Pitaraii de la Jiet

În vreme ce etimologia cuvântului Piţărăi este necunoscută, originea obiceiului o găsim în Saturnalia romană. Saturnalia era o sărbătoare în cinstea zeului Saturn, zeul agriculturii, al secerişului şi al recoltei, căruia i se consacrau multe zile de sărbătoare în cadrul sărbătorilor agrare de toamnă ce se prelungeau până la solstiţiul de iarnă. Saturnalia ţinea 7 zile, din 17 până în 24 decembrie. Scriitorul roman Macrobius a descris ceremoniile acestei sărbători în opera intitulată Saturnalia. Conform autorului, Saturnaliile erau sărbătorite cu multă veselie, cu jocuri, banchete şi schimburi de cadouri între prieteni. În aceste zile se acordau vacanţe şcolare, amnistii, se întrerupeau operaţiunile militare. Toată lumea purta acum pileus, până şi sclavii bucurându-se de acest drept. Mai mult, sclavii erau admişi la masa stăpânilor, ba chiar erau serviţi de către aceştia. Sclavii se însoţeau în grupuri (cărora li se alăturau şi copiii cetăţenilor liberi) şi mergeau pe la vilele stăpânilor, avându-i în frunte purtătorii de steaguri ceremoniale, care strigau Io Saturnalia! Bona Saturnalia! Stăpânii îi primeau veseli, aruncând peste ei cu seminţe de grâu, apoi îi serveau cu colăcei, fructe şi dulciuri. La momârlani, colindatul sclavilor din timpul Saturnaliilor, deşi restrâns la o singură zi (24 decembrie) s-a păstrat aproape neschimbat în obiceiul Piţărăilor. Iată în ce constă acest obicei: în dimineaţa de Ajunul Crăciunului, în jurul orei 10, participanţii, de la copii până la bătrâni, femei şi bărbaţi, se adună la casa celui mai de vază om din sat împreună cu purtătorii de steaguri al căror număr diferă de la an la an. (Steagul este o prăjină de alun înaltă de trei, patru metri înflorată după un anumit ritual în treimea superioară cu fanfiu, flori şi panglici multicolore de care se agaţă zurgălăi, şi este purtat exclusiv de un fecior trei ani consecutiv, după care este înmânat unui frate mai mic, unei rude sau unui prieten.) De aici, Piţărăii pornesc pe un traseu bine stabilit din strămoşi, până seara fiind vizitate toate casele din sat. Gazdele îi aşteaptă pe Piţărăi cu toată familia în faţa casei cu un blid de seminţe de grâu, mei sau cânepă şi cu o păpuşă de turtă dulce care se oferă primului din convoi. Purtătorii de steaguri strigă gazdelor urarea “Bună zâua lu Ajun! La anu şî la mulţ ani cu sanatate!”, acestea răspunzând „Mare mulţămită! Să traiţ sanatoşi să ne mai căutaţ la anu şî la mulţ ani!”, după care cineva din familie împarte Piţărăilor colăcei care se numesc ţipăi, mere, pere, nuci, mai nou şi diferite dulciuri. Piţărăii nu părăsesc curtea gazdei până ce fluieraşii nu zic o învârtită jiană în cinstea gazdei, pe a cărei melodie bărbaţii din alai iau fetele la joc. Abia apoi, la semnalul dat de purtătorii de steaguri prin scuturarea zurgălăilor, Piţărăii se îndreaptă spre următoarea gospodărie. Originea de sărbătoare agrară a Piţărărilor a rămas întipărită şi în credinţele momârlanilor referitoare la această zi. Se crede că datul în Piţărăi al seminţelor şi fructelor asigură o recoltă bogată în anul următor, iar cei ce ”iau samânță” vor prospera. Dacă în restul satelor din Valea Jiului Piţărăii au cunoscut un declin cert în ultimele decenii de comunism, obiceiul fiind reintrodus doar în unele sate după 90, în satul Jieţ ei s-au putut bucura de o continuitate neîntreruptă. În acest sat, singurul an în care nu s-au ţinut Piţărăi a fost în timpul celui de-al doilea Război Mondial, propaganda comunistă nereuşind apoi să ducă la dispariţia Piţărăilor, graţie eforturilor preotului Păun Jura Marcu, și apoi a fiului să, preotul Jura Dimitrie, de a-i convinge pe oameni de importanţa păstrării nealterate a tradiţiilor populare. Istoric: Jura Marcu Dimitrie(decebaluirea.blogspot.ro) Foto/Video/Procesare: Florin Mugurel