Postări

Se afișează postări din decembrie, 2024

Mariei Magdalena din Retezat - „doamna munților” din ținutul momârlanilor

Imagine
  Maria Magdalena Hamz, o româncă din satul Câmpul lui Neag de la poalele Retezatului a devenit un personaj legendar în istoria acestui ținut montan, pe care l-a cutreierat întreaga viață. În noiembrie 1987, când autoritățile comuniste au demolat cu forța casele momârlanilor din satul Câmpul lui Neag, pentru a extinde o carieră de cărbune, printre vechile gospodării devastate din satul aflat pe valea Jiului de vest, la poalele Retezatului, se afla și casa în care locuise Maria Magdalena Hamz, femeia cunoscută ca „doamna munților Retezat”. Cufărul cu amintiri pe care familia Hamz, una dintre cele mai vechi din Câmpul lui Neag, le păstrase în casa tradițională de momârlani au fost zdrobite sub șenilele buldozerelor. Mai târziu, locul vetrei a fost luat de cariera de cărbune, care a funcționat însă mai puțin de un deceniu. Apoi, apele au inundat craterul uriaș săpat în locul caselor și bisericii din Câmpul lui Neag, formând un lac de carieră, adânc de aproape 100 de metri. Bătrâ...

Festivalul Crailor din Lupeni - tradiții și obiceiuri ce au fost transmise din generație în generație, din vatra vechii Dacia până azi

Imagine
Festivalul Crailor din Lupeni este un eveniment cu tradiție în Valea Jiului, dedicat promovării tradițiilor și obiceiurilor de iarnă seculare. Organizat anual, festivalul reunește colindători din diverse localități, care participă într-o paradă a costumelor tradiționale și prezintă colinde specifice regiunii, intr'o o manifestare cultural- laică în care se aduce vestea Nașterii Mântuitorului IIsus Hristos. Este cunoscut pentru atmosfera să autentică, cu colindători îmbrăcați în costume momârlănești și alte costume tradiționale, contribuind la păstrarea și promovarea culturii locale. Festivalul Crailor a incluzând participarea mai multor cete de colindători din Valea Jiului și împrejurimi, care au fost laureați ai festivalului, precum și recitaluri de colinde de la artiști de renume ai scenei folclorice românești.  Festivalul este organizat de Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni, împreună cu parteneri locali, și se bucură de o mare apreciere în rândul comunității și a...

Am plecat in Pitaraii

Imagine
Istoria pitarailor din Valea Jiului, am scris'o pe lag aici , mergand alaturi de comunitatea din care fac parte in pitarai si incercand sa fac cunoscut lumii, un stramosesc obicei al momarlanilor cu origini vechi ce definesc Tinutul Momarlanilor ca un tinut cu o bogata etnografie si istorie, acest obicei find tinut cu sfintenie an an de an, Jietul find "Capitala Pitarailor" si cel mai important loc unde cei curiosi pot vedea si alatura la acest obicei frumos.  De aceasta data, cei care vor vorbi despre acest obicei sunt chiar ei, momarlanii, intr'o productie Mondo TV, vizionare placuta!

Craii Colindători din Valea Jiului

Imagine
În Valea Jiului, tradiția colindului Crailor este una dintre cele mai vechi și mai apreciate obiceiuri de Crăciun. Această tradiție se desfășoară în grupuri de câte 11 flăcăi, care se adună în seara Nasterii Domnului pentru a vesti marea sărbătoare.  Fiecare membru al grupului poartă un nume biblic, cum ar fi Ingerul, care anunță venirea colindătorilor, sau cei trei magi: Valtezarul, Melfior și Gaspar, împreună cu soldații. Costumația lor tradițională include blănuri de oaie impodobite cu ciucuri roșii și albastre și talangi la brâu. Colindul Crailor începe de la unul dintre membrii grupului, cunoscut ca Irod, care este și capetenia. De aici, ei pornesc să colinde pe la casele oamenilor, aducând urări de bine și sănătate. Tot ei sunt și ultimii colindători care închid sărbătorile de iarnă, cu un colind special rostit la biserică.  Această tradiție este păstrată cu sfințenie de momârlanii din Valea Jiului, fiind o comoară culturală transmisă din generație în generație. Eveni...

LUMINA CRĂCIUNULUI 2024 - Pestera Boli

Imagine
  Ca in fiecare an si in acest an la Pestra Boli a avut loc un extraordinar concert de colinde traditionale romanesti.  Va invitam sa va bucurati de acest concert si minunatele noastre colinde!  Craciun cu bine si bucurie!

Ținutul Momârlanilor - oameni, comori și locuri de legendă

Imagine
Ținutul Momârlanilor este o regiune din România, situată în Valea Jiului, cunoscută pentru comunitatea să tradițională, momârlanii. Despre ei și comunitatea lor  lor din care sunt mândru să fac parte , am mai scris în aceste cronici digitale ale Văii Jiului , dacă ar fi acum doar un rezumat ar suna cam așa: Originea și Identitatea Momârlanii sunt considerați urmașii dacilor și sunt printre cei mai vechi locuitori ai Văii Jiului. Termenul "momârlan" a fost inițial folosit peiorativ, dar acum membrii comunității îl poartă cu mândrie, recunoscându-și străvechea lor moștenire dacica. Tradiții și Obiceiuri Această comunitate a păstrat multe tradiții arhaice, inclusiv obiceiuri pre-creștine. Printre acestea se numără frățiile de cruce, măsuratul oilor, și practici funerare unice, cum ar fi îngroparea morților în grădina casei.  Geografie și Cultură Ținutul Momârlanilor se află într-o regiune montană pitorească, înconjurată de munții Retezat, Parâng, și Vâlcan. Comunitatea este renu...