan Dragalina, pe 25 octombrie 1916:

"În situația actuală nu admit să se vorbească de retragere. Trebuie ca toată lumea, începând cu generalul comandant al armatei să desfășoare o energie extremă, trebuie a se utiliza aptitudinea fundamentală a soldatului nostru: vrednicia la atac. [...] În locul generalului Culcer Ioan numesc comandant al Armatei 1 pe generalul Dragalina Ioan. În locul generalului Lupescu Alexandru numesc șef de stat major al Armatei 1 pe locotenent-colonelul Găvănescu Constantin." Regele Ferdinand, Ordinul Comandamentului de Căpetenie nr. 2262 din 24 octombrie 1916. Generalul Dragalina ordonă un nou plan de operații dispunând efectuarea unor atacuri de flanc de către trupe ale diviziilor vecine, concomitent cu oprirea înaintării forțelor germane la nord de Târgu Jiu. Deși generalul Dragalina este rănit a doua zi într-o inspecție pe front, planul său este dus până la urmă la îndeplinire de către comandantul nou înființatului „Grup Jiu”, colonelul Ioan Anastasiu, rezultând după alte trei zile de lupte înverșunate respingerea trupelor germane dincolo de fosta frontieră. Fortele germane se retrag in debandada, abandonandu-si echipamentul. Din pacate insa nu exista rezerve pentru exploatarea succesului neasteptat, si, cu toate insistentele generalului Cocorascu, noul comandant al Armatei 1, contraofensiva romana este stopata; mai mult, Divizia 11 infanterie este retrasa in zona Pitesti pentru refacere, o enorma greseala strategica; se credea ca iarna si zapezile masive vor opri pe inamic!

In conditiile in care trecatorile principale se dovedisera o nuca prea tare, generalul Falkenhayn hotaraste sa concentreze mare parte din fortele sale cele mai bune, respectiv trupele de munte germane si austriece, plus  divizii de infanterie germana, un corp de cavalerie si o considerabila forta de artilerie, tot in zona Vaii Jiului, pentru a strapunge Carpatii si a ocupa din mers Targu Jiu si Craiova, urmand apoi a forta Oltul si a inainta spre Bucuresti.

Se contura astfel una din cele mai grave infrangeri din istoria noastra, soldata in cele din urma cu retragerea in Moldova si ocuparea de inamic a doua treimi din tara, ocupatie funesta si de multe ori criminala. In loc de epilog, cateva randuri despre eroul de la Jiu, generalul Ioan Dragalina.

S-a născut în Caransebeș (pe atunci în Austro-Ungaria) ca descendent al unei vechi familii de grăniceri din Banat. Tatăl său, Alexandru Dragalina, fusese ofițer în armata imperială austriacă, de unde demisionase în 1859. Părinții săi s-au mutat în România, unde tatăl său a devenit administrator (staroste) al ținuturilor de graniță. Deoarece mama sa, Marta Lazaroni, voia să nască în casa părintească, cei doi soți au revenit la Caransebeș, unde s-a născut primul dintre cei patru copii, Ioan. Ion Dragalina a urmat școala primară din orașul natal și școala de cadeți din Timișoara. Și-a continuat studiile militare la Academia Militară de la Viena (1884), fiind încadrat în armata austro-ungară. În paralel a absolvit și Școala de ingineri geodezi. În 1886 s-a căsătorit cu Elena Giurgincă. Au avut împreună șase copii: doi băieți (Corneliu - născut în 1887 și Virgiliu - născut în 1890) și patru fete (Aurora, Elena, Cornelia și Viorica). În 1887 Ioan Dragalina a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița în România și a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent. Avansează treptat pe scara ierarhică: căpitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908). În perioada 1908-1911, lt.col. Ioan Dragalina a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București. La începerea Primului Război Mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3 teritorial. Pentru meritele dovedite în ridicarea nivelului știintific al școlii, pentru ordinea și disciplina instituită în învățământul militar, Ioan Dragalina este decorat cu Ordinul Steaua României, clasa V-a. În aprilie 1911 Ioan Dragalina este avansat colonel și numit comandant al Regimentului 34 din Constanța. În această perioadă, a fost decorat cu Ordinul Coroana României, clasa IV-a. În anul 1915 este avansat la gradul de general de brigadă. În perioada neutralității României (1914-1916), s-a ocupat cu realizarea de lucrări de fortificații pe Valea Prahovei. În anul 1916, înainte ca România să intre în Primul Război Mondial de partea Aliaților, Dragalina a fost numit comandant al Diviziei I de Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Trupele diviziei acopereau o distanță mare din frontiera de vest a României, de la izvoarele Argeșului până la Calafat. Divizia sa a luptat cu curaj, în august 1916, la Orșova și pe valea râului Cerna. După ce a atacat în dimineața zilei de 15 august 1916 la Porțile de Fier, trupele române aflate sub comanda generalului Dragalina au reușit, la 19 august, să ocupe culmile muntoase Alion, Ozion și Drănic, eliberând în zilele următoare orașul Orșova. Ofensiva germano-austro-ungară a fost stopată până la începutul lunii octombrie, Divizia I reușind să-și mențină pozițiile.

A doua bătălie de pe Valea Jiului s-a desfășurat între între 29 octombrie/11 noiembrie - 2/15 noiembrie 1916 și a avut ca rezultat străpungerea apărării forțelor române și forțarea Munților Carpați de către trupele Puterilor Centrale, prin trecătorile Surduc și Vâlcan, în ea fiind angajate forțele Armatei 1 române și forțele Armatei 9 germane.

Bătălia s-a desfășurat la aproape două săptămâni de la Prima bătălie de pe Valea Jiului, încheiată cu victoria forțelor române. În urma analizei efectuate după această bătălie, comandamentul forțelor germane a ajuns la concluzia că cel mai potrivit loc pentru forțarea Munților Carpați era tot Valea Jiului, având în vedere caracteristicile terenului și deficiențele dispozitivului de luptă al forțelor române, aflate într-un număr mic, dispuse pe un front de peste 30 de km., în detașamente izolate, care nu se puteau susține reciproc. Spre deosebire de prima bătălie, unde comandamentul german a mizat pe surprindere, de această dată decide ca străpungerea apărării să se facă printr-un atac frontal masiv, urmat de o învăluire strategică realizată de un corp de cavalerie special constituit pentru această misiune. Forțele destinate erau de cinci divizii de infanterie, două divizii de cavalerie și patruzeci și cinci de baterii de artilerie. Forțele române dispuneau doar de o divizie de infanterie - Divizia 1 Infanterire - și șaptesprezece baterii de artilerie, fără cavalerie. Bătălia a început la 29 octombrie/11 noiembrie și a durat cinci zile, timp în care forțele române sau retras apărându-se pe aliniamente succesive sub presiunea forțelor germane, mult superioare ca număr, armament și tehnică de luptă. La 2/15 noiembrie 1916 frontul român a fost străpuns, forțele germane ocupând orașul Târgu Jiu. Pierderea bătăliei a avut un impact strategic major asupra frontului românesc, permițând forțelor germane să debușeze în Câmpia Română, fapt care va duce în mai puțin de două luni la ocuparea întregului teritoriu al Olteniei, Munteniei și Dobrogei. După eșuarea planului de trecere a munților prin surprindere, generalul Falkenhayn decide ca pentru noua bătălie să utilizeze tactica unui atac frontal masiv, că ceea ce nu a obținut la Surduc prin surprindere „trebuia obținut prin întrebuințarea forței brutale”. În acest scop, cele cinci divizii de infanterie sunt dispuse într-un dispozitiv de luptă ofensiv pe două eșaloane, cu câte două divizii în fiecare eșalon și o divizie în rezervă. Diviziile din primul eșalon aveau misiunea de a rupe apărarea forțelor române, cele din eșalonul doi era de a consolida și lărgi breșele astfel create, astfel încât să creeze condițiile pentru intrarea în acțiune a Corpului de Cavalerie, care avea misiunea de a exploata strategic străpungerea realizată, prin executarea unei manevre învăluitoare de întoarcere a aripii drepte a forțelor române, concomitent cu tăierea căilor de retragere a acestora. Data atacului a fost stabilită inițial pentru 26 octombrie/8 noiembrie pentru a fi amânată ulterior pentru data de 29 octombrie/10 noiembrie 1916. Comandamentul român nu prevedea desfășurarea unei acțiuni militare de amploare a forțelor Puterilor Centrale în sectorul Văii Jiului până la sosirea iernii. Se considerea că vor fi duse doar acțiuni locale, frontul urmând să se stabilizeze pe pozițiile existente. Din aceste considerente a decis retragerea Diviziei 11 Infanterie din acest sector, în vederea refacerii și intrării în rezerva generală strategică, în curs de constituire. Ofensiva germană a fost declanșată la 29 octombrie/11 noiembrie 1916 printr-o puternică pregătire de artilerie, la care au participat peste 250 de tunuri, de toate calibrele. Sub protecția artileriei, au fost introduse în luptă cele patru divizii de infanterie germane, direcția principală de atac fiind șoseaua din defileul Jiului, spre deosebire de cea din prima bătălie de pe Valea Jiului, când atacul fusese centrat pe șoseaua Buliga, din Vâlcan. Frontul atacului era de 30 de kilometri, de la Dealul Molidvișului - la est - până la vest de Pasul Vâlcan, fiind ocupat de forțele Diviziei 41 Infanterie germană - în sectorul vest Pasul Vâlcan-Valea Jiului și Divizia 109 Infanterie germană - în sectorul Valea Jiului-Dealul Molidviș. Până la sfârșitul primei zile de luptă Divizia 41 Infanterie ajunge pe aliniamentul Dealul Leșului-Vălari-Schela-nord - Birnici, iar Divizia 109 Infanterie ajunge pe aliniamentul Postaia-Urma Boului-Molidviș. În aceste condiții, comandamentul german renunță la introducerea în front a celorlalte două divizii - Divizia 11 Infanterie bavareză și Divizia 301 Infanterie rezervă - direcționându-le prin marș spre sud, pe căile de comunicații din defileu. Cu tot raportul de forțe net superior, înaintarea forțelor germane în prima zi a fost relativ mică, resistența forțelor române ofiind mai mare decât se aștepta. Astfel, la aripa dreapta a Diviziei 41 Infanterie, Batalionul Alpin (Wurtemberg), a reușit abia după o zi de luptă continuă să ocupe Dealul Leșului (cota 1.191), apărat de două companii din Regimentul Gorj No. 18. Pe „Drumul Neamțului”, din Pasul Vâlcan, Divizia 41 atinge abia spre seară Schela. Falkenhayn constată că înaintarea la aripi era de doar 3-4 km, în timp ce la centru, atacul s-a oprit în fața poziției fortificate organizată de forțele române la Bumbești. Pentru înfrângerea rezistenței de la Bumbești a fost nevoie de două zile de lupte și de o violentă acțiune a artileriei grele, care a distrus lucrările de fortificație și cupolele micilor tunuri de fortificație, de 53 mm din dotarea forțelor române. În a doua zi a a ofensivei, 30 octombrie/12 noiembrie 1916, Divizia 41 Infanterie a înaintat până pe aliniamentul sud Dealul Pleșu-Sâmbotin. Divizia 109 Infanterie a ocupat gara Bumbești, ajungând la sud de dealul Postaia. Divizia 301 a ajuns cu capul coloanei de marș la est de Postoaia iar Divizia 11 la sud-vest de ieșirea din defileu. După pierderea Bumbeștilor,trupele Detașamentului Jiu s-au retras pe aliniamentul Vălari-Rugi-Sâmbotin-Bârcaciu, aliniament în fața căruia forțele germane au ajuns la 31 octombrie/13 noiembrie 1916. Amenințat permanent de pericolul întoarcerii flancului său drept, Detașamentul Jiu a încercat o ultimă rezistență pe acest aliniament. Luptele au fost înverșunate. Cele două companii care apărau satul Vălari au contraatacat forțele superioare inamice de trei ori în acea zi, fiind silite să părăsească pozițiile doar în urma unui bombardament puternic de artilerie. Pentru cucerirea Sâmbotinului, forțele germane au fost nevoite să dea șapte atacuri consecutive. "Nu se poate tăgădui că infanteria română luptă cu vitejie; fără îndoială că ea se arată îndrăzneață și dibace în apărarea pozițiilor ei din munte, bine organizate; desigur că ea atacă cu hotărâre în contraofensivă; dar ea se dovedește foarte simțitoare față de focul artileriei. În special față de focul calibrelor grele și nedeprinși în apărarea contra atacurilor înconjurătoare, împotriva cărora, artileria lor, pipăind nesigur, nu le poate asigură la timp apărarea." Falkenhayn. Copleșite numeric, forțele române mai încearcă o ultimă rezistență, la 1/14 noiembrie 1916, pe aliniamentul Turcinești-Curțișoara, cu scopul de a acoperi concentrarea forțelor române, la sud de Târgu Jiu. In seara zilei de 1/14 noiembrie 1916 apărarea forțelor române este ruptă, iar a doua zi forțele germane ocupă orașul Târgu Jiu. Generalul Falkenhayn recunoștea și el meritele forțelor române, dar și situația grea în care acestea se găseau, arătând că Inamicul s-a bătut pretutindeni cu vitejie, a încercat să execute și contra-atacuri, era însă acum în curs de retragere spe sud. Consecințele acestei acțiuni aveau să fie decisive pentru soarta campaniei anului 1916. Străpungerea frontului român se făcuse. Bariera Carpaților fusese trecută. Zăgazul, care ținuse două luni șuvoiul dușman, se rupsese și peste el valul furios se năpusti la vale ca să înece câmpurile noastre. În coloane nesfârșite, cavaleria lui Schmettow incepu marșul la aripa dreaptă a armatei Kuhne. Falkenhayn considera că prin reușita forțării Carpaților reușise să îndeplinească unul din obiectivele majore ale campaniei. La 1/14 noiembrie 1916 emite ordinul de luptă care stabilea acțiunile imediat următoare pentru consolidarea victoriei obținute și exploatarea succesului.

Ca urmare a declansarii unei masive ofensive germane și austro-ungare în Valea Jiului (conduse de generalul Paul von Kneussl), în dimineața zilei de 11/24 octombrie 1916 generalul Dragalina primeste ordin să se deplaseze la Craiova, unde este numit în functia de comandant al Armatei I. Decide sa duca lupta in munti, stabilind inceperea ofensivei la 14 octombrie. In ordinul de zi din 11 octombrie 1916, generalul Dragalina face apel la curajul si onoarea de roman a fiecarui soldat:

Ofițeri și soldați ai Armatei I-a române, din acest moment am luat comanda armatei și cer imperios la toți, de la General la soldat: în primul rând apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer la toți cea mai deplină ascultare și cea mai strictă executare a ordinelor. Trupa care nu înaintează, să moară pe loc.” În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina ia o mașină, un șofer și doi ofițeri (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade) și pleacă personal în Valea Jiului, în recunoaștere, pentru a vorbi cu comandanții aflați în primele linii, deoarece legăturile cu unitățile înaintate erau întrerupte. Ajunge în primele linii și trece podul din apropierea Mănăstirii Lainici, unde s-a spo­ve­dit și s-a împărtășit La întoarcere, podul este cuprins într-un schimb de focuri. Mașina trece în viteză pe pod prin ploaia de gloanțe, dar câteva gloanțe își ating ținta. Generalul este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat.Este transportat la Bucuresti si operat la Spitalul Militar.Pe patul de spital, regele Ferdinand I al României îi conferă Ordinul Mihai Viteazul. La 16 octombrie 1916, îi este amputat brațul stâng. Deși starea sa începuse să se îmbunătățească, spre seară se declanșează septicemia. Moare în seara zilei de 24 octombrie/9 noiembrie 1916. Este inmormantat cu onoruri militare in cimitirul Bellu.

Intr-o inspectie de front generalul Dragalina remarca o tanara care, sub focul inamic, ingrijea ranitii. Observand ca tanara tremura de frig, generalul si-a scos mantaua cu trese de general si i-a dat-o tinerei Catalina Toderoiu, intrata in istorie apoi ca sublocotenet erou Ecaterina Teodoroiu, cazuta pentru tara 9 luni mai tarziu, in timp ce isi conducea plutonul in lupta!

Imediat după izbucnirea războiului  in 1914 guvernul Tisza, pe baza legii excepţionale din 1912, a luat, încă din luna iulie, măsuri care suprimau parţial sau chiar integral drepturile cetăţeneşti fundamentale: libertatea presei şi a întrunirilor. Viaţa economică a fost militarizată iar mişcările naţionale şi revoluţionare, reprimate cu severitate, cei ce s-ar abate de la „datoriile lor de cetăţeni credincioşi statului, fiind ameninţaţi cu măsuri represive”2. Procesele au fost scoase din competenţa tribunalelor civile şi trecute curţilor marţiale. Chiar şi congresele bisericeşti trebuiau să se ţină în prezenţa comisarilor. Floarea tineretului român era trimisă pe front. Dar şi la recrutarea tinerilor pentru război se făcea deosebire între cei maghiari şi cei ai naţionalităţilor.

Razboiul a fost salutat cu mare entuziasm de catre maghiarii, secuii si sasii din Transilvania. Un memoriu manuscris al vicarului greco-catolic al Hategului, Teofil Crisan, ne reda atmosfera din orasul Hateg in primele zile dupa izbucnirea razboiului:

„În oraşul Haţeg războiul a fost început printr-o manifestaţie ostilă contra Antantei, prin conduct cu torţe şi luminaţie pe întreg oraşul, se înţelege că această manifestaţie au făcut-o numai maghiarii, spărgând ferestrele şi vitrinele care nu erau luminate”

Mai multe aici.

După câteva zile, le-a trecut iluziile şi ţara s-a umplut de veştile triste ale pierderilor înfricoşate. Fiecare îşi deplângea pe tata, fiu sau prieten, căzut ori rănit, ori chiar la vestea noilor şi noilor chemări la arme. În luna noiembrie era aşa de mare numărul celor răniţi, încât au ajuns şi la Haţeg. Aici s-a deschis un spital pentru 80 de răniţi, partea cea mai mare români, care erau aşezaţi în sălile şcolii primare, fiind îngrijiţi de damele din Haţeg, române, maghiare şi germane, iar de Crăciun li s-a făcut un pom frumos, unde din partea vicarului li s-a ţinut o cuvântare mângâietoare, apoi au urmat darurile pentru toţi răniţii” 4. În oraşul Hunedoara fruntaşii românilor în frunte cu Gheorghe Dubleşiu au fost arestaţi şi concentraţi la Haţeg pentru a fi deportaţi în interiorul Ungariei. „În anul 1916, din prilejul intrării României în război alături de Entente (Antanta), mai mulţi fruntaşi ai vieţii române din loc au fost escortaţi de jandarmi la Haţeg spre a fi internaţi, adică domnii: Dr. Gheorghe Dubleşiu, Nicolae Macrea, director de bancă, Petru Nicoară, funcţionar, Constantin Dima, funcţionar de bancă, Valeriu Bejan, director de bancă, Teofil Tulea, prim notar orăşenesc, Simion Chirca proprietar şi Victor Ungur, preot 5. În urma intervenţiei prefectului, Ladislau Mara, au fost lăsaţi în ziua următoare acasă 6. Printre cei mai aprigi şi principali susţinători ai vieţii şi sentimentului românesc din oraşul Hunedoara s-au remarcat, dr. Gheorghe Dubleşiu, învăţătorul Andrei Ludu, Nicolae Macrea şi Vasile Osvadă 7. Pentru a determina participarea „entuziastă” a românilor din provinciile imperiului austro-ungar la război alături de celelalte naţionalităţi, li s-a permis, cu ocazia mobilizării, să poarte drapelul tricolor, să cânte „Deşteaptă-te române” şi alte cântece patriotice româneşti. Cei mai mulţi dintre combatanţii români din judeţul Hunedoara au fost trimişi pe fronturile din Galiţia şi Italia, unde au luptat eroic fără a fi laşi, aşa cum lăsau să se întrevadă unele documente oficiale, dovadă fiind numeroasele ordine şi decoraţii dobândite de ostaşii şi ofiţerii români. În timpul operaţiunilor militare cât şi după încetarea lor, locuitorii din Valea Jiului au pierdut tot avutul lor şi cei mai mulţi au fost închişi în diferite închisori din Ungaria. Iată persecuţiile la care a fost supus Matias Puscanci, din Petroşani care a declarat: „M-au luat jandarmii ungureşti din locuinţa mea şi m-au escortat la Petroşani la jandarmerie unde am stat 4 zile, iar de aici m-au escortat la Oradea Mare unde am fost deţinut trei săptămâni, iar de aici am fost escortat la Cluj şi aici am fost ţinut în arest preventiv până în decembrie 22 când a avut loc pertractarea finală şi am fost judecat la 5 ani temniţă grea. Am fost bătut şi chinuit în mod nemaipomenit de barbar şi am suferit foame şi frig pentru că am strigaSă Trăiască România şi am arătat drumurile pe unde să apuce armata română şi am arătat poziţiile armatei austro-ungare” 16. Unor tratamente asemănătoare au fost supuşi şi locuitorii Crăciun Şercău, (Petrila) 17 , Ion Negoi (Petroşani – Dâlja) 18 , Petru Ioan l. Diju (Petroşani – Dâlja) 19 , Iordan Popa (Petrila) 20 , Ioan Popa l. Ioan, (Cimpa – Petrila) 21 , Vasilie Joldiş, (Cimpa – Petrila) 22 , Ioan Badiu (Petroşani) 23 , George Brici, (Cimpa – Petrila) 24 , Zasloţi Vasilie Nistor, (Cimpa – Petrila) 25. Ioan Negoi prezenta calvarul prin care a trecut, scriind: „Am fost denunţat că eu aş fi arătat armatei române drumurile şi poziţiile armatei austro-ungare, de aici, m-au dus la Cluj, unde am stat 5 luni închisoare, prezentându-mă, în 17 mai 1917, am fost eliberat fără nici o pertractare. În decursul deţinerii în puşcărie în contra mea mi s-au făcut următoarele pagube, în vase de casă, 400 cor., veşminte, 3 cojoace în preţ de 600 cor. Ţinutul Haţegului fiind declarat zonă de război a permis numeroase abuzuri din partea trupelor austro – ungare şi germane. Armata germană, pe timpul petrecut în Haţeg şi jur „s-a purtat foarte rău cu locuitorii, le-a furat şi luat toate alimentele. Din unele case, unde n-a fost nimeni, fiind refugiaţi proprietarii, le-au descuiat cu chei false, au oprit autocamioanele şi au dus toate mobilele. Aşa au păţit-o foarte mulţi, apoi fân, paie, tot au dus cu ei, se înţelege fără nici o plată” 29. Operaţiunile militare din zona localităţilor Baru Mare, Merişor şi Petroşani au provocat mari distrugeri materiale, între care amintim casele parohiale din Petros şi Baru Mare, precum şi unele clădiri ale Fabricii de produse refractare din Baru Mare 30. Serioase distrugeri materiale şi pagube în animale şi cereale, sustrageri din bunurile casnice au suferit locuitorii din zona situată în apropierea liniei frontului, în primul rând intelectualii comunităţilor, preoţii, învăţătorii, precum şi gospodarii de frunte. Protopopul greco-catolic Nicolae Zugravu a „fost internat în anul 1916 până în luna iulie 1918” 53. Funcţionarul Gheorghe Şuluţiu de la Societatea Lupeni, în anul 1916, a dat dovadă de un înalt patriotism şi „personal a făcut primirea armatei române la intrarea în comuna Lupeni” 54. Dându-şi seama de urmările acţiunii sale „la retragerea armatei române s-a retras şi dânsul cu armata română şi la Bucureşti a fost prins de armata austro-ungară şi reţinut la închisoarea militară din Sibiu timp de 1 an şi 6 luni, de unde a fost adus în comună şi forţat să lucreze în mină la muncă grea, ca simplu muncitor” 55. Un alt funcţionar de la Societatea Lupeni, Nicolae Radu, în anul 1916 a fost internat, „fiind suspectat de autorităţile civile şi militare ale vechiului regim” 56 . Nici femeile n-au fost cruţate de către autorităţile maghiare. Astfel, Maria Şandru pentru că a servit prin diferite acţiuni „armata română a fost arestată la închisoarea din Cluj timp de 2 ani” 57. Pentru acţiuni identice, doamnele Laura Şandru, Eleonora Şandru, Cornelia Şandru, Cioflica Sofia, Didraga Agafia, Calina Maria, David Julia, Popa Floarea, Ferencic Olga şi Stoica Nuţa din Lupeni, au ispăşit câte 2 ani de închisoare 58. Dar cel mai mult a avut de suferit populaţia din Lupeni. De aici au fost arestaţi, sub diverse motive, un număr de 89 locuitori 59. Din Câmpul lui Neag au fost întemniţaţi locuitorii Alexandru Breban, Alexandru Hamzu, Ioniţă Dreghici, Vasile Berinde, Gheorghe Mihăiasă Hamzu, Ştefan Berinde, Constantin Mihăiasă şi soţia, Bârlog Avram şi Marina Mojoatcă 60. De asemenea, sublocotenentul demobilizat Vasile Berinde a fost deţinut de unguri 10 luni la Cluj, deoarece în anul 1916 a condus armata română pe Munţii din Valea Jiului 61. În acţiunea lor, forţele de represiune n-au făcut deosebire de naţionalitate, sex şi vârstă, arestând, deportând şi supunând la chinuri şi înfometare femei şi bărbaţi, tineri şi bătrâni. Au fost arestaţi, închişi sau deportaţi nu numai români, ci şi unguri, germani, evrei şi alte naţionalităţi ce au colonizat Valea Jiului care devenise o zonă multietnică. Pentru activitatea desfăşurată în sprijinul mişcării naţionale, din Plasa Pui au fost arestaţi şi închişi, în anul 1916, Izidor Saturn, preot în Merişor, şi Petru Clecan, comerciant în Pui 62. Din zona Haţegului au fost arestaţi şi închişi conducătorii bisericilor ortodoxă şi greco-catolică, protopopul ortodox, Dr. Cornel Popescu, vicarul Teofil Crişan şi protopopul greco-catolic al Jiului, Nicolae Zugravu 63. Alături de ei au fost deportaţi pe diferite perioade, majoritatea preoţilor din Ţara Haţegului, între care amintim pe: Ioan Munteanu (Uricani), Octavian Piso (Silvaşul de Sus), Ioan Preda (Petrila), George Todoran (Paroşeni), Sigismund Vladislav (Paroş), Petru Armean (Ohaba de sub Piatră), Ioan Bocăniciu (Pui), Ioan Bora (Petros), Iustin Bora (Bucova), Vasile Bora (Coroieşti), Nicolae Gârbea (Baru Mare), Ioachim Cerbiceanu (Nucşoara), Nicolae Cerbiceanu (Sălaşu de Sus), Petru Cheţian (Densuş), Vasile Comes (Şerel), Petru Conda (Păucineşti), Atanasie Daju (Fizeşti), Ioan Danescu (Măţeşti), Ioan Farcaş (Băieşti), Septimiu Ionaş (Toteşti), Aurel Iubaş (Ciula Mare), Aurel Mărilă (Silvaşul de Jos), Aron Mihăiescu (Fărcădinu de Sus), Mihai Munteanu (Federi), George Nicula (Râu Alb), Iacob Nicolescu (Tuştea), Ioan Pepenariu (Bărbătenii de Sus), Silviu Popa (Cârneşti), Silviu Simonetti (Peşteana), Victor Şandru (Lupeni), Mihail Sofroni (Hăţăgel), Emil Todoran (Şerel), Liviu Vârvoni (Peşteniţa), Emil Vladislav (Sălaşu de Sus) 64. Majoritatea dintre ei au fost închişi la Budapesta, Neszider şi Sopron 65. Din Silvaşul de Jos, pe lângă preotul Ioan Susman, au mai fost internaţi: Para Gheorghe, Bolduş Anti, Curuţ Anton, Mariş Ianeş, Ardelean Alexandru, Mariş Gheorghe, Prip Ion şi Para Anton lui Jiga 66. Din Silvaşul de Sus a fost internat stareţul Mănăstirii Prislop, Leo Man şi călugărul Augustin Pop 67. Alături de ei au mai fost internaţi în diverse lagăre locuitorii Ciurea Frenţ, Macra Frenţ, Dragotă Iosif şi Dragotă Samoilă 68. Din Berthelot (Fărcădinul de Jos) au fost internaţi locuitorii Drăghici Ioniţă, Martinesc Luca, Luţ Petru şi Biriş Gheorghe 69. Pe lângă preotul Aron Mihăescu din Fărcădin au mai fost internaţi locuitorii Oproi Damian, Opruţ Beni, Răzvan Iacob şi Pârv Vasilie 70.

Mai multe aici. Monumentul eroului General Dragalina, mort in luptele de pe Defileul Jiului

La final as mai puncta doar ca suferintele locuitorilor Vaii Jiului si Tarii Hategului au fost uriase, multi dintre localnici fiind obligati de ocupatia austro-ungara sa lupte impotriva fratilor lor romani, o tragedie care si-a pastrat ecolul peste generatii. Glorie eterna eroilor nostii ce nu trebuie uitati si Dumnezeu sa ii odihneasca in pace!

 Bibliografie: wikipedia.org