S-au împlinit 41 de ani de la catastrofa din Mina Livezeni, unde o explozie produsă de gazele din mină a ucis peste 50 de oameni
De'a lungul timpului Valea Jiului a fost de nenumărate ori o Vale a Plângeri, accidentele de muncă datorate condițiilor precare de muncă cu care își câștigau o pâine amară, tragedia de la Mina Livezeni din 1980 fiind una dintre cele mai mari tragedii petrecute vreodată, 50 de mineri găsindu'și sfârșitul într'un accident colectiv datorat unei explozii de gaz metan.
Potrivit mărturiilor vremii, prima deflagraţie s-a produs în seara de 29 noiembrie 1980, prinzând în subteran zeci de mineri. La faţa locului au venit imediat reprezentanţii Combinatului Minier şi ai statului. Salvatorii minieri au intrat în subteran, unde se declarase stare de avarie, şi au fost surprinşi de o altă explozie, la fel de puternică.
Autorităţile comuniste au ţinut sub tăcere tragedia. Agenţiile de presă internaţionale informau, pe scurt, despre exploziile care au îndoliat Valea Jiului. „Belgrad, Yugoslavia (UPI) – O explozie de gaz metan într-o mină de cărbune din România a ucis 49 de mineri şi a rănit 26, arată informările de luni. Explozia a avut loc în Livezeni, în câmpul minier din Valea Jiului, aflat la poalele Munţilor Parâng din Alpii Transilvani, arată rapoartele transmise în capitala Yugoslaviei.
Au fost proteste faţă de condiţiile grele de muncă, în ultimii câţiva ani în zonă, iar preşedintele Nicolae Ceauşescu a călătorit în Valea Jiului de câteva ori pentru a discuta cu minerii şi a încheia grevele. Informaţiile din ziarele din Bucureşti arată că o comisie a Partidului Comunist şi oficiali ai Guvernului s-a format pentru a investiga cauzele dezastrului şi pentru a adopta măsurile tehnice şi organizatorice necesare pentru a îmbunătăţi siguranţa şi securitatea în muncă.
Deşi explozia a avut loc sâmbătă, ea nu a fost raportată decât luni”, menţionau jurnaliştii UPI, în 1 decembrie 1980, scrie adevarul.ro
Presa internaţională informa că preşedintele Nicolae Ceauşescu a transmis condoleanţe familiilor îndoliate. Experţii economici citaţi de jurnaliştii occidentali afirmau că industrializarea rapidă şi utilizarea muncitorilor necalificaţi au avut ca rezultat o rată ridicată a accidentelor în centrele industriale din România.
Victimele celei mai mari tragedii petrecute în ultima jumătate de secol în minele din Valea Jiului au fost comemorate, luni, în Livezeni (Petroşani), unde un monument este ridicat în amintirea oamenilor care şi-au pierdut viaţa în 29 noiembrie 1980, în Mina Livezeni. În urmă cu 41 de ani, două explozii succesive în subteran au dus la moartea a 53 de mineri, salvatori minieri şi militari în termen care lucrau în mină, iar alte 77 de persoane au fost grav rănite.
Dumnezeu sa ii ierte si odihneasca in pace!
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Comentariile pe aceasta pagina sunt moderate inainte de postare, de aceea va rog sa introduceti un singur comentariu, care va aparea pe site dupa ce va primi aprobarea administratorului!
Recomandari de postare:
Evitati sa comentati ANONYMOUS/ANONIM pentru ca aceste comentarii sunt de obicei sterse!
Incercati sa comentati decent, pentru ca daca injurati sau incercati sa jigniti pe cineva nu faceti decat sa ne dovediti ca inca nu v-a cazut coada!
HINTS: Daca nu aveti cont blogger, folositi optiunea OpenID unde va puteti loga cu conturile folosite pe alte formate de blog.
Daca nu aveti nici una nici alta folositi optiunea Nume / Adresă URL, unde va puteti scrie numele si adresa pagini personale!
Bine ati venit in Valea Jiului!