Preot Traian Mosic: Din cele traite printre oamenii de la Izvoarele Jiului: „Mariuta Jurii”, ep.10




     Mariuta Jurii era o femeie destul de batrana. Sotul sau nu l-am cunoscut. Intr-o toamna se gasea la coliba ei, in locul nimic „Dupa Piatra”, in „Coasta Taii”. Era singura cu doua vacute. Intr-o seara, covasise un putic de lapte. L-a invelit bine sa-si tina caldura, sa se covaseasca. Mariuta mai pune doua lemne pe focul din vatra colibii si se culca. Nu adoarme bine si aude: pass...pass...asculta...pass. Se sperie, se scoala, face inchinaciuni:”Sant, Tatal Nost”, „Nascatoarea”, „Doamne, scapa-ma”...pass...”Doamne, nu ma lasa”...pass, pass...
     Afara o pasare de noapte, ciovica, glasuia ascutit in jurul colibei...”ciovic, ciovic”.
     Mariuta ii zise: „mananca-ma odata...”Tot ea auzea: „te manc, te manc...”Biata Mariuta s-a rugat toata noaptea si batea matanii cand...  „poc”, sarise fundul de la putic. La caldura, acreala pasaia...pana ce conversatia s-a intrerupt brusc.
     Altadata, tot Mariuta era cu cumnatul sau, Vesa Gheorghe, la stana, la tata, in Muncelul Dobraii (tata era la „luatul branzei”). Tata se ocupa cu mulsul, cu casul, cu pregatitul mancarii pentru cinci ciobani, printre care si Ianas-Coaca si varul Todea Bolog, neam cu sotul sorii mele, Victoria (Toli) din Rascoala.
     Intr-o zi, liberi pentru circa o ora, Vesa si Mariuta se duc prin padurea de brad dupa bureti. Vin la stana cu o traista de bureti rosii-turbati cu pete albe.
     Tata: - Mai, ce-ati pornit? Buretii astia is de-i bolanzi...
     Vesa: - Lasa, Dane, ca doar eu cunosc buretii...
     Tata: - Bine, faceti ce vreti!
     Mancare la stana tata avea destula, bunatati, cas, urda, lapte covasit, facea balmus, avea rachiu.
     Gatesc ei buretii si-i mancara.
     Pe cand veneau ciobanii cu oile la stana pentru mulsul de la amiezi, Vesa si Mariuta se dezbracasera la pielea goala, strigand: „bureti, bureti” si o apucara prin padurea deasa de brad, fugeau, chiuiau, jucau bolunzi in toata regula. Ciobanii, tata, eu...alergam in padure dupa ei. Abia i-am putut prinde si i-am legat. Tata le-a varat pe gat o galeata intreaga cu lapte sa-i dreaga pe cei narozi si a reusit. S-au tamaduit dar nu-si aduceau aminte ce au facut.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Comentariile pe aceasta pagina sunt moderate inainte de postare, de aceea va rog sa introduceti un singur comentariu, care va aparea pe site dupa ce va primi aprobarea administratorului!

Recomandari de postare:

 Evitati sa comentati ANONYMOUS/ANONIM pentru ca aceste comentarii sunt de obicei sterse!

Incercati sa comentati decent, pentru ca daca injurati sau incercati sa jigniti pe cineva nu faceti decat sa ne dovediti ca inca nu v-a cazut coada!

HINTS: Daca nu aveti cont blogger, folositi optiunea OpenID unde va puteti loga cu conturile folosite pe alte formate de blog.

Daca nu aveti nici una nici alta folositi optiunea Nume / Adresă URL, unde va puteti scrie numele si adresa pagini personale!

Bine ati venit in Valea Jiului!

Postări populare de pe acest blog

Scurt Istoric al mineritului în Valea Jiului

Imagine
Primele observaţii făcute asupra zăcământului de cărbuni din Valea Jiului, au fost consemnate în anul 1782, când acesta s-a aprins în zonele de afloriment şi a ars multă vreme, observaţia fiind făcută de mineralogul Benkö Janos. O a doua consemnare a prezenţei cărbunelui a fost făcută în perioada 1787-1788 când generalul austriac Landau, cu armata sa, a apărat înălţimile Vulcanului de o hoardă otomană ce vroiau să pătrundă în Transilvania. Fiind o noapte friguroasă de toamnă, soldaţii austrieci au aprins focul în tranşee. Generalul fiind îngrijorat că focurile aprinse ar putea să-i trădeze poziţiile, a dat ordine ca acestea să fie stinse. Constatând că este imposibil să stingă focul, se spune că generalul a avut ideea să adune grămezi uriaşe de cărbuni cărora le-a dat foc. Otomanii derutaţi de numărul mare de focuri au crezut că armata austriacă este mult mai mare decât în realitate, s-au speriat şi s-au întors spre Dunăre. Ca un gir de credibilitate a celor de mai sus stă de
Citiți mai multe

Scurt istoric al bastinasiilor din Valea Jiului - Momarlanii

Imagine
In spatele culmilor abrupte ale Vaii Jiului, la adapostul unei adevarate fortificatii naturale, s-a dezvoltat o spiritualitate unica, din care razbate o puternica amprenta dacica. Bastinasilor li se spune momirlani, iar numele li se trage de la şocul pe care l-au avut cei care au ajuns in Valea Jiului la sfirsitul veacului trecut, cand venind ptr prima oara in aceste tinuturi au gasit niste gramezi de pietre si pamant facute de locuitorii acestor locuri, care poarta numele de momai. O populatie arhaica, cu obiceiuri si traditii proprii. Multi dintre ei prefera si acum sa traiasca izolati pe culmile muntoase,intr-un spatiu fara virsta, in conditii comparabile cu cele ale vremurilor mitologice. Azi, momirlanii se amesteca printre cei veniti dupa carbunele din Valea Jiului, dar ramin reprezentanti ai unui neam uitat intre timpuri. Valea Jiului este sinonim cu locul in care, odata, se innegreau sufletele prin subterane. Insa Valea ascunde un tezaur de traditii si legende, aici traind o pop
Citiți mai multe

A fosta odata Uzina de Reparat Utilaj Minier Petrosani (U.R.U.M.P) - Locul unde a luat nastere "Coloana Infinitului lui Brancus"

Imagine
    Ȋn 1868  „Societatea de mine şi cuptoare” din Braşov, construieşte la Petroşani locuinţa administratorului minelor în zona minei Petroşani Est. Lângă aceasta se vor construi şi o clădire destinată birourilor dar şi câteva locuinţe pentru funcţionari. Aceste clădiri vor deveni nucleul în jurul căruia va apărea colonia  „Praga”.     Locuinţa administratorului beneficia de un mare parc pe care în 1909 se construiesc Atelierele Centrale Petroşani , ce aveau rolul de a deservi Minele Lonea, Petrila , Petroşani Est şi Vest, dar şi mina Aninoasa cu lucrări mai complicate ce nu puteau fi făcute în atelierele acestora (Baron 1998  p45).        Construcţia clădirii a început în 1909 şi a fost finalizată în 1910, ulterior fiind extinsă în mai multe etape. Tot în 1910 se dă în folosinţă şi turnătoria de fontă, care la finele anului 1925 va fi mărită şi dotată cu  cubilouri de 1000 kg şi un cuptor de uscat forme (Caietele PETRO-AQUA nr.10 pag.63).      După cum reiese din
Citiți mai multe