Cazul Ioan SELIŞTEANU, sau care erau demersurile necesare pentru numirea unui preot în Petroşani la 1871 - Documente

       

     Era anul 1871, an in care se împlineau deja trei ani de când parohia Petroşani cu filiala Dâlja nu mai beneficia de un preot hirotonisit. În consecinţă eoriaşii fac o serie de demersuri către Protopiatul de la Haţeg (Protopop era preot Ioan Raţiu), care la rândul său continuă demersul enoriaşilor şi în12 iunie 1871 scrie Consistoriului arhidiocezian ce are loc la Sibiu în 19 iunie acelasi an şi de la care primeşte următorul răspuns:

 

Ato cons. 506 / 871.

Pag.1

Preacinstite Parinte Protopope!

     La relaţia Preacinstiei Dale data 12 iuniu a.c. No.102, prin care asterni rugarea creştiniloru noştrii din Petroşieni, de a li se da de parochu clericul Ioanu Selisteanu din Covragiu, ţi se rescrie că Consistoriulu incuviinţéza rugarea crestiniloru numiţi şi după ce clericul susatinsu va depune examenele din studiele clericali Preacinstia ta să faci cele de lipsă pentru întregirea acelei parochii în înţielesulu statutului organicu. Din şedinţia Consistoriului arhidiocesanu ţinută la Sibiĭu în 19 Iuniu 871.

Pentru Esscelenţia Sa Părintele Arhiepiscopu şi Mitropolitu

                                                                               N. Popeanu

                                                                            Vic. Arhiepicopescu

Parintelui Protopopu Ioanu Raţiu.

 

      În data de 30 august 1871 are loc alegerea preotului pentru postul vacant din Petroşani. Cu această ocazie se întocmeşte şi un protocol al şedinţei, cu ajutorul căruia facem cunoştinţă şi cu câţiva foşti concetăţeni. În rândurile de mai jos acest protocol.

 

Protocolu

luatu in  Petroseni in 18/30 augustu 871 .

  Obiectulu este alegerea de preotu in parochia vacanta gr. orient. Din Petroseni cu filiile Delge Banita in sensulu paragrafului 7 pt.2 din Statutulu org. Sub presidiulu protopului tractulu I Ratiu.

      Se citeste parinteasca resolutiune a Pre veneratului nostru Consistoriu arhiepiscopescu din 19 Iuniu a.c.Nr. 506, prin care – la rogarea comunei sus mentionate de a i se da de preot absol. Clericu Ioanu Popovici din Covragi, se demanda a se face cele de lipsa pentru intregirea acestei parochii.

     Presentii primescu acesta parinteasca resolutiune cu mutiumita profunda si bucuria si dupa ce se obliga a se ingrisi de incartelarea viitorului preotu ne fi avend comuna de asta data casa parochiala, pomenindulise in candidatiune absolutii clerici: Ioan Selisteanu din Covragi, Ioachimu Cerbiceiu din Chibid si Ilie Popovici din Ocolisulu.   

Pag.2

                                                 sau porcesu la alegere

                                                precum  urmedia :

Cu acesta nemai ivinduse nici unu alegatoriu dupa ce la dorinta presintiloru se face anotarea, ca Comuna Petroseni desi comuna  mica pana acu, dupa ce va veni inse in locu parochu prin coloniile noi, a deveni o parochia de mislocu.

 

      După alegerea lui Ioan Selişteanu ca viitor preot, urmează o altă scrisoare a Protopopului Ioan Raţiu către Arhiepiscopie, scrisoare prin care cere aprobarea pentru căsătorirea acestuia cu Elisaveta Opritiescu din Măceu. Textul acestui document fiind redat mai jos.

 

Escelentia Vostra

Inaltu Présantide si Préluminate Dómne!

 

      După ce Comuná nostră din Petroseni lipsita de preotu de mai multi ani, roganduse pré umilitu a i se dá de preotu absolventulu clericu Ioan Selisteanu din Covragi, induranduse Préluminatulu nostru Consistoriu arhidiocesan a incuviinta acésta rogare prin parintéascá resolutiune din 19 iuniu anulu curinte Nr.506 dupa ce comun Petroseni si altcumu numai póte remanea vacanta, cu profunda supunere imi iau indrasnéala a me rogá, ca se ve indurati prégatindu a dá mentionatului clericu absolut Ioan Selisteanu arhiepastoreascá binecuvantare, spre a se potea casetori cu Elisaveta Opritiescu din Maceu.

      Serutendu manile intru profunda supunere sun  Alu Escelentei Vostre

 

Hatiegu in 8 Septembre 1871                                                     pré umilitu serv

                                                                                                  I Ratiu Protopopuá

 

                                                                                   Pr. 15/27 septbr 871

         Se pote insura, deaca numera doudeci si patru de ani, altcum sa se aplice de dascalu; asta cere

si statutulu organicu si  ppiatului de acolo.

