Ziua Minerului marcheaza masacrul de la Lupeni, din 1929

Ziua minerului este marcată în fiecare an la 6 august, dată la care sunt comemoraţi minerii ucişi în timpul grevei de la Lupeni din august 1929, dar şi victimele nenumăratelor tragedii petrecute în minerit. În Valea Jiului, mai multe monumente au fost ridicate ca omagiu adus minerilor, însă cel mai reprezentativ dintre ele, aflat la intrarea în municipiul Lupeni, aminteşte de Greva muncitorilor mineri de la Lupeni, încheiată cu un conflict sângeros între forţele de ordine şi localnici.

Greva generală a izbucnit în dimineaţa de 5 august, în Lupeni, când aproape 4.000 de ortaci de la minele Ileana, Victoria, Aurelia, Ştefan şi Carolina au refuzat să intre în subteran şi s-au îndreptat spre centrul oraşului Lupeni. Minerii au ocupat apoi Uzina electrică din localitate, iar activitatea ei a fost oprită. Prima zi se desfășoară pe fundalul lipsei de reacție din partea forțelor de represiune, asta deși ziua se încheie cu oprirea grupului electric al unui puț (fapt care punea în pericol de inundare galeriile, minerii aflați în subteran riscând în plus sufocarea în lipsa funcționării ventilației) de către elementele radicale ale greviștilor. 

Au cerut atunci ca ziua de lucru să fie de opt ore, mărirea salariilor cu 40 la sută, revizuirea salariilor pe categorii, distribuirea retroactivă a unui procent de 15 la sută din veniturile societăţii, desfiinţarea amenzilor ş.a., se arată în volumul „Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003)

A doua zi, în 6 august 1929, a fost instaurată starea de asediu, iar militarii au avut liber să folosească armele pentru a-i împrăştia pe protestarii din jurul uzinei. Autorităţile au ripostat cu sălbăticie. Peste 20 de oameni au fost ucişi pe loc, în timpul represaliilor, iar alţi peste 150 au fost răniţi. Minerii au atăcat forţele de ordine cu pietre, iar în cele din urmă au fost siliţi să se retragă din faţa ploii de gloanţe îndreptate asupra lor. Unii, spun mărturiile vremii, au fost chiar decapitaţi, în timpul revoltei.

„La Lupeni n-a fost o potolire a unei revolte, ci o vânătoare de oameni. Autorităţile au băut până la ziuă şi au dat de băut şi la soldaţi. Un prefect beat a tras cel dintâi după sunarea goarnei. S-au împresurat minerii şi au fost măcelăriţi, fără să li se dea putinţă de a fugi, apoi, când au reuşi să fugă, s-a luat grănicerimea după ei, beată de vin şi de sânge"

relata scriitorul Panait Istrati, într-un articol dedicat conflictului din august 1929. Presa internațională a vremii vorbește și despre 200 de răniți, care și pe patul de spital fiind, sunt păziți de armată, care respinge cu baionetele miile de mineri adunate afară.

Pe 9 august sicriele celor decedați sunt purtate de căruțe de cărat bălegar spre cimitir, armata forțând cortegiul funebru să grăbească pasul. Mulțimea imensă lângă cimitir a fost îndepărtată la mai multe sute de metri, iar la patru ore după înmormântări o companie de infanterie încă mai păzea cimitirul cu armele în poziție de tragere. După înmormântări, s-a declarat stare de asediu, hotelurile și restaurantele fiind închise, vânzarea de alcool interzisă, toată populația fiind obligată să fie în casă înainte de ora 8 seara.

Există un număr de 25 de dispăruți, drept pentru care armata continuă un timp să caute în pădure corpurile răniților grav despre care se știa că s-au refugiat, panicați, acolo, însă fără succes pâna în data de 9 august cel puțin, dată la care încă se mai fac arestări și trenurile cu trupe încă mai sosesc în regiune.

Reacția guvernului la greva de la Lupeni în 1929 n-a fost diferită, în ciuda faptului că pentru prima dată la putere se afla un partid țărănist, și că proprietarii minei erau bancheri și politicieni marcanți ai partidului național liberal. Presa internațională a vremii se făcea ecoul remarcilor unor membri ai guvernului care declarau că proprietarii (directoratul) companiei au refuzat toate revendicările și că acest lucru a fost adesea nejustificat, drept pentru care toată vina o poartă „directoratul” companiei, care se afla în mâinile unor bancheri liberali, printre care și Tătărescu.

Titlul din New York Times

"Toate hotelurile şi restaurantele, inclusiv cele ale staţiunii, sunt închise, iar vânzarea de băuturi alcoolice este interzisă până la noi ordine. Detaşamente de soldaţi continuă să răscolească pădurea în căutarea cadavrelor, căci mulţi din cei grav răniţi au fugit panicaţi după deschiderea focului. N-au fost găsite alte cadavre, dar 25 de mineri încă lipsesc de la căminele lor. Deşi afişează un calm exterior, temperamentul localnicilor, se spune că este periculos. În continuare au loc arestări, iar trenuri cu trupe încă mai sosesc în regiune”

relatau jurnaliştii de la The New York Times, în ediţia din 10 august 1929.

Istoria grevelor și mișcărilor sociale din România antebelică arată ca acestea au fost întotdeauna reprimate brutal, guvernul apelând, pe modelul masacrului împotriva țăranilor în 1907, la armată și măsuri brutale de reprimare a oricărui protest cu revendicări sociale: de exemplu, greva din București în decembrie 1918 a fost reprimată de armată tot cu arme de război (mitraliere, tunuri), greva generală din 1920, care cerea demilitarizarea întreprinderilor și dreptul muncitorilor de a se organiza în sindicate și a face în mod legal grevă fiind și ea neutralizată în mod similar. În materie de reacție la greve, sau la orice protest contra oligarhiei industriale și financiare care voia să acapareze statul și să-l folosească exclusiv întru servirea propriilor ei interese, când nu era implicată direct, armata - principala dar nu și singura forță de represiune internă a guvernului - sprijinea acțiunile grupurilor huliganice de extremă dreaptă, care ele încercau spargerea grevelor sau suprimarea libertății presei.

Istoria revoltelor minerilor a continuat in Valea Jiului prin Greva din 1977 si momentul mineriadelor de la incepturile anilor '90 despre care am scris aici.

Dumnezeu sa ii odihneasca in pace pe toti cei care au luptat si murit pentru drepturile si libertatile lor si toti cei care au murit fara soare!

Bibliografie: 

- „Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003)

-  The New York Times, în ediţia din 10 august 1929

-  Relatarile scriitorului Panait Istrati

-  Wikipedia

-  Adevarul