După răspunsul primit, Parintele Protopop trimite în data de 1 noiembrie 1871, o altă scrisoare în care cere scurtarea timpului pentru sfinţirea absolventului Ioan Selişteanu ca preot, ca urmare a faptului ca acesta a fost ales în unanimitate de euforii parohiei. Interesantă este descrierea făcută comunei Petroşani: Cu profundă supunere îmi iau cutezarea a  face cunoscutu a  observa ca Comuna acesta de şi seraca în sine totuşi   din considratiune ca acu de vreo doi ani de dile decandu cu drumulu feratu d  nu mai pote remânea  şi   pe viitoriu  vacantă din causa  că aici – unde mai nainte de a se deschide drumulu feratu erau numai creştini de religiunea nostră, astadi se află representate tote confesiunile tote confesiunile din patria; ca

Şi fiind că aici nu se află casa parochiala, Comuna prin Judele seu deacolo  mia făcutu decurându cuvântu cumcă sa îngrigiatu pentru a procura cuartiru (cazare) pentru preotu, şi în privinţia  subsisti.” (Text tăiat  n.n.)

 

      La solicitarea făcută Parintele Protopop primeşte următorul răspuns:

  

Preacinstite Parinte  Protopópe!

 

       La relatiá Preacinstiei Tale dato 1 Noemvre a.c. Nr.168 prin care asterni Consitoriului archidiocesanu rogarea de a se defige tempulu sentirei de preotu a Clericului  absolventu Ioanu Selisteanu, din Covragi, in comuna Petroseni, - Ti-se rescrie: ca mai antaiu Preacinstia Ta se indatoredi pe susu numitulu Clericu a se infatiosia inanintea Comisiunei esaminatore de aici pentru a depunerea esamenului de cualificatiune prescrisu in statutulu organicu.

      Sibiiu din sedintia Consistoriului tienuta in 10 Noemvre 1871.

Pentru Escelentia Sa Par. Arhiepiscopu si Mitropolitu.

                                                                                                                                       N. Popea

                                                                             Vic. Arhiepicopescu

Parintelui Protopopu : Ioanu Ratiu


Urmează o nouă scrisoare prin care, Părintele Protopop Ioan Raţiu solicită ca după ce va trece examenele neceasare Ioan Seliţteanu să fie hirotonisit cât mai grabnic pentru a se putea trece la recensământul enoriaşilor din localitate. 

„ Indurenduse Pré luminatul nostru Consistoriu prin resolutiunea sa din 19 Iuniu a.c. sub NR. 506, a dispone, ca se se faca pasii necesari pentru intregirea parochiei nostre vacante din Petrosieni, dupa ce adeca poporeni nosti de acolo sau fostu rogatu a li se da de preotu absolutulu clericu Ioan Selisteanu din Covragi ear prin dispensiunea din 10e curentei Nr.914 indurandusea acelasi Preoenoratu Consistoriu a demenda ca candidatulu s mentiu mentionatu Ioan Selisteanu se merga se presente inainte de hirotonire spre a depune esamenul prescrisu de calificaciune, asé cu profunda supunere imi iau indresnéala a recomanda pe amintitulu absolutu clericu, alaturandu deodata aici si Protocolulu despre facere sevirsirea candidatiunei, cu acea rugarea preumilita ca dupa ce va depone esamenul prescrisu de calificatiune, se ve indurati prégatindu alu hirotoni de preot cu atat mai vartosu caci pana la intregirea de preotu nu se ca asé apoi se se póata face catu mai ingrabu o Conscriere despre cei la acele familii de relig. noastra ce multi se afla acolo ca lucratori la minele de carbuni.

Hatiegu in 17e Novbre 871”

Răspunsul nu întârzie să sosească şi-l informează pe Părintele Protopop astfel:


Preacinstite Parinte Protopópe!

 

      Clericulu absolutu si candidatulu de preotia Ioannu Selisteanu din Covragi s’a santîtu de diaconu in 2 si in 3 Decembre a.c. de preotu  deserversitu,  renduinduse de parochu in parochia Petroşiani la biserica cu hramul Nascerei Nascatoarei de Dumnedieu.

      Acéstá Ti se aduce la cunoscintia Preacistiei Tale cu aceea ca introducandu pre nousantîtulu in parochia Sa sa’lu indatoredi a se purta intrutoate conformu tagmei sale preotiesci si jurementului, ce lá depusu la primirea acestei S.Taine.

     Sibiiu 7 Decembre 1871

                                                Arhiepiscopulu romanu gr.or.

                                                                      Andreiu   

                                                        Parintelui Protopopu Ioannu Ratiu

 

     Astfel după un ineresant schimb de scrisori este rezolvată o problemă presantă a comunităţii din Petroşaniul anului 1871.




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Scurt Istoric al mineritului în Valea Jiului

Scurt istoric al bastinasiilor din Valea Jiului - Momarlanii

A fosta odata Uzina de Reparat Utilaj Minier Petrosani (U.R.U.M.P) - Locul unde a luat nastere "Coloana Infinitului lui Brancus